Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Primul chip feminin pe care îl prezintă colecÈ›ia Doamnele Domnilor Români este cel al Doamnei Elina, care i-a stat alături voievodului Matei Basarab, ca împreună-lucrătoare, la opera de ctitorie a Èšării RomâneÈ™ti. Ea se înscrie în galeria personalităÈ›ilor feminine din secolul al XVII-lea, care È™i-au arătat dragostea jertfelnică pentru neam È™i È›ară, contribuind la dezvoltarea culturii româneÈ™ti.

Matei Basarab este considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului; a zidit 46 de biserici È™i mănăstiri. A sprijinit cultura È™i, împreună cu UdriÈ™te Năsturel, a înfiinÈ›at tipografii la mănăstirile Govora È™i Câmpulung-Muscel. 

ÈšepoÈ™ii din mare este o poveste despre curaj, îndrăzneală, aventură È™i în acelaÈ™i timp despre exemplul cumpătării. ÈšepoÈ™ii din povestea noastră sunt diferiÈ›i, asemeni copiilor: unii sunt dornici să exploreze cu orice preÈ› fără să È›ină cont de primejdii, alÈ›ii sunt mai rezervaÈ›i È™i analizează atent situaÈ›iile; unora le place să fie în centrul atenÈ›iei, altora, dimpotrivă. Dar, în fiecare există o sămânÈ›ă ascunsă de aventură care va ieÈ™i la un moment dat la iveală.

Te invităm să iei parte la întâmplările din această poveste alături de arici verzi, roÈ™ii, albaÈ™tri ori violeÈ›i.

Viata si mucenicia Sfantului Gheorghe dau marturie peste veacuri despre nemincinoasele fagaduinte ale Man­tu­itorului: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu Ma duc la Tatal (Ioan 14, 12).

Cutremurandu-se in fata patimirilor in­fri­co­­­satoare ale Sfantului Gheorghe, cititorul de azi va descoperi in viata lui, asa cum este ea in­fatisata in cartea de fata, un izvor de curaj si de avant pentru a-I urma lui Hristos si a dobandi biruinta in lupta duhovniceasca, chiar si in aceste vremuri de nepssare sau de impotrivi­re fata de poruncile Lui, asemenea Sfantului Gheorghe, care, intarit fiind de Domnul si iu­bindu-L mai presus de toate, a biruit ispitele aces­tei lumi (bogatia, des­fatarile, faima, pu­te­rea, rangurile inalte, iubirea de sine, teama de suferinta) si toate chinurile la care a fost supus de necredinciosi pentru mar­tu­risirea numelui lui Hristos.

Acest volum este o relatare documentara scrisa sub forma povestirilor reale care nu contin numai tragism, dar si amintiri placute din copilarie, aspecte ale vietii linistite de familie, si chiar umor.  Aceasta carte poate fi o buna lectura de familie si poate prezenta interes atat pentru cititorii tineri, cat si pentru cei mai in varsta.

Cartea este deosebita, fiindca relateaza tragedia familiei preotului martirizat Pavel Ansimov, canonizat in anul 2005 ca nou mucenic al Rusiei.  Persecutiile, privatiunile, arestarile tatalui au pus o amprenta trista asupra vietii copiilor acestui preot.  Dar, cu toate acestea, povestirile despre viata lor sunt relatate cu un optimism crestin.  Ele contin note de bucurie ale copilariei, incalzite de dragostea parinteasca si credinta ortodoxa.  Si cel mai important - amintirile despre tatal sau, care intrucatva ridica valul timpului si raspunde la intrebarea: cine este acest mucenic si ce a determinat hotararea lui de a merge la suferinta pentru Hristos, ce calitati sufletesti trebuie sa existe in omul, care alege constient drumul crucii?

Cartea abunda cu amanunte clare despre viata moscovita a anilor ΄30, modul de viata al familiei preotului Pavel Ansimov si este folositoare datorita continutului ei moral-spiritual.  Amintirile autorului, un om talentat si curajos care, cu recunostinta, inca isi insuseste lectiile tatalui sau, lectii despre vrednicie, smerenie, curaj, pastrarea credintei ortodoxe, vor fi un exemplu bun pentru cititor.

Viata Sfintei Marina, scrisa de soldatul Teotim, cel care i-a adus hrana cat timp sfanta a fost in inchisoare, se pastreaza in mai multe manuscrise, dintre care cele mai vechi provin din secolul al IX-lea.  Personalitati bisericesti precum Cuviosul Neofit si Patriarhul Constantinopolului Grigorie Cipriotul au scris encomioane si cuvinte de cinstire despre Sfanta Mucenita Marina, in care lauda viata si personalitatea ei.  Potrivit datelor pe care le avem, Marina din Antiohia Pisidiei era fiica preotului idolatru Edesie.  Ea a ramas orfana de mama, iar tatal ei a incredintat-o spre crestere unei doici crestine.  Pentru ca a refuzat sa se casatoreasca cu eparhul Olivrie si sa jertfeasca idolilor, Marina a fost supusa la multe cazne mucenicesti, iar in cele din urma i s-a taiat capul.  In Rasarit, pomenirea ei se cinsteste pe 17 iulie.  Sfanta Marina este de asemenea una dintre cele mai populare chipuri ale iconografiei bizantine, fiind adesea cuprinsa in programul iconografic al bisericilor bizantine, fie ca portret iconografic izolat, fie in icoane independente care infatiseaza lupta ei cu Belzebul.

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.