Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

(lipsa text)

Iubiti mult! Hristos va porunceste!

Parintele Arsenie Papacioc

E imposibil ca sufletul insetat dupa Izvorul Iubirii sa nu-L gaseasca...

Parintele Craciun Opre

Cautati sa faceti cat mai mult bine in jurul vostru, rugati-va cat mai mult cu Rugaciunea lui Iisus, nu vorbiti de rau pe nimeni si astfel veti avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute neincetat, in orice loc va veti afla!

Parintele Sofian Boghiu

Traim niste vremuri destul de anevoiase, dar nu trebuie sa ne temem.  Daca ne temem, am pierdut viata, am pierdut existenta. De aceea v-ati botezat, v-ati imbracat in Hristos - si in Hristos trebuie sa traim!  Ce inseamna Hristos?  Suferinta, viata crucii.

(lipsa text)

Fericiti acei oameni care adorm si care se trezesc intru rugaciune; care in mijlocul tuturor lucrarilor lor nu se despart de ea, comoara a vietii lor fiind Hristos Domnul!
Sfantul Teofan Zavoratul

Rugaciunea este arma vestita, vistierie nesecata, bogatie nepieritoare, liman impotriva furtunilor vietii… Rugaciunea este radacina, izvorul si maica nenumaratelor bunatati si virtuti, daruite noua de Cel Preainalt.
Sfantul Ioan Gura de Aur

Aceasta carte aduna, ca intr‑un minunat buchet plin de mireasma duhovniceasca, sfaturi folositoare ale Sfintilor Parinti despre taina cea fara de seaman a rugaciunii, alcatuind un pretios indrumar de nevointa pentru crestinul ­zilelor noastre care e dornic sa strabata fara de primejdie marea acestei vieti spre aflarea limanului mantuirii si al vietii vesnice.

Noi, toţi creştinii, suntem nebuni (nebuni pentru Hristos), şi acest lucru trebuie să ne smerească. Noi suntem chemaţi să reamintim ceea ce este evident, să mărturisim ceea ce este cert, iar acest lucru provoacă întotdeauna ori râs, ori neîncredere, iar alteori şi mânie. Dar cine îi va reaminti acestei lumi, înecate în uitare, despre Dumnezeu, cine o va trezi, fie şi în mod stângaci şi neiscusit? Oare oamenii nu ştiu că Dumnezeu există, că El este iubire şi că a fi împreună cu El este o mare bucurie? Ştiu, de aceea, ascultându-ne pe noi, sunt indignaţi, pentru că a vorbi despre aşa ceva sau spre o pisică: „iată un copac”, „iată o pisică”, sau: „nu este bine să minţi”, „nu trebuie să jigneşti copiii”. Cine va suporta acest lucru? Dar fără aceste conversaţii, nu se ştie de ce, foarte curând noi uităm totul. Şi, chiar dacă aş fi un stâlp vechi putrezit, tot ar putea fi atârnată pe mine tăbliţa cu inscripţia „Dumnezeu există”, şi a sluji ca un astfel de pilon, care vesteşte nişte adevăruri vechi, dar veşnice, este un lucru modest, dar foarte nobil. Iar barbă tot îmi voi lăsa. Şi atunci vom vedea…

In epoca abrogarii oricarui fel de interdictii si a comunicarii nestingherite dintre oameni si culturi, porunca patristica si canonica a Bisericii: "nu este ingaduit sa te rogi cu ereticii sau cu schismaticii" apare ca ceva rupt de realitate, ca o provocare pentru omul contemporan.

Provocarea cu care se confrunta Traditia canonica nu se refera doar la cei "din afara" Ortodoxiei, care, fireste, nu au premisele de intelegere a invataturii patristice. De multe ori insa Traditia noastra canonica este privita ca rigida mult mai mult de catre cei "din interiorul" Bisericii, atunci cand simt ca unele dintre poruncile einu servesc scopurilor lor, nu slujesc intereselor lor. De aceasta provocare se ocupa acest scurt studiu.

Patimirile celor de la Aiud, Pitesti, Gherla, Canal si din celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au inscris pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX.  Dar si suferinta le-a fost pe masura indraznelii.  Au fost infometati, batuti, umiliti.  Au rabdat torturi infricosatoare si lanturi.  Au fost trecuti prin moara reeducarii, un experiment de satanizare fortata, fara putinta de a se salva prin moarte.  Sudori reci au curs pe trupurile lor si lacrimi de sange le-au umbrit obrajii...

Cei mai multi au plecat - lumini din Lumina care le-a sfintit rastignirile.  Rostul jertfei lor a fost libertatea noastra in Adevar.  De aceea se cuvine sa scoatem lumina patimirii lor de sub obroc si sa o punem sfesnic, sa lumineze neamului romanesc.

Acesta este si rostul albumului de fata, care incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

Deoarece in zilele noastre cu foarte mare greutate poti gasi intre pamanteni pe cineva care sa-ti fie sprijin in cautarea Adevarului, Dumnezeu se face intampinare omului prin Sfintii Sai.  De cele mai multe ori, acesti Sfinti lucreaza in desavarsita tacere, faptele lor minunate fiind cuvinte indestulatoare ale dragostei dumnezeiesti.  Unul dintre Sfintii pe care Domnul Hristos i-a randuit sa ne slujeasca pe noi, cei de la sfarsitul veacurilor, este Sfantul Efrem cel Nou.  Cu sfintele moaste tainuite in pamant vreme de mai bine de cinci veacuri si primind chemarea Preasfintei Treimi, Sfantul Efrem a dorit sa fie descoperit lumii pamantene, unind rugaciunile sale pentru noi cu suspinul Duhului Sfant pentru intreaga faptura.  Dragostea sa desavarsita cuprinde si tamaduieste nenumarati oameni, innoindu-i sufleteste prin credinta si, adeseori, daruindu-le si sanatatea trupului.  El nu s-a facut cunoscut prin canale mediatice, ci prin smeritele marturii ale celor ajutati de el, ale caror cuvinte au impanzit lumea, asemenea unor seminte roditoare de lumina.  Cel care isi indreapta privirea mintii catre Sfantul Efrem va intalni in chip tainic si nevazut surasul sau dumnezeiesc, straluminat dintru slava Invierii Domnului Hristos.  Acest zambet biruitor a umplut si umple de bucurie, nadejde si credinta sufletele a mii si mii de oameni, caci inima Sfantului Efrem s-a facut atat de incapatoare, incat poate imbratisa cu dragoste desavarsita intreaga fire omeneasca, daruind tuturor hrana cea facatoare de viata a harului dumnezeiesc.