Textul acestei cărţi surprinde într-o imagine vie atât pe omul credincios în care conlucrează virtuţile teologice, cât şi pe omul necredincios, în care se zbate diabolicul cu toate neajunsurile lui.

Comportamentul şi frământările personajelor din ambele tabere fac pe cititorii acestei cărţi să se regăsească în ele şi astfel să mediteze mult mai mult la existenţa lor pe această mare scenă terestră.

Personajul principal al cărţii, care se numeşte Maria, lasă să se înţeleagă că şi-a ales „partea cea  bună, care nu se va lua de la ea”, însă, Enrieta, iubitoarea deşertăciunilor acestei lumi trecătoare pierde prin ură, minciună şi furt locul de cinste, devenind instrument al celui rău. Conştiinţa, crainic al voinţei divine, face ca în finalul cărţii să-şi arate răsplata pentru fiecare personaj în parte.

Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

(lipsa text)

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

Această carte conÈ›ine convorbirile duhovniceÈ™ti ale Vlădicăi Antonie de Suroj, nepublicate încă. Discursurile se adresează unui public laic È™i se referăîn principal la anii 1970 È™i 1980, perioadăîn care darul de predicator al acestei personalităÈ›i È™i-a atins apogeul. Ceea ce se abordează nu se referă la o simplă experienÈ›ă bogată în transmiterea de texte scurte, în stăpânirea vocii, a expresiilor faciale, a gesturilor (deÈ™i, de ce nu È™i aceasta?). Este vorba despre arderea interioară a păstorului, fără de care propovăduirea însăÈ™i rămâne imposibilă.

Vlădica Antonie face parte dintre cei care nu au nevoie de prezentare; este cunoscut dacă nu de toată lumea, atunci de mulÈ›i. Discursurile È™i articolele sale nu au nevoie de nicio explicaÈ›ie sau de vreun comentariu: ele sunt foarte simple, ajungând până în profunzime. La drept vorbind, trebuie să dobândeÈ™ti dreptul de a comenta, căci este puÈ›in probabil ca mulÈ›i dintre contemporanii Vlădicăi să se recunoască a fi pe aceeaÈ™i lungime de undă. „Calibrele” sunt prea diferite. Probabil că cel mai bun lucru care poate fi făcut este să ne amintim de personalitatea sa. Să dăm mărturie prin iubire È™i recunoÈ™tinÈ›ă.

Simţea cum îşi risipeşte energia în fiecare seară, între atâta lume. Dimineaţa la Minister îl plictisea rutina, nu-l mai interesa ceea ce făcea, se săturase de aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Spunea că o să aibă răbdare, ca să-şi asigure viitorul, dar după aceea s-a gândit să demisioneze. Avea mereu sentimentul că nu aparţine acelui loc, că toate acestea seamănă cu un vis, deseori se trezea noaptea neliniştit din cauza unui coşmar indefinit şi dormea puţin. Toate dilemele rămâneau la fel de nedezlegate, ştia că la un moment dat trebuia să le înfrunte, să înceteze să se mai ascundă, să nu le mai înăbuşe. Altfel îşi începuse el viaţa, mai demult îşi dorea să se dăruiască semenilor, iar acum, în adâncul lui ştia că viaţa este în altă parte, însă nu ştia unde.

Eroii acestui roman au fost creaţi din întâmplările adevărate ale oamenilor care trăiesc lângă noi. Am vrut să povestim viaţa lor pentru a arăta că există încă speranţă, oricât ar fi eşuat cineva, oricât ar fi suferit, oricât ar fi fost de vinovat, e suficient să vină acel moment binecuvântat când îşi va asuma total responsabilitatea vieţii lui şi va dori să se redeschidă Luminii. Aceasta este o taină şi sărace sunt cuvintele pentru a o descrie, dar se întâmplă în fiecare zi în jurul nostru şi noi ne-am dorit s-o împărtăşim.

Aceste sfaturi concise È™i pline de bucurie duhovnicească sunt preluate din scrisorile lui Gheronda Efrem Filotheitul către fiii lui duhovniceÈ™ti È™i oferă o hrană potrivită È™i de mare folos pentru monahii È™i pentru credincioÈ™ii care duc lupta cea bună, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu È™i pentru dobândirea mântuirii lor.

CUPRINS:
Despre rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!
Despre pomenirea sau amintirea morţii
Învăţături practice şi pline de bucurie
Câteva învăţături spre desăvârşirea noastră în Hristos
Sfaturi părinteşti diverse şi despre suferinţe sau necazuri
Despre iubire
Despre Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei
Pocăinţa = mântuirea sufletului
Scrisori întăritoare pline de sfaturi ale Stareţului Efrem către fiii lui duhovniceşti
Judecătorule al celor vii şi al celor morţi

Are Dumnezeu transmisionisti?
Parintele Paisie ne-a incredintat ca are!
Sunt monahii, care trimit prin rugaciunile lor mesaje la Dumnezeu, dar si mesaje de la Dumnezeu catre oameni.
Unul din acesti transmisionisti este si Parintele Paisie.

Viata lui plina de nevointe ascetice, iubire inflacarata de Dumnezeu si rugaciune neincetata pentru toti oamenii, inspira si calauzeste milioane de credinciosi din lumea intreaga, care vin in Grecia pentru a se inchina la locurile unde a trait. Sa-l cunoasca si micii cititori prin paginile acestei carti, care este dedicata tuturor copiilor lumii cu urarea sa-si pastreze nevinovatia lipsita de viclenie a inimii lor copilaresti, intocmai cum a facut si parintele Paisie Aghioritul.

Bucura-te, salasluirea lui Dumnezeu, ce ai cuprins in pantece pe Cel necuprins intru toate, in mana Caruia sunt toate si insati tu esti in mainile Lui.  Si graiul este de necuprins cu mintea, si gandul, de neinteles.

Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, singura roaba a Fiului sau si indoita in fire, pentru ca nu se afla maica fecioara, caci fericita feciorie a intrecut nestricaciunea de odinioara din rai.  Bucura-te, Primitoare de Dumnezeu, stea luminoasa a dumnezeiestii vesnicii, a carei vesnicie este cuprinsa in mic pantece si incape intru sine desavarsirile.

Bucura-te, dupa cuviinta si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, oamenilor infricosata unire cu Dumnezeu, prin care cerurile cu cele de pe pamant s-au unit, cele omenesti cu cele dumnezeiesti se impreuna si cele dumnezeiesti cu cele omenesti.

Scrierile Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu si ale marilor dascali ai Bisericii, pe care pronia lui Dumnezeu si iubirea credinciosilor le-a pastrat pana in zilele noastre, si mai ales in forma lor de la inceput, sunt o comoara nepreuita plina de harul dumnezeiesc.  Si deoarece viata acestor pastori ai turmei cuvantatoare a lui Hristos insemna aplicarea Evangheliei in fapt, si intruparea cuvantului dumnezeiesc, cine poate sa puna la indoiala faptul ca ei sunt talcuitorii si hermeneutii cei mai potriviti si mai autentici?  Si este o binecuvantare cereasca pentru credinciosul crestin sa intre in comuniune cu ei, prin mijlocirea acestor texte unice si sa se hraneasca duhovniceste cu hrana vartoasa, buna la gust, pe care Parintii nostri s-au aratat capabili s-o pregateasca dupa atatea lupte.