Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Aceasta carte deschide o fereastra spre frumusetile nevazute din inima tanarului care se lupta cu sine pe viata si pe moarte pentru a putea fi.  Conceptia ce sta la fundamentul creatiei poetice este ca lumea in care traim astazi se situeaza la antipodul lui a fi.  Cuvantul de ordine al cetatii - imagine artistica recurenta in paginile volumului - este a domina.  Tanarul are de parcurs o intreaga istorie a renuntarilor la sinele fals, dominator, dispus sa zdrobeasca pe celalalt, pentru a se dobandi pe sine, cel adevarat, intru Hristos.

Sergiu Ciocarlan.

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

Taina mortii si viata de dincolo de mormant l-au preocupat intotdeauna pe om.  Apostolul Pavel ne descopera ca „este randuit oamenilor ca o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata” (Evrei 9, 27).  Moartea este despartirea sufletului de trup si este ceva inevitabil pentru fiecare om.  Iar evenimentele care preced sau care succed aceasta despartire sunt misterioase si de nedescris.

Moartea nu este un eveniment firesc pentru om, si de aceea omul n-o poate accepta, tocmai fiindca moartea n-a provenit de la Dumnezeu.  Moartea este rezultatul, consecinta pacatului lui Adam si al Evei.  Daca omul n-ar fi pacatuit, n-ar fi imparatit pe pamant moartea, care este cel mai mare vrajmas al omului.  Insa prin Hristos cel Inviat, „vrajmasul cel din urma care va fi nimicit este moartea” (I Corinteni 15, 26) si pentru om, dar si pentru intreaga creatie.

Tinta vietii crestine, dupa cum spune avva Moise, este dobandirea Imparatiei cerurilor, a vietii vesnice, care se izbuteste prin curatirea inimii, caci doar „cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).  De aceea trebuie sa traim viata sacramentala si ascetica a Bisericii, adica sa acceptam metoda tamaduitoare pe care ne-o ofera Biserica pentru curatirea inimii.

„În viaÈ›ă, omul să culeagă precum
albina din flori: ceea ce este bun!”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Acum, în prag de nou secol È™i mileniu, lucrarea îÈ™i păstrează actualitatea prin faptul că abordează problemele generale ale omenirii: caracterul, soarta, voinÈ›a, morala, profesia, relaÈ›iile cu oamenii. Cartea ne ia prin surprindere prin frumuseÈ›ea argumentării ideilor dezbătute, prin delicateÈ›ea cu care se adresează cititorilor, prin parfumul È™i culoarea uÈ™or arhaică a limbii traducătorului, care reuÈ™eÈ™te, printr- o fericită aÈ™ezare în context, să ofere cititorilor o bogăÈ›ie inestimabilă de idei, de o adâncă È™i penetrantă putere de sugestie. Nu putem trece cu vederea în această pledoarie pentru
actualitatea lucrării, punctele de vedere originale È™i incitante, afirmate în comentariul unor personaje È™i situaÈ›ii literare, mitice, religioase, filosofice, cu care este impregnat textul.
Îndemnul acestei cărÈ›i este: „Să fii OM! Să te ridici la statutul de OM!” Un om demn de numele său este rezultatul unei voinÈ›e disciplinate, a unui efort personal de autodepăÈ™ire, de cumpătare È™i înfrânare a gândurilor, a faptelor È™i a instinctelor sale.
Avem în firea noastră instincte egoiste È™i răutăcioase, dar suntem străbătuÈ›i È™i de sentimente înălÈ›ătoare, nobile, adevărate. Din aceste două feluri de porniri se naÈ™te lupta între bine
È™i rău.
Oricât de grea ar părea lupta, trebuie să învingem, dacă dorim să demonstrăm măreÈ›ia È™i nobleÈ›ea sufletească. „Câtă vreme este între voi pizmă, È™i ceartă, È™i dezbinări, nu sunteÈ›i oare, trupeÈ™ti È™i nu după firea omenească umblaÈ›i?”, ne întreabă retoric Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 3,3). „Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus È™i-au răstignit trupul împreună cu patimile È™i cu poftele” (Galateni 5,24). Tot el ne îndeamnă să luptăm cu patimile È™i pornirile fireÈ™ti, căci „oricine se luptă se înfrânează de la toate”, iar cel ce se înfrânează primeÈ™te „cunună nestricăcioasă” (I Corinteni 9,
24-25). Cununile se dau pe măsura luptei!

Indrumarea vietii

Voievodul Constantin Brancoveanu, mazilit in Saptamana Patimilor, putin inainte de Paste ca urmare a uneltirilor Cantacuzinilor, a fost dus la Istanbul impreuna cu ginerele si cei patru fii.  Dupa patru luni de temnita, refuzand sa treca la islamism, au fost executati mai intai fiii, apoi Voda, in public, la 15 august 1714, exact de marea sarbatoare a Adormirii Maicii Domnului de catre Sultanul Ahmed III si de vizirul Ali Bei.