Biserica este chemată să acorde o atenÈ›ie deosebită familiei creÈ™tine È™i să apare valoarea familiei ca viaÈ›ă binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii È™i vieÈ›ii veÈ™nice. De aceea noi trebuie să apărăm È™i să cultivăm sfinÈ›enia căsătoriei, solidaritatea în familie È™i între familii È™i să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le preÈ›uim.

ÎnvăÈ›ăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru È™i de a stabili măsura prudenÈ›ei, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată È™i lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele SfinÈ›ilor Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în acelaÈ™i timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calităÈ›i umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înÈ›elept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credinÈ›ă a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Cum am devenit creştini? Prin credinţă, ar putea spune fiecare. În ce fel ne mântuim? De bună seamă, renăscându-ne prin harul Botezului. Altfel, de unde? Deci, după ce am cunoscut mântuirea prin Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să părăsim învăÈ›ătura pe care am primit-o? Vrednic de mari suspine ar fi faptul dacă acum ne-am afla mai departe de mântuire decât atunci când am crezut, dacă pe cele pe care atunci le-am acceptat, acum le negăm. Egală este paguba fie că moare cineva fără să fie botezat, fie că acceptă ceva care lipseşte din Tradiţie.

Îmi doresc să merg la Domnul cu această mărturisire, iar pe aceştia îi îndemn să păstreze credinÈ›a nealterată până în ziua arătării lui Hristos, să ţină pe Duhul nedespărţit de Tatăl şi de Fiul, să menţină în mărturisirea credinţei şi în doxologie învăţătura subscrisă la Botez.

Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Calinic rămâne pentru noi o pildă de viaÈ›ă smerită jertfită lui Dumnezeu È™i slujirii semenilor. A fost un om al rugăciunii stăruitoare È™i fierbinte, dar È™i al faptelor bune izvorâte din iubire milostivă È™i smerită.

Nu este suficient doar să te rogi, ci să şi fii atent. Să priveghezi, să fii atent la gânduri, să le struneşti cu multă îndemânare, altminteri ele te vor stăpâni, şi la sfârşit vei ajunge de batjocură demonilor. Nu am văzut suflet care să se roage să înainteze, să aibă foloase duhovniceşti, fără curăţirea de gândurile ascunse. 

Cuviosul Iosif Isihastul 

Oamenii astăzi nu se sfinţesc pentru că nu vor, nu se silesc pe sine, nu iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti şi nu păzesc poruncile Lui. Cauza provine de la noi înşine. Ea provine din înclinaţia noastră rea, din ignoranţa noastră, din puţina noastră dragoste pe care o avem faţă de Dumnezeu şi faţă de cele cereşti şi din marea noastră atracţie faţă de materie şi de cele lumeşti.

Părintele Filothei Zervakos 

Lumea are nevoie astăzi de duhovnici buni. Dacă aceştia ar exista, nu ar mai fi atâţia psihiatri.

Sfântul Paisie Aghioritul 

Au trecut ani de la uciderea parintilor Vasile, Terapont si Trofim.  In acest timp, la cererile oamenilor, au avut loc multe minuni si la mormintele lor, si in alte locuri, departe de Optina.  Ajutorul lor deseori, spre mirarea multora, a fost grabnic.  Noii mucenici nu ne lasa.  Insa ei nu sunt numai ajutatori grabnici in necazurile pamantesti, sunt indrumatorii nostrii in viata traita in rugaciune dupa poruncile Domnului.

Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăvirii, al iscodirii, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul întregii înţelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu. Că bine eşti cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

Viata ne arata ca nici bogatia, nici distractiile, nici puterea – nimic omenesc – nu ne pot feri de suferinta si intristare.  Desigur, cauzele suferintei sunt altele la bogati decat la saraci – dar de singuratate, de depresie, de dragostea neimpartasita, de boli grave, de conflictele cu familia, de problemele la locul de munca si de alte necazuri asemanatoare nu este scutit nimeni.  Dar de ce e atat de complicat totul?  Oare exista oameni fericiti?

Cartea aceasta examineaza felul in care patimile pacatoase dau nastere iluziilor maladive, complexelor si crizelor ce ne impovareaza viata.  Pe fondul acestora in sinea noastra apar o multime de conceptii false, dar de o vitalitate extrema, despre noi insine, despre oameni si despre lumea inconjuratoare.  De aici vin atitudinile si pretentiile gresite...  Asadar, calea spre fericire trece prin autocunoasterea care duce la invingerea acestor obstacole, si din aceasta carte putem afla cum anume sa le infruntam.

(lipsa text)

La sfârÈ™itul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia È›aristă, vine pe lume micul Mihail. DeÈ™i se născuse cu un defect de vorbire È™i avea un picior mai scurt decât celălalt, el È™i-a urmat cu hotărâre È™i credinÈ›ă drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar È™i în sfârÈ™it Arhiepiscopul Ioan de Shanghai È™i San Francisco. Mare rugător È™i călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

ViaÈ›a lui îngerească a fost o adevărată mângâiere pentru oamenii aflaÈ›i în necazuri È™i suferinÈ›e de tot felul. Ea se înfăÈ›iÈ™ează ca un îndemn pentru copii să arate È™i ei dragoste È™i înÈ›elegere faÈ›ă de toÈ›i cei îndureraÈ›i.