Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Mantuirea mea trece prin mantuirea celorlalti.  Nu poate fi conceputa mantuire individuala.  Hristos nu a inviat singur.  A inviat impreuna cu stramosul Adam, atunci cand a inviat din mormant.  Prin urmare, urarea Sa ai parte de inviere ar fi mai completa astfel: Impreuna buna inviere.  Raiul este o comuniune a celor impreuna - inviati.

Alarma iubirii va suna continuu in Rai.  Paradisul este comunitatea persoanelor care se iubesc si nu doar grupul de oameni buni.  Domnul Hristos spune in Rugaciunea arhiereasca: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca toti sa fie desavarsiti intru Una (Ioan 17, 23).  Nu poate fi conceputa o desavarsire singulara.  Perfectiunea se atinge atunci cand simtim ca suntem una cu ceilalti.  De fapt, desavarsirea este unitatea.

De-a lungul veacurilor, pildele de vietuire a Sfintilor au fost cele mai stralucite si mai rodnice marturii ale implinirii poruncilor Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos.  Si in vremurile de acum, intr-o lume ostenita de tulburari si rautati, vietile Sfintilor au puterea de a ne mangaia pe cei doborati de pacate sau de griji si de a ne imbarbata sa purcedem pe cale cea stramta ce duce la intalnirea cea nemincinoasa cu Domnul si Dumnezeul nostru.  Intru cetele cele prea minunate ale Sfintilor, celor ce se afla de-a pururi rugatori inaintea Tronului Sfintei Treimi, salasluieste si Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, roman de neam, care a adormit intru Domnul in anul 1960 si a fost proslavit de Dumnezeu prin sfinte moaste. 

Sunt oameni pe care Domnul i-a recuperat din adâncurile deznădejdii, oameni de vârste diferite, cu moduri variate de viaţă, care nu L-au avut în viaţa lor pe Dumnezeu şi nici nu L-au întâlnit vreodată, dar care au înfruntat viaţa cu bogăţia, mizeria, suferinţa şi bucuria ei. Dar, cu toate acestea, nu au fost învinşi de rău, dar nici nu s-au mulţumit cu binele relativ pe care îl presupune viaţa fără Dumnezeu. Oamenii aceştia au ajuns la un moment dat la limita în care au realizat că nu mai pot continua să trăiască în felul acesta, dacă nu există un sens ultim şi veşnic al vieţii. Şi pe unii ca aceştia îi găseşte Domnul. Prin urmare, nu există o cale a sufletului omenesc, nicio cărare pe care poate merge omul şi să nu-L poată întâlni pe Dumnezeu. Voi spune chiar că nu există vreo cărare pe care ar fi putut să nu-L întâlnească. Îl putem întâlni şi cunoaşte pe Dumnezeu numai din adâncurile unui suflet însetat de multă vreme. Deşi pare un paradox, tocmai de aceasta ne temem. Ne este frică să constatăm foamea şi tânjirea noastră interioară, ne temem să privim în noi înşine şi să vedem: „Ce abis de pustietate!”.

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credinÈ›ă a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Inceputul rugaciunii se naste din dorul inimii de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a se odihni intru Cel care Si-a aratat dragostea pe preascumpa Cruce, de a ramane in plinatatea comuniunii cu El.  In cartea de fata – un abecedar al rugaciunii, arhimandritul Irineu pregateste mai intai temelia pentru a ne ajuta sa ne socotim cheltuiala (Luca 14, 28) vietii noastre de crestini, sa cugetam la lupta duhovniceasca pe care trebuie sa ne-o asumam daca vrem sa parcurgem urcusul spre Dumnezeu in rugaciune.  Apoi, pe baza unei aprecieri lucide a starii noastre cazute si a inrauririlor dracesti si lumesti care ne asalteaza, ne ajuta sa ne impodobim fiinta noastra launtrica ca pe o casa a rugaciunii.

Patericul este una dintre cele mai cunoscute si sitite carti, iubita si de cei cu inalte trairi duhovnicesti, dar si de cei novici in ale cunoasterii religioase.

Era necesara o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp intre Parintii Patericului - la care gasim cununa de aur a sfinteniei - si copiii de astazi - in care Duhul Sfant se salasluieste si lucreaza roditor.  Aceasta carte arata ca intelepciunea si credinta lucratoare transcend timpul, spatiul si nu tin cont de varsta.