Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

An de an, la 14 octombrie, IaÈ™ul îmbracă haină duhovnicească de sărbătoare în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii din toate colÈ›urile È›ării È™i ale lumii se îndreaptă cu nădejde sfântă È™i recunoÈ™tinÈ›ă sinceră spre Sfânta Cuvioasă, pentru a fi ajutaÈ›i în multitudinea de probleme din existenÈ›a lor efemeră.

Un È™ir impresionant de credincioÈ™i va brăzda oraÈ™ul ca un furnicar, până la catafalcul din curtea Catedralei Mitropolitane, pe care vor fi aÈ™ezate Sfintele MoaÈ™te. Se creează o imagine biblică a drumului omului către ÎmpărăÈ›ia cerurilor ca o expresie a dorinÈ›ei oamenilor prezenÈ›i de a atinge pe cea care este deja în ÎmpărăÈ›ia cerurilor, pentru ca È™i ei, după viaÈ›a aceasta, să fie cu Sfânta în această împărăÈ›ie celestă.

În acest urcuÈ™ spre Sfânta Parascheva, pelerinii se întâlnesc de fapt cu Hristos Care sălăÈ™luieÈ™te în ea, deoarece Sfânta L-a câÈ™tigat, încă din această viaÈ›ă trecătoare, prin împlinirea poruncilor Lui. Ei simt o mângâiere inefabilă a harului Sfântului Duh, existent în Sfânta Parascheva, care nu poate fi substituit cu nici o bucurie È™i cu nici o plăcere din această lume. Ei simt că, fără acest har, dobândit încă din această viaÈ›ă, moartea sufletului este iminentă, iar prin primirea lui vor moÈ™teni viaÈ›a veÈ™nică, îmbelÈ™ugată È™i aleasă, pregătită de Hristos, încă de la întemeierea lumii.

Născut în 1960 la Avignon, Jean-François Colosimo este o per­so­nalitate complexă. Scriitor şi editor, cu studii în filosofie şi teologie, în Franţa, Grecia, SUA şi cu stadii de cercetare la Muntele Athos şi Muntele Sinai, Colosimo este autorul a numeroase cărţi şi filme, dar şi editorul Filocaliei în franceză.
Creştin ortodox convertit, Jean-François Colosimo este specialist în patrologie şi un jurnalist apreciat în FranÈ›a, implicat în politică. Ca profesor la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris i-a avut studenÈ›i pe mai mulÈ›i ierarhi români, între care mitropoliÈ›ii Teofan al Moldovei, Serafim al Germaniei, Iosif al Parisului, Siluan al Italiei ş.a.
Din 12 mai 2010 este preşedinte al Centre National du Livre, fiind numit în acest post de fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. În această postură l-a cunoscut pe ieromonahul Savatie BaÈ™tovoi, care a fost unul din cei 27 de scriitori care au reprezentat România la Salon du Livre la Paris în 2013 È™i despre care ­Colosimo a declarat: „Ceea ce m-a frapat este acest melanj între religie şi cultură, precum la Savatie Baştovoi. Asta înalţă România spre universalitate, spre unitate. România depăşeşte România. Iată o veste bună! [...] Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah, sper că va mai scrie. E un poet năpăstuit în tinereţe. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX-lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. Va face legătura dintre verticalitate şi orizontalitate, între transcendenţă şi imanenţă. România e o ţară mistică şi trebuie să rămînă aşa, pentru binele Europei” (Radio France Internationale).
Aceasta carte a pornit de la masa rotundă ce a avut loc cu participarea celor doi la standul României, intitulată România îngerilor, fiind prelungită într-o discuÈ›ie sinceră la Institutul Ortodox Saint-Serge, alături de reputatul iconolog È™i decan al Institutului, Nikolai Ozolin, precum È™i alÈ›i profesori È™i studenÈ›i.

Existenta noua a omului in Biserica presupune conformarea credinciosului cu transpunerea in fapta a Patimirilor, a Crucii si a mortii lui Hristos.  Patimirile si intristarile constituie elementul indicator al faptului ca participarea tainica prin Botez la Crucea si la moartea lui Hristos nu au ramas drept simple simboluri, ci s-au transformat intr-o conformare reala fata de Hristos, in punerea in lucrare a starii dupa chipul lui Hristos.  Apoi, suferinta este indisolubil legata cu viata de aici.  Ea este ingaduita de Dumnezeu pentru ca prin impreunarea celor de aici cu suferinta sa primim dorirea celor viitoare.  Viata rasfatata si fara necazuri duce la alipirea de lucrurile veacului prezent.  Dimpotriva, posturile, privegherile, vietuirea cu osteneala in virtute, calea stramta si cu intristari hranesc dorirea celor viitoare si a izbavirii de dureri, creeaza antipatie fata de veacul prezent plin de intristari, si-l leaga pe credincios de iubirea celor viitoare.

Este impresionant şi astăzi să vedem cu câtă încredere aleargă creştinii, de toate vârstele şi profesiile, să-i sărute cinstitele moaşte. Şi nu doar să-i ceară ajutor pentru multele nevoi, dramatice uneori, ci mărturisindu-i şi dorinţa de a-şi îndrepta viaţa, de a imita faptele ei de milostenie, de a dobândi răbdarea ei în suferinţe, curăţia ei, râvna ei de a se ruga pentru alţii, dragostea ei nelimitată ş.a. Pentru toate acestea suntem cu toţii mângâiaţi, având simţământul că în situaţia dificilă materială şi spirituală prin care trecem noi, românii de astăzi, nu suntem, iată, singuri!... Înţelegem şi noi mai bine, credem, câte binefaceri au primit şi primesc creştinii care-i cer ajutorul astăzi. Binefaceri nu numai prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva înaintea lui Dumnezeu, ci şi prin exemplul felului ei de a fi, în aşa fel încât chipul ei senin şi curat se proiectează pilduitor înaintea ochilor minţii noastre.

Părintele Vasile Gordon

(lipsa text)