Biserica este chemată să acorde o atenÈ›ie deosebită familiei creÈ™tine È™i să apare valoarea familiei ca viaÈ›ă binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii È™i vieÈ›ii veÈ™nice. De aceea noi trebuie să apărăm È™i să cultivăm sfinÈ›enia căsătoriei, solidaritatea în familie È™i între familii È™i să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le preÈ›uim.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credinÈ›ă a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învăÈ›ătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credinÈ›a nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre marii Părinţi ai Bisericii care ne-a arătat „înălţimea smereniei”. El însuşi fiind smerit, în adevăratul sens al cuvântului, a practicat virtutea aceasta chiar şi în exil. Prin urmare, ne poate îndruma şi pe noi, în chip minunat, prin textele lui despre smerenie, deoarece „Stăpânului Îi plac astfel de suflete smerite”.

De cealaltă parte este mândria care „pe toate le pierde”. Puterea ei este atât de pierzătoare, încât şi pe puterile netrupeşti „le-a aruncat din ceruri”.

Slava deşartă, ca şi mândria, schimbă ordinea lucrurilor. Astfel, din pricina ei, deşi avem Judecător, punem părerile omeneşti deasupra părerii Judecătorului. Slava omenească este goală, deşartă, aşa cum mărturiseau şi vechii filozofi.

Îngâmfarea este o altă patimă sufletească, asemănătoare celor de dinainte, şi de aceea este nevoie de atenţie sporită, ca cineva s-o poată evita.

Este oare îngăduită lauda? În ce situaţii şi de ce? Există situaţii în care lauda se impune, dar iarăşi este foarte primejdioasă. Se impune când omul este îmbunătăţit duhovniceşte, şi trebuie ca celălalt să se folosească. Însă mai bine să le cercetăm pe toate acestea în continuare.

Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur.  Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti.
Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului.  Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune.  Omul ce nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii.  Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste.
Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului.
Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi.  Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei. 

În această cărticică veÈ›i găsi un fragment din volumul al III-lea al seriei Amvonul Sfântului Ioan Gură de Aur apărut la editura Stupul Ortodox din Salonic.
În acest al III-lea volum sunt cuprinse următoarele teme, dintre care unele se află È™i în lucrarea noastră:

Căsătorie È™i căsnicie
RelaÈ›ii conjugale, înfrânarea soÈ›ilor
Neputința de a naște copii, sterilitate, nașterea copiilor
PărinÈ›i, copii, creÈ™terea copiilor
Văduvie, divorÈ›, a doua căsătorie
Preacurvie, adulter, avort
Desfrânare, homosexualitate

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creÈ™tinism deplin, în care credinÈ›a È™i dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faÈ›ă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu È™i printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noÈ™tri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaÈ™i timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru È™i ne binecuvintează pe toÈ›i È™i cu rugăciunile tale dobândeÈ™te-ne iertarea păcatelor, ca toÈ›i să ne mântuim".

Din citirea dumnezeieÈ™tilor Scripturi putem să ne trezim spre râvnirea È™i imitarea filosofiei bărbaÈ›ilor iluÈ™tri, să nu ne pierdem curajul în faÈ›a nevoin­È›elor virtuÈ›ii, ci să avem deplină încredere în făgăduinÈ›ele lui Dumnezeu, înainte de împlinirea lor. De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieÈ™tile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăÈ›i È™i cunoÈ™tinÈ›ele. Este cu neputinÈ›ă să rămâi fără de folos când citeÈ™ti cu râvnă È™i mult dor dumne­zeieÈ™tile cuvinte.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.