Biserica este chemată să acorde o atenÈ›ie deosebită familiei creÈ™tine È™i să apare valoarea familiei ca viaÈ›ă binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii È™i vieÈ›ii veÈ™nice. De aceea noi trebuie să apărăm È™i să cultivăm sfinÈ›enia căsătoriei, solidaritatea în familie È™i între familii È™i să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le preÈ›uim.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".

Din citirea dumnezeieÈ™tilor Scripturi putem să ne trezim spre râvnirea È™i imitarea filosofiei bărbaÈ›ilor iluÈ™tri, să nu ne pierdem curajul în faÈ›a nevoin­È›elor virtuÈ›ii, ci să avem deplină încredere în făgăduinÈ›ele lui Dumnezeu, înainte de împlinirea lor. De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieÈ™tile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăÈ›i È™i cunoÈ™tinÈ›ele. Este cu neputinÈ›ă să rămâi fără de folos când citeÈ™ti cu râvnă È™i mult dor dumne­zeieÈ™tile cuvinte.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Având în vedere omniprezenÈ›a suferinÈ›ei, Bise­rica este chemată să împlinească È™i menirea ei de „spital duhovnicesc” în care clericii sunt chemaÈ›i să fie „doctori” care vindecă È™i tămăduiesc credincioÈ™ii bolnavi sufleteÈ™te È™i trupeÈ™te, Sfintele Taine sunt „medicamentele” necesare pentru înfăptuirea vin­decării È™i în care lucrează nevăzut ÎnsuÈ™i „Doctorul sufletelor È™i al trupurilor noastre”. Prin urmare, suntem datori să creăm neîncetat È™i să întreÈ›inem permanent contextul potrivit în care toate aces­tea să aibă loc aÈ™a cum se cuvine. Bucuria vieÈ›ii duhovniceÈ™ti nu este una artificială, crescută din egoismul întreÈ›inut de înrobirea în slujba patimilor, ci una adevărată È™i vie È™i care poate fi păstrată în măsura în care noi înÈ™ine slujim aproapelui mai ales în situaÈ›ia în care acesta are nevoie de rugăciune neîntreruptă, de milostenie, de cuvânt mângâietor, precum È™i de slujirea trupească, în special în cazul bolilor grave care nu mai permit deplasarea.

Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, s-a editat al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei.  Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer.  Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans.  Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai.  Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice.  Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica.  Ea este mai puternica decat cerul.  Cati n-au atacat-o?  Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac.  Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

Care este scopul Bisericii?  Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie.  Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi.  Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare.  Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.

Preotia, stiinta vindecarii sufletelor, urmareste sa întraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e în primejdie sa-l piarda, sa-i arata calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintâi. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfânt, Hristos în inimile oamenilor. 
Si, în sfârsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei celei de jos, pe om. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Autori: Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul.

Traducere, introducere si note de Pr. Dumitru Fecioru

Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur.  Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului.  Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune.  Omul ce nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii.  Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi.  Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei.