Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Cristofor si Veronica patrund in lumea tainica a icoanei Sfantului Nicolae si descopera frumusetea sfinteniei, calauziti de bunicul Nichifor, iconarul.  Dincolo de text si ilustratii, veti drumeti inspre Bine si Frumos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingaÈ™e, frumoase, în armonie. Chiar È™i fiarele cele mai înfricoÈ™ătoare la arătare, la început, erau È™i ele blânde È™i smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa È™i creaÈ›ia, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie È™i sălbăticie în loc de gingăÈ™ie, frică È™i durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimiÈ›ând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toÈ›i cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci È™i asupra întregii creaÈ›ii. Pilda vieÈ›ii Sfântului Gherasim È™i a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediÈ›ia de faÈ›ă, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfinÈ›eÈ™te doar locul, dacă vieÈ›uieÈ™te întru Hristos, ci È™i „toată făptura” creată de Dumnezeu

Aceasta carte este o colectie de marturii care consemneaza minuni savarsite prin mijlocirea Sfantului Serafim de Sarov, adunate laolalta pentru a sluji cercetarilor intreprinse in vederea canonizarii sale, care a avut loc în anul 1903.  Ea vine asadar sa completeze complexa personalitate duhovniceasca a Sfantului Serafim. Ne provoaca la credinta si ne obliga sa ne amintim ca acolo unde medicina e neputincioasa exista un Doctor Atotputernic, Care poate si vrea sa ne ajute.  Aduce speranta acolo unde bolnavii sufera impreuna cu cei care ar face orice ca sa-i poata ajuta.  Ea este, nu in ultimul rand, o marturie a recunostintei entuziaste a atator oameni, de toate varstele si conditiile sociale, care au trait sau au fost martori directi ai vindecarilor trupesti si sufletesti dobandite prin rugaciunile Sfantului Serafim.

Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie.  Este ceea ce diferentiaza crestinismul de orice alta religie.  Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii este Hristos (Coloseni I, 18-19; Efeseni I, 23), Care a Inviat din morti.  Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti, replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice.

Sunt multe religii in lume, dar toate sunt neputincioase in fata mortii trupesti si duhovnicesti.  Numai crestinii au un Mantuitor, Care a Inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si Care le-a daruit viata cea vesnica.  Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a inviat din moartea trupeasca (I Corinteni XV, 20) dar si din cea duhovniceasca.  Pentru ca "cine poate sa ierte pacatele afara numai unul Dumnezeu?" (Marcu II, 7).

Pe doua dintre chipuri sfintite, care si-au lasat pecetea in viata Bisericii si care au trait in aceeasi vreme, le vom cunoaste in aceasta carte. Pe mai-marele melozilor si imnografilor, Sfantul Ioan Damaschinul, care este si cel mai mare dogmatist al Bisericii noastre, si pe Sfantul Cosma, episcop de Maiuma, din Palestina, un melod si imnograf la fel de insemnat, ce ne vorbesc foarte des, fara sa ne dam seama, prin sfintele slujbe ale cultului nostru.
Mai mult decat orice, la participarea totala a credinciosului la cult contribuie mestesugurile iconografiei si imnografiei
In ambele mestesuguri s-a distins, dupa cum vom vedea, Sfantul Ioan, care prin bunavointa lui Dumnezeu a trait multi ani impreuna cu Sfantul Cosma in casa parinteasca a primului si in Lavra Sfantului Sava. Acest fapt ne permite sa presupunem ca au conlucrat si la modelarea muzicii bisericesti si au influentat, dupa cum stim, determinant, tonalitatea ei.
Insa un domeniu si mai important in care a actionat mult-talentatul Damaschin a fost Teologia si indeosebi Dogmatica, pe care a sistematizat-o ca stiinta si totodata a folosit-o in infruntarea marilor erezii ale vremii lui, mai ales a iconoclasmului. In aceasta l-a intrecut pe fratele sau adoptiv, Sfantul Cosma, care insa in domeniul imnografiei nu este considerat mai prejos decat Ioan, de vreme ce Biserica i-a dat si prenumele de „melodul” sau „imnograful”.

Aceas­tă carte este primul volum din colecÈ›ia „Vita Monastica”, intitulat „Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu sta­reÈ›ii È™i stareÈ›ele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului”. Volumul a fost realizat de jurnaliştii Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău. 

Toată literatura patericală a luat naÈ™tere practic în urma întrebării ucenicului şi a răspunsului Avvei sau al părintelui duhovnicesc. De aceea, volumul acesta este o continuare a călătoriei cu întrebarea a PărinÈ›ilor de odinioară ai Bisericii, ce respiră din paginile lui mireasma iubitorilor de frumuseÈ›e duhovnicească, de tainică rugăciune È™i smerenie. Prin răspunsurile lor, stareÈ›ii de astăzi ai mănăstirilor vâlcene ne arată că înÈ›elepciunea patericală încă este vie, iar candela rugăciunii pe care aceÈ™tia o È›in aprinsă necontenit ne È›ine È™i nouă trează conÈ™tiinÈ›a că fără Dumnezeu călătorim în lumea aceasta spre o destinaÈ›ie greÈ™ită. 

Evanghelia spune: Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea, iar intelepciunea populara glasuieste: Dar din dar se face rai.  Ge­ne­rozitatea, marinimia, darnicia incalzesc sufletele, ajutandu-le sa infloreasca si sa aduca roade care vor ramane in vesnicie, facandu-le placute inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor – iar exemplele acestei vir­tuti sunt deosebit de folositoare pentru copiii nostri, care au mare nevoie de asemenea „vaccinuri” duhovnicesti impotriva dezbinarii si racelii ce ame­ninta mereu lumea.  Plina de acest duh al cuminteniei si nobletei su­fletesti, povestirea de fata se vrea a fi un mic indemn la bunatate, compasiune si ajutor pe care fiecare dintre noi le putem oferi semenilor nostri.