Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Acest al doilea volum consacrat eclesiologiei ortodoxe isi propune sa studieze, in aspectele lor problematice, relatiile dintre Bisericile Ortodoxe locale si relatiile acestora cu celelalte confesiuni crestine.

Unele dintre aceste probleme au aparut din veacul al IV-lea, odata cu Sinodul de la Calcedon, altele, in veacul al XI-lea, odata cu schisma ce a despartit Biserica Romei de Bisericile Ortodoxe din Rasarit, si toate raman, din pacate, actuale, cu mize eclesiologice importante in ceea ce priveste armonia Bisericilor Ortodoxe locale si natura relatiilor lor cu toate celelalte comunitati crestine.

Orice crestin se inchipuie pe sine evlavios in fata lui Dumnezeu si, prin urmare, vrednic de Imparatia lui Dumnezeu.  Dar nu este mereu asa cum crede el si cum i se pare lui.

Exista insa inca un criteriu, de asemenea esential, pentru a dovedi dificultatea obtinerii unei rasplati a chemarii de sus.  Este faptul ca lumea crestina, lumea Bisericii, in cea mai mare parte a ei, a adeverit cuvantul ipotetic al Domnului: "Daca sarea se va strica, cu ce se va sara" pamantul?

Criza care afecteaza de-a lungul timpului lumea dupa doua mii de ani de la aparitia Bisericii dovedeste ca sarea s-a stricat cu mult inainte si in proportie mare.  Cei mai multi crestini suntem, in aceasta lunga perioada, crestini dupa inchipuire.  Lumea crestina a parcurs viata ei ecleziastica si duhovniceasca cu inchipuirea asa-zisei autoconstiintei crestine a ei.  A cazut in amagirea autodeterminarii si a autonomiei modului de traire crestina.

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

Nu este mic numărul voievozilor milostivi şi darnici, cari au împodobit pământul Ţărilor Române veacuri de-a rândul cu sfinte locaşuri de închinare, clădite şi înfrumuseţate cu atâta măestrie, încât multe din ele pun în uimire pe cei mai pricepuţi cercetători, sosiţi din mari depărtări ca să ne cunoască neamul şi ţara.

„Filozoful american Allan Bloom observa ca majoritatea tinerilor au relatii sexuale, dar nu (mai) traiesc o poveste de dragoste.  Si totusi, lumea animala nu ne va satisface niciodata.  Cand iubirea se infiripa, simtim ca apartinem Cerului.  In ce fel transformam, atunci, intamplarea amoroasa intr-un destin singular?

Trei scurte naratiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamtu, surprind situatiile-cheie ale iubirii.  In zorii civilizatiei, Mowgli paraseste jungla pentru ca aude cantecul de iubire al frumoasei Shanti.  Doi romantici in plina adolescenta, Mihnea si Dora, cunosc vapaia iubirii pasionale, al carei jaratec se inteteste prin epistolarul „cuvintelor bune de mancat”.  In sfarsit, Dinu si Nelli Pillat-personalitati istorice - au cunoscut atat extazul erotic, cat si suferinta, pariind mereu pe vesnicie.

Dincolo de esec si blazare, dar fara sa propuna retete pentru fericirea conjugala, cartea ne invita sa descoperim promisiunile, capcanele si bucuriile iubirii.

...Un Aliosa Karamazov scolit — mi-am spus, de indata ce l-am vazut pe Mihai Neamtu...”
(Andrei PLESU, Colegiul Noua Europa)

„...un eseu insufletitor atat de binevenit in cuprinsul lumii de azi, „Varstele iubirii” reaseaza valorile morale care dau stralucire relaÈ›iilor umane.  Autorul ne indeamna la neuitarea iubirii adevarate.”
(Monica PILLAT, scriitoare)

„Trei varste umane, trei povesti de dragoste si un autor capabil sa desluseasca haloul iubirii sacre in filigranul celei profane.  Fictiunea copilului arhetipal, Mowgli, atins de primul fior al dragostei, se ingana cu abia voalata idila autobiografica dintre adolescentii Mihnea si Dora, iar amandurora le raspunde, climactic, epistolarul sfasietor de real al lui Dinu si Nelli Pillat.  O carte a intalnirilor admirabile, de care te poti lesne indragosti.”
(Adrian PAPAHAGI, Universitatea „Babes-Bolyai”)