Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Cu mainile tremurande de emotie si chipul brazdat de tainica rugaciune, maica Magdalena tinea in maini un caiet cu insemnari dintr-o vreme de oarecand, a purtarii sfintilor lui Dumnezeu printre oameni.  Candva, traise adevarate momente de binecuvantare, pe cand ajunsese, facand ascultare, ca maica, la Prislop.  Aici il intalneste pa Parintele Arsenie Boca.  Il intrezarise putin si in copilarie, cand Parintele fusese la Ocna Sibiului, in satul sau natal.  Insa aici, la Prislop, va avea fericirea de a-i sta in preajma, de a-l asculta, de a-i fi indrumator si parinte duhovnicesc.

Insemnarile pe care ni le daruieste sunt ganduri pe care le spunea cel mai adesea Parintele Arsenie obstii de la Prislop la masa, ori diferite cuvantari pe care tanara maica de atunci le sorbea cu nesat, de fiecare data, si pe care a dorit sa nu le piarda nicicum, imortalizandu-le in momente de ragaz si pe hartie.

Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie.  Este ceea ce diferentiaza crestinismul de orice alta religie.  Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii este Hristos (Coloseni I, 18-19; Efeseni I, 23), Care a Inviat din morti.  Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti, replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice.

Sunt multe religii in lume, dar toate sunt neputincioase in fata mortii trupesti si duhovnicesti.  Numai crestinii au un Mantuitor, Care a Inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si Care le-a daruit viata cea vesnica.  Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a inviat din moartea trupeasca (I Corinteni XV, 20) dar si din cea duhovniceasca.  Pentru ca "cine poate sa ierte pacatele afara numai unul Dumnezeu?" (Marcu II, 7).

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Se vorbeste mult in aceasta lucrare despre "contrasens", despre contrasensuri uneori creatoare, care au contribuit la progresul gandirii, dar si despre contrasensuri care nu produc decat eroare si confuzie, asa ca acelea datorate anumitor sustinatori ai psihologiei istorice. Prezentam in lucrarea aceasta cateva aplicatii la texte filosofice ale unei metode de interpretare, care rezida in a le reaseza in contextul invatamantului si al vietii specifice scolilor filosofice. Pe langa minutioasele studii consacrate unor termeni filosofici importanti, se mai regasesc in volumul de fata si cateva contributii generale, pe buna dreptate devenite celebre, dedicate sectiunilor filosofiei, organizarii invatamantului din scolile filosofice, repartizarii disciplinelor si, nu in ultimul rand, figurii inteleptului.

Cercetarile lui Pierre Hadot se refera, mai intai, la raporturile dintre elenism si crestinism, apoi la mistica neoplatoniciana si la filosofia din epoca elenistica si, in fine, se precupa cu descrierea filosofiei ca fenomen spiritual.

Luminatorul Apusului si descoperitorul celor de taina ale virtutii, parintele nevoitorilor si mangaierea sihastrilor, Sfantul Ioan Casian s-a nascut din parinti binecredinciosi si de bun neam in apostolicul pamant al Dobrogei cel odraslitor de sfinti, numele insusi indicand drept loc parintesc asezarea Casian de pe valea Casimcea.  Parintii sfantului nu erau inavutiti numai cu cele ale veacului de fata, ci si cu bogatia cea nepieritoare a evlaviei, pe care, fiind iubitori de fii, au transmis-o ca pe o mostenire de mult pret copiilor lor, dupa cuvantul Apostolului: "Daca radacina e sfanta, si ramurile sunt sfinte".

Acest volum reuneste studii deja publicate sau inedite pe care, chiar daca le-am scris de-a lungul mai multor ani, totusi tema lor generala s-a aflat in centrul preocuparilor mele inca din tinerete.  Multe dintre studiile reunite aici exprima prin chiar titlul lor legatura cu notiunea de "exercitiu spiritual".