Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

Parintele Paisie Olaru va ramane pentru totdeauna in randul marilor Duhovnici si Sfinti care au rasarit din neamul romanesc.  A ajuns la un inalt nivel duhovnicesc tocmai prin smerenia pe care a avut grija sa o pastreze pana la finalul vietii pamantesti, dar si prin celelalte virtuti, detaliate foarte frumos in paginile urmatoare de inimosul Parinte Constantin Catana de la Manastirea Varatec.

Parintele Paisie Olaru este unul din modelele prin care iti poti sfinti si ghida viata in aceste vremuri tulburi, in care nu ne mai ramane decat sa urmam exemplul sfintilor pentru a ne salva sufletul.

Sfântul Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinÈ›i ai Ortodoxiei, a trăit în Rusia înainte cu aproape două sute de ani. Inima sa fierbinte, cu care cuprindea întreaga lume, a fost un locÈ™or dulce pentru copii! Sfântul a fost prietenul È™i ocrotitorul lor în orice împrejurare, dar È™i medic făcător de minuni pentru bolile lor. El a fost cel care i-a învăÈ›at că omul, cu ajutorul rugăciunii È™i al încrederii totale în Dumnezeu, poate să treacă peste orice greutate. Era modest, deÈ™i avea parte de multe laude. Era bucuros, deÈ™i veneau peste el multe necazuri È™i ispite. Cu toate acestea, obiÈ™nuia să salute pe oricine-i ieÈ™ea în cale cu: „Hristos a înviat, dragul meu!”.

Titlul seriei TransmisioniÈ™tii lui Dumnezeu este inspirat de la vrednicul de pomenire StareÈ›ul nostru Paisie Aghioritul, care îi numea astfel pe monahi, fiindcă prin rugăciunile lor ei trimit lui Dumnezeu mesajele oamenilor, dar È™i transmit oamenilor mesajele lui Dumnezeu.

Chiar dacă problemele ecologice impun într‑adevăr măsuri politice şi economice urgente din partea statelor, sunt tot mai multe voci care subliniază că la o soluţionare profundă şi deplină a acestora nu se poate ajunge decât printr‑o schimbare radicală a mentalităţii şi a modului nostru de viaţă, pentru că problemele ecologice au în fond cauze spirituale – legate de felul în care omul percepe şi concepe natura, de felul în care se apropie şi se foloseşte de ea –, şi prin urmare se impun soluţii spirituale.

Iar aici Biserica Ortodoxă – cu o lungă tradiţie de reflecţie (teologică, cosmologică, antropologică) şi de practică (liturgică şi spirituală) referitor la valoarea creaţiei şi cuvenita relaţie a omului cu ea – poate să ofere, în cadrul crizei actuale, principii călăuzitoare pentru reflecţia şi acţiunea tuturor celor care se străduiesc să salveze natura, acum şi în viitor.

Jean‑Claude Larchet