Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

(lipsa text)

Lectura Didahiilor indică pe mitropolitul lui Brâncoveanu ca iniţiator al elocvenţei sacre. Nu este exclusă, parţial e chiar atestată, adresarea sporadică, de către anumiţi preoţi, a unor „cuvinte de învăţătură”, timide sfaturi duhovniceşti în formulări primitive. Dar ce reputaţie oratorică vor fi avut cele câteva propoziţii împerecheate de vreun preot de ţară în faţa unui auditoriu analfabet? Cât priveşte predicile ţinute în greceşte şi slavoneşte de ierarhii străini veniţi după ajutoare în eparhiile româneşti, ele pot interesa doar pe istoricii culturii. Remarcăm în trecere, ca fapt notabil, că până atunci liturghia - din care face parte textul predicii -, cu excepţia Apostolului şi a Evangheliei, se oficia încă în slavoneşte. Opera lui Antim se constituie ca o demonstraţie a capacităţii plastice a limbii române făcută păturii boiereşti de către un străin.

Apărut în condiÈ›ii grafice deosebite, volumul Antim Ivireanul - logos È™i personalitate, se descoperă ca un amplu studiu în care sunt analizate aspecte care privesc compoziţia predicilor, didactica religioasă, exegeza religioasă, pareneza, omiletica, economia şi redundanţa în expresie, semnificaţiile sintaxei lui Antim. 

"Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Rau este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu cu dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta si, abia dupa aceea, sa-i ia.
Sa ajutam, pe cat putem, lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca. (Trezice duhovniceasca, Schitul Lacu, 2000, p. 350)

Pr. Paisie Aghioritul

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

Cand am inceput sa citesc dialogurile, am ramas impresionat de duhul lor.  Uneori ma intrebam daca nu cumva acel manuscris era mai mult decat o carte duhovniceasca.  Ajungand la Dialogul 65, am inceput sa inteleg duhul invataturilor Batranului Alipie.  El spune acolo, adresandu-i-se Ecaterinei:                                                                                                                             Daca materialistul tau nu este tipul de contestatar, pe care ti l-am descris, trebuie sa ai grija pentru ca majoritatea materialistilor si-au invatat bine lectia si se bazeaza pe o gramada de cunostinte lumesti, ce il pot descumpani pe un crestin obisnuit.  Nu este suficient sa ai cultura necesara pentru a-l infrunta, trebuie sa dai dovada si de multa intelepciune.  As indrazni sa spun ca, la primele tale intrevederi cu el, va trebui poate sa-i dai dreptate.  Acest lucru nu constituie un pacat, ci inseamna iubire, intrucat ceea ce va urma nu va fi deloc usor, daca il vei insoti pe calea cea ingusta a mantuirii.  Pentru a avansa pe calea aceasta va trebui sa gasesti mereu pareri solide, pe care sa le impartasiti amandoi.  Aidoma celui care, vrand sa traverseze un raulet, cauta pietrele ce ies la suprafata pentru a pasi pe ele, sa cauti si tu niste adevaruri mari si incontestabile, pe care sa le folosesti pentru a-l ajuta pe materialistul tau.

Autorul

In aceasta carte sunt adunate intrebari, care ii apar cel mai des omului in calea catre Biserica. La aceste intrebari raspunde un propovaduitor si publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchis). Odata parintele Macarie a fost intrebat: De ce exista in Biserica Ortodoxa atatea lucruri inutile, neinţelese si greu de indeplinit? La care el a raspuns: Sa zicem ca ati venit la o mina de diamante. Ce veti vedea acolo? Cele mai grele utilaje, sute de muncitori si ingineri de diferite specializari, munti intregi de roca sterila. Orice voiti – numai diamante nu. Reiese, oare, de aici ca nu exista deloc diamante sau ca mina nu mai are nicio valoare? Tocmai aceste diamante duhovnicesti trebuie cautate in Biserica, si atunci,cu timpul, va deveni clar motivul, pentru care este nevoie de „utilaje” si pentru care exista muntii de roca sterila. Parintele Macarie a ajutat deja multi oameni sa vina la Biserica si sa gaseasca raspunsuri la intrebari importante si incomode. Nadajduim foarte mult, iubiti cititori, ca aceasta serie de carti, pregatita de editura noastra, va va ajuta si pe dumneavoastra sa gasiti calea catre Hristos.