Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Lucrarea de fata reprezinta un manual fundamentat atat teologic, cat si stiintific, ce are ca obiect nu numai conflictele si crizele de familie, ci, in primul rand regulile de construire a vietii familiale si profilaxia ciocnirilor, caci daca sotii se pricep sa-si construiasca viata corect si vor putea ajunge la o unire reala, vor reusi sa reduca la minim problemele in relatiile dintre ei.

Imbunatatirea vietii noastre familiale prin rezolvarea problemelor legate de relatiile cu oamenii cei mai apropiati este un lucru foarte important si necesar, si acest efort este dublu: trebuie sa ne rugam Domnului sa trmita pace sia jutorin viata noastra de familie, dar trebuie, bineinteles, sa ne silim si noi sa facem pace in familia noastra si in propriul nostru suflet.

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plineÈ™te‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă È™i de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceaÈ›a iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulÈ›ime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezeÈ™te‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălÈ›a, în zbor, la nepătimire.

Popularitatea acestei carti in randul cititorilor, aprecierile deosebite si tirajul mare reflecta o tendinta importanta in societatea actuala - aspiratia omului catre spiritualitate, Dumnezeu si Biserica.  Aceasta denota faptul ca oamenii au revenit la tema vietii religioase si a relatiei omului cu Dumnezeu, intelegand ca o anumita perioada de timp aceasta lume spirituala le-a fost interzisa.  Imbucurator este faptul ca istorisirile parintelui despre dragostea fata de aproapele, providenta lui Dumnezeu, vesnicie, a drumului greu de strabatut spre Dumnezeu si-au gasit ecou in inimile cititorilor, aflati la diferite grade de religiozitate.  Semnificativ este ca aprecierea acestei carti a reunit un numar mare de experti, printre care renumiti oameni de cultura, actori de teatru si cinema si jurnalisti.

Când vorbim despre sfinÈ›i, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au vieÈ›uit cândva, în trecut, ci pe cei ce vieÈ›uiesc È™i astăzi, care se împărtăÈ™esc de energia‑lucrarea curăÈ›itoare È™i, mai cu seamă, luminătoare È™i îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiÈ›i „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El È›ine lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie È™i în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minÈ›ii noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să preÈ›uim È™i să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit È™i cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înÈ›elepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

SfinÈ›ii văd È™i răutatea care există în inima noastră, precum È™i Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, È™i de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd È™i boala minÈ›ii È™i a inimii noastre, iar ca unii ce au È™tiinÈ›a de a tămădui È™i cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putinÈ›ă, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de È™tiinÈ›a tămăduirii.

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Sfantul Ioan Gura de Aur (349-407) poate sa ni se para departe de noi – prin epoca in care a trait, prin situarea geografica (Siria, apoi Constantinopol), prin limba si cultura sa eline.  Si totusi, accentele din omiliile si din scrisorile sale ajung la inima oamenilor secolului al XXI-lea.

Constient de limitele fiintei umane, el pune sub semnul intrebarii nemasurata noastra incredere in propriile puteri in fata tainelor unui Dumnezeu Care nu va putea fi niciodata redus la un obiect al discutiilor intelectuale, ca si in fata absurditatii suferintelor omenesti.

De asemenea, ne clatina din temelii constiinta asa-zisei superioritati provenite din calitatile noastre morale.  Sfantul Ioan ne risipeste iluziile si ne alunga din confortabilele noastre esafodaje, dar totodata ne deschide orizontul nemarginit al unei nadejdi nebanuite in Hristos – Chipul suprem al iubirii smerite.