(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Fericitul Parinte Sofronie a fost omul care si-a asumat "suprema responsabilitate" pe care Dumnezeu o asteapta de la crestini, dandu-se pe sine "iadului pocaintei", precum arata scrierile sale, pentru a se face astfel asemenea lui Hristos, Care S-a pogorat in "iadul dragostei" Sale. Prin urmare, inalta teologie a Parintelui Sofronie, prin care mult L-a slavit pe Dumnezeu, nu este rodul unor studii acdemice, nic al unei preocupari intelectuale de nivel superior. Este, cu adevarat, raza ivita din inima sa luminata de stralucirea Dumnezeiestii Lumini nezidite, inima mai inainte curatita prin pocainta, ajunsa la deplina uiare de sine si la mantuitoarea ura de sine insusi.

Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost ucenica şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileei celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Dom-nului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileei, că tămăduia toate bolile şi neputinţele oamenilor, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a izgonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut ucenică şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Crestinismul este o conceptie de viata, este stilul de viata al lui Iisus, conceptie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut impotriva crestinismului, vreme de 2000 de ani.  Toate celelalte intelegeri ale lumii s-au invechit si s-au stins. Singur crestinismul este mereu nou, mereu divin.

Crestinismul nu e numai o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele, de toata viata, de a ajunge stilul de viata si conceptie pe care ni le-a dat Iisus.

Aceasta carte ofera cititorului modelul adevaratului calugar care a ajuns la nevinovatia pruncilor. Staretul Iona a fost un calugar simplu, dar plin de harul lui Dumnezeu.

A trait aproape de zilele noastre , dar a ajuns la inaltimea parintilor din vechime.  Opt ani a fost ucenic al Sfantului Serafim de Sarov, care i-au ramas ca temelie pentru tot restul vietii.

Dupa trecerea la cele vesnice, trupul i-a ramas nestricat si se pastreaza in Biserica Sfintei Treimi, daruind vindecari la toti cei care alearga cu credinta la sfintele moaste.

Acest volum cuprinde a cincia sută de „Răspunsuri la întrebări liturgice”, care se publică în regulat în revista „Efimerios". Pentru completarea acestei sute a fost nevoie de o perioadă de timp neobişnuită, aproape unsprezece ani (de la 1 mai 1982 până la 15 martie 1993). A mai intervenit şi o perioadă de trei ani de întrerupere a colaborării (de la 1 octombrie 1989 până la 15 iunie 1992), care ar fi fost hotărâtoare, dacă dragostea multor cititori nu l-ar fi obligat pe cel ce scrie să-şi continue încercarea sa curajoasă. Timpul acesta a arătat că osteneala pe care el o depune nu se pierde, ci, cu harul lui Dumnezeu, ceva-ceva se oferă în marea lucrare a iniţierii noastre liturgice şi acest lucru este preţuit de mulţi. Aceasta este un sprijin şi o mângâiere pentru cel ce scrie, ca, de altfel, şi o oarecare încredinţare că până acum nu a alergat sau nu aleargă „în gol”, după cuvântul Apostolului (Gal. 2, 2). Iar harul lui Dumnezeu să plinească lipsurile şi să vindece cele neputincioase.