Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Antiparenting este suma experienÈ›elor mele: este o carte solidă, alcătuită din două părÈ›i teoretice în 33 de capitole È™i 10 povestiri-tablou din copilărie È™i adolescenÈ›ă. Este o abordare fenomenologică a fenomenului Parenting, cu o excursie în filosofia paternităÈ›ii aÈ™a cum apare ea în Biblie È™i Confucianism, cu multe ilustraÈ›ii de caz. Ca romancier, vă asigur o lectură captivantă, ca jurnalist preocupat de anchete de mare răsunet în România, Moldova È™i Rusia, vă asigur o carte foarte bine documentată È™i responsabilă. Ca om crescut în pădure, vă dăruiesc o carte plină de culori, sunete È™i mirosuri. Ca om al lui Dumnezeu, vă împărtăÈ™esc sufletul meu È™i multă căldură. Sper să primiÈ›i acest dar al meu. Vi-l ofer din toată inima. (Savatie BaÈ™tovoi) 

Antiparenting a devenit un fenomen înainte de a fi o carte. 
Este primul experiment de acest fel, cînd o carte se scrie cu peste 10 000 de cititori în faÈ›ă care comentează, contrazic È™i completează cele scrise. Sîntem în premieră mondială. S‑ar putea ca acesta să devină un nou mod de a scrie cărÈ›i, un nou gen de literatură. Vocile cititorilor se regăsesc nu doar la nivel de idei È™i atmosferă, ci chiar străbat în carte la modul cel mai direct, în calitate de actori. 

www.facebook.com/groups/Antiparenting/ 

Fondatorul Antiparenting‑ului este Savatie BaÈ™tovoi, el însuÈ™i rodul unui experiment educaÈ›ional. PărinÈ›ii săi, tatăl – profesor universitar de filosofie È™i mama – regizor de teatru, se mută într‑un sat mic înconjurat de păduri, îndată după naÈ™terea primului lor fiu. Copilăria plină de culori È™i aventuri va ajunge subiectul primului roman moldovenesc tradus la Paris, scris la doar 21 de ani. ObiÈ™nuit să sară prin copaci È™i să îmblînzească caii de pe È™es, tînărul precoce va sări la fel de uÈ™or prin literatură, adunînd numeroase premii literare. Astăzi Savatie BaÈ™tovoi este unul dintre cei mai prolifici È™i mai vînduÈ›i autori români în viaÈ›ă, tirajele cărÈ›ilor sale depăÈ™ind 200 000 ex. Opiniile sale despre educaÈ›ie au provocat adevărate războaie internautice între grupurile promotoare a noilor curente de parenting È™i grupul Antiparenting.

Lasandu-se absorbiti de valtoarea virtuala a Internetului, a jocurilor pe calculator sau de noroc, fumand cu nesat tigara dupa tigara, oamenii nu reflecteaza intotdeauna asupra motivelor si consecintele faptelor lor.  Aceste obiceiuri sunt considerate daunatoare, dar mai putin cumplite decat betia si narcomania.  Gresit!  Dependenta de computer, de jocuri si de nicotina isi inrobeste victima.

Care este numitorul comun al acestor forme de sclavie?  In primul rand, prezenta unui idol in inima omului, fie el atasamentul patologic de tutun, computer sau automatele de jocuri.  In al doilea rand,  mecanismele cu ajutorul carora patimile respective ocupa sufletul si trupul.  Si, in fine, sinuciderea lenta - nu numai fizica, ci si duhovniceasca.

Dumnezeiasca descoperire in Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevaruri morale si religioase, ci si o putere desavarsitoare care ii desavarseste pe credinciosi, fiindca orice lucrare dumnezeiasca are ca finalitate invatarea treptata a omenirii, asemanarea ei cu Dumnezeu, cat si inaltarea ei la cea mai inalta contemplare...  Sufletul omului, care cunoaste dumnezeiescul adevar al Revelatiei, care este curatit si facut drept prin dumnezeiescul Botez, ramanand intru curatie, Il cauta pe dumnezeiescul Lui Izbavitor si tanjeste dupa sfanta impartasire cu El, doreste si inseteaza dupa unirea cu El.  Aceasta tindere duhovniceasca il impinge spre lucrarea binelui, ideal de a carui desfatare inseteaza si isi pune toata sarguinta sa se elibereze de sub influenta reprezentarilor lumesti si, in general, a firii sensibile exterioare.  Aceasta nazuinta, cu elan duhovnicesc, tinde sa faca sufletul independent si, prin viata duhovniceasca, sa il inalte in cea mai inalta sfera a desavarsirii morale.

Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea.  Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata.  Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate.  Ne este foarte greu sa intelegem asta.  Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana.  Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam.  Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil.  Iubirea este eliberare, nu robie.  Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam.  Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi.  Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place.  Reiese ca ne iubim pe noi insine.  Cat de periculoasa e starea noastra!

Gandirea si apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumina si ca o adiere revarsate neimpartit pe toate planurile principale ale vietii spirituale romanesti, aducand fiecareia din ele o indrumare, o limpezire si o crestere proprie si de insemnatate epocala.

In cugetarea nationalista, in poezie, in teologie, contributia lui Nichifor crainic e pe rand specific nationalista, specific poetica si specific teologica si inca atat de remarcabila incat se spune nu numai ca nationalismul, poezia si teologia romaneasca sunt altfel de la Nichifor Crainic, ci ca acestea si-au aflat prin activitatea lui o adevarata implinire de sens.

Nu numai pentru lumea noastra postmoderna, dar si pentru crestinii si Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare si o enigma.  Ne sunt straine atat lumea Sa si Dumnezeul despre Care vorbeste, cat mai ales comportamentul Sau ciudat.  Iisus apare nu doar vestind Imparatia lui Dumnezeu, ci si intrupand aceasta Imparatie.  Accesul la adevaratul Iisus este partial blocat astazi atat de viziunea teologica anistorica a Bisericilor, cat si de imaginea pur istorica a scepticismului modern.  Ambele pun in paranteza atat contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupatia romana, cat si fundalul biblic al aspiratiilor religioase ale poporului Israel.  Restituind cu rigoare acest context istoric si scripturistic indispensabil, cartea de fata respune intr-o perfecta coerenta, in acelasi timp istorica si teologica, povestea lui Iisus din Nazaret de la nastere pana la Cruce, Inviere si Inaltare ca poveste a lui Dumnezeu Insusi venit sa-si instaureze Imparatia pe pamant, ca si in cer, intr-o umanitate si creatie innoite.

O lectura pasionanta si necesara pentru toti cei interesati de crestinism, dar in primul rand pentru crestinii insisi, care uita adeseori ca nu ei definesc crestinismul, ci Iisus Hristos.  Iar Scriptura spune nu povestea crestinului, ci povestea lui Iisus, a carei intelegere corecta este vitala pentru crestinism in toate timpurile, dar poate mai ales in confuziile culturale din zilele noastre.