A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Această microantologie praznicală reprezintă, fără pretenÈ›ii de exhaustivitate, o selecÈ›ie a unora dintre cele mai frumoase Cuvinte de laudă la Adormirea Maicii Domnului, reunind scriitori bizantini din secolele de aur ale retoricii bizantine, secolele al VII‑lea – al XI‑lea, începând cu celebrele Cuvântări la Adormire ale Sfântului Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, Ioan al Evhaitelor È™i încheind cu un mic text din perioada postbizantină, care aparÈ›ine Episcopului Ilie Miniat. 
Menit a întâmpina Praznicul Adormirii Maicii Domnului, volumul o prezintă pe Împărăteasa cerului È™i a pămåntului în mutarea ei la viaÈ›ă, ca pe mijlocitoarea È™i chezăÈ™uitoarea Învierii È™i a mântuirii tuturor. Mormântul Fecioarei din Grădina Ghetsimani de pe Muntele Măslinilor dă mărturie despre realitatea învierii întregului neam omenesc, încât pe bună dreptate praznicul Adormirii Maicii Domnului corespunde prăznuirii Învierii pascale a Mântuitorului, cu adevărat meritåndu-È™i numele de sărbătoare a sărbătorilor.

În tradiţia monahală ortodoxă, prima carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esenÈ›ială pentru aÈ™ezarea temeliei unei vieÈ›i duhovniceÈ™ti. Însă cuvintele sale, deÈ™i vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experienÈ›ă a celui ajuns la capătul urcuÈ™ului spre unirea cu Hristos È™i devenit povăÈ›uitor nerătăcit, de folos în aceeaÈ™i măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât È™i primenirii cugetului monahilor mai încercaÈ›i, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5). Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorinÈ›a de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.

Exista un trend, mai ales in lumea intelectuala de azi, spre fenomenele numite generic "parapsihologice", deoarece acestea au "iz de stiinta".  Danion Vasile demonstreaza magistral, in acesta carte, ca acestea au de fapt "iz de iad".  Aceasta carte nu este scrisa cu nostalgia trecutului, ci este demascarea acestuia si dezicerea de el, urmata de pocainta sincera a unui penitent care se spovedeste public, pentru a rascumpara vremea si trecutul risipit.

Ideea – nu înţeleg cum, poate din insuflare dumnezeiască – de a strânge materialul acesta şi de a-l publica într-o carte mi-a venit în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte. Acolo l-am întrebat pe duhovnicul meu cum i s-ar părea să strâng povestiri de folos adevărate şi mi-a dat binecuvântarea de a face aceasta. Între timp am arătat textele pe care le-am cules sau înregistrat la doi prieteni de-ai mei şi m-au încurajat să înaintez. E ceva care până acum lipseşte, cel puţin în această formă, mi-au spus, şi vor fi de mare folos.

Aşadar materialul acestei cărţi este pur şi simplu o mostră a tezaurului ascuns al Ortodoxiei noastre. Aş putea spune că este un limonariu contemporan format din cazuri şi informaţii ale vieţii duhovniceşti contemporane a elementului popular, îndeosebi, ale Bisericii şi, din loc în loc, şi ale unor clerici şi ale măicuţei Gavriila. Nu vă ascund că, atunci când am citit cartea Asceta iubirii, m-am entuziasmat de simplitatea vieţii acestei măicuţe, de smerenia, de deplina ei afierosire Domnului şi de iubirea ei adevărată; o iubire care răcoreşte, odihneşte şi inspiră; o iubire curată a lui Dumnezeu!

Introducere.....................................................................

Iubire frăţească..............................................................

Iubire pentru cei de altă credinţă..................................

Răsplata iubirii................................................................

Iubire pentru cei deznădăjduiţi.....................................

Iubire pentru cei bolnavi................................................

Iubire pentru copiii nefericiţi ai lumii............................

Iubire pentru cei întristaţi..............................................

Iubire pentru cei părăsiţi................................................

Iubire nestricăcioasă......................................................

Iubire faţă de cel vinovat...............................................

Iubire faţă de duşman....................................................

Iubire pentru leproşi.......................................................

Iubire pentru o soră de mănăstire................................

Iubire pentru orfani........................................................

Iubire pentru patrie......................................................

Iubire (în război)...........................................................

Iubire pentru cei săraci................................................

Iubire pentru cei întemniţaţi........................................

Nedreptate....................................................................

Lepădarea de cele lumeşti..........................................

Lipsa iubirii...................................................................

Când iubirea părăseşte lumea....................................

Neţinerea de minte a răului........................................

Inegalităţi sociale.........................................................

Inegalităţi uriaşe ale averilor.......................................

Raportul de coşmar.....................................................

Boală.............................................................................

Înşelare în căsnicie......................................................

Lipsa milei.....................................................................

Risipirea........................................................................

Neputinţa de a face copii............................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Jertfa de sine................................................................

Mesajul anului 1821...................................................

Sinucidere.....................................................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Monezile bizantine.......................................................

Într-o seară de aprigă furtună, ivindu-se din codrul adânc, luminat de fulgere şi locuit de umbre, la uşa colibei pădurarului bate un călător... Cine este acesta? E, oare, trimis de Dumnezeu – cum susţine pădurarul – sau, dimpotrivă, de Aghiuţă – după cum se teme soţia lui? Haideţi să aflăm, împreună, copii...

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.