Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a Împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai‑marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta. 

Pentru tine smerenia se asociaza cu haina neagra, cu privirea atintita in pamant, cu renuntarea la lume?

Sa stii: smerenia nu se practica doar la schit sau in manastire, ci si in statia de metrou sau la coada la bilete, cand ai ochii atintiti la ecranul calculatorului sau cand esti la serbarea copilului, cand ai de rezolvat problemele de serviciu sau de depasit dificultatile familiale.

Smerenia nu este o virtute rezervata clericilor sau monahilor: este o arta duhovniceasca a vindecarii de sine in viata de zi cu zi.  Ea detensioneaza relatiile cu ceilalti, aduce armonie in viata de familie si linistea interioara care ne lipseste adesea atat de mult – insa mult prea des ramane un concept abstract, surghiunit pe paginile scrise in grai uneori greu de inteles ale literaturii bisericesti clasice.

Ceea ce va propune cartea de fata este tocmai o perspectiva practica, adaptata modului contemporan de viata, asupra uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care, dupa cum afirma Sfintii Parinti, poate inlocui cu prisosinta asceza fizica, atat de greu accesibila de cele mai multe ori in conditiile modernitatii.

Lumea de astăzi nu ne oferă o viaţă liniştită şi lungă.  Stresurile şi bolile, ameninţările naturii (încălzirea globală, incendiile, inundaţiile), războaiele şi problemele economice fac din viaţa noastră un iad!  Trebuie însă să avem curaj, căci şi în acest iad putem să aflăm Raiul şi să fim fericiţi!  Este de ajuns să găsim cheia care ne va deschide poarta Raiului pământesc.  Această cheie este ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, Care ne grăieşte: „Fiul Meu, nu uita învăţătura Mea şi inima ta să păzească sfaturile Mele, căci lungime de zile şi ani de viaţă şi propăşire ţi se vor adăuga.”  Şi fireşte că Dumnezeu nu grăieşte minciuni!  Iar ştiinţa confirmă lucrul acesta.  De fiecare dată specialiştii fac descoperiri care demonstrează că „poruncile” Bisericii noastre – iubirea, iertarea, postul, rugăciunea şi celelalte – influenţează pozitiv sănătatea psihosomatică a omului.  Cum se întâmplă acest lucru minunat veÈ›i afla în paginile cărţii noastre.

Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache

Această carte despre relaţia cu duhovnicul, despre problemele care pot apărea în ea şi despre rezolvarea lor, despre spovedanie şi raportul dintre aceasta şi bolile sufleteşti, aparţine arhi­man­dritului Vasilios Bacoianis, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Greciei contemporane. Scrisă într-un limbaj uşor accesibil, plină de exemple concrete şi explicaţii la obiect, ea vine în ajutorul creştinilor vremurilor de acum, care au în general puţin timp la dispoziţie şi multă dorinţă de a-şi lămuri problemele legate de acest aspect fundamental al vieţii bisericeşti care este relaţia cu părintele duhovnicesc şi mărturisirea păcatelor.

Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache 

Anul aparitiei: 2012 

Cartea de față, pornind de la înțelegerile contemporane ale relației dintre femeie și Biserică, prezintă câteva chipuri de femei virtuoase – modele demne de urmat ale unor femei care răspund prin viețuirea lor multora dintre problemele, aparent de nerezolvat, ale zilelor noastre... 
De la cea dintâi femeie, Eva, până la Maica Domnului, prin care a venit Izbăvitorul, întâlnim un șir lung de femei dedicate credinței. Virtuțile și purtarea lor, responsabilitatea femeii în momente cruciale ale neamului omenesc – cu adevărat, una covârșitoare – sunt zugrăvite în rândurile de față cu o pană măiastră. 
Prin neascultare și păcat au venit moartea și stricăciunea pe pământ. Însă femeia n‑a încetat să nădăjduiască în mântuire și să se pună, prin harul lui Dumnezeu, în slujba Mântuitorului în lume...
 O carte, fără doar și poate, aducătoare de folos duhovnicesc.

în cele mai sălbatice locuri ale Sfântului ­Munte, unde puţinii pustnici care îndrăznesc să-şi facă sălaşul între stâncile abrupte şi prăpăstiile ameţitoare duc o viaţă greu de imaginat cu mintea ­orăşeanului ­obişnuit cu confortul civilizaţiei, a trăit, printre alţi ­oameni cereşti şi îngeri pământeşti, ­Bătrânul Filaret Pustnicul. Cu toate că simplitatea şi asprimea ascetică a ­nevoinţelor Bătrânului este cu neputinţă de urmat pentru cititorul obişnuit, exemplele oferite de el oferă chei simple pentru probleme centrale ale vieţii ­oricărui creştin: ­liniştea interioară, ­raporturile cu ­semenii, înfruntarea cu folos a lipsurilor, ­greutăţilor şi bolilor.

CUPRINS:

Prefata

Viata fericitului Filaret

1.Intalnirea mea cu fericitul Filaret

2.Vecinul parintelui Filaret, pustnicul rus Nikon

3.Batranul Filaret la manastirea Stavronikita

4.Portretul fericitului Filaret

5.Proorocie cu privire la Sfantul Munte

6.Traiul fericitului Filaret la Karoulia

7.Vizita la parintele Filaret

8.Pustnicul grec Gavriil, vecinul fericitului Filaret

9.Pustia Karoulia

10.Monahii de la Karoulia

11.Ultimul pelerinaj la Karoulia

Cuvinte de zidire duhovniceasca ale fericitului Filaret

Bibliografie

Suferintele sunt binefacatoare in viata noastra. Culegere de texte patristice si ale parintilor contemporani despre necazuri si suferinte si atitudinea ortodoxa fata de ele

Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat ca dreptar ­tuturor oamenilor, în Evanghelia Sa, o Lege veÈ™nică: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). „Precum Eu v‑am iubit pe voi” sunt cuvinte care arată măsura dragostei celei mântuitoare, pline de jertfelnicie. Oare ce înseamnă pentru viaÈ›a creÈ™tinilor de astăzi această poruncă? Și, de asemenea, cum poate fi pusă ea în practică de către omul contemporan?

Aceasta carte cuprinde răspunsuri ale Sfin­È›i­lor PărinÈ›i È™i ale mai multor înduhovniciÈ›i sta­reÈ›i contemporani în ceea ce priveÈ™te purtarea noastră faÈ›ă de aproapele: de ce‑i iubim pe oameni, cum arată adevărata dragoste È™i cum să o deprindem, să avem sau nu părtăÈ™ie cu oameni „răi”, cum să îi iubim cu adevărat pe semenii noÈ™tri, cum să ne purtăm cu cei ce Îl hulesc pe Dumnezeu.

Florilegiul tematic cuprins între filele acestei cărÈ›i se arată, astfel, a fi o adevărată vistierie duhovnicească, de unde vom putea scoate mulţime de poveţe, ce ne vor netezi calea spre mântuire.

Omul, chip al lui Dumnezeu este înțeles numai în legătură cu această dragoste a lui Dumnezeu, cu acest mod de ființare a Sfintei Treimi - structura supremei iubiri. De aceea orice păcat denaturează, schimonosește ființa umană și o depărtează de la drumul desăvârșirii, de la scopul final al vieții pământești care este îndumnezeirea după har atât cât este cu putință firii omenești.
Cu toții greșim dar nu putem rămâne mereu ancorați în această stare din care nu se poate proiecta nici un sens al existenței. Remediul lăsat de Bunul Dumnezeu omului care cade în păcat constă în asumarea păcatului, conștinetizarea lui, părerea de rău, mărturisirea și dorința de îndreptare.

Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului

Pentru mulţi dintre contemporani, prima spovedanie È™i prima împărtăÈ™anie se dovedesc a fi, într-un fel, intrarea cu adevărat în viaÈ›a Bisericii – cel mai adesea o intrare foarte anevoioasă, căci este foarte greu să te hotărăÈ™ti să vorbeÈ™ti de­spre tine acestui necunoscut care este preotul, să-i încredinÈ›ezi lucruri despre care nici măcar n-ai vrea să îÈ›i aminteÈ™ti. Este dificil să recunoÈ™ti necesitatea acestui pas, să îÈ›i recunoÈ™ti nedreptăţile È™i mai ales eÈ™ecurile... Cu timpul, Tainele Spovedaniei È™i ÎmpărtăÈ™aniei trebuie să devină o obişnuinţă, pentru a ne însoÈ›i întreaga viaÈ›ă. Fără ele e de neconceput să fim numiÈ›i creÈ™tini. Iar duhovnicii încercaÈ›i mereu ne amintesc că cel ce se spovedeÈ™te trebuie să È™tie că de cele două Taine depinde nu doar viaÈ›a noastră pământească, ci È™i cea veÈ™nică.
Cartea de faţă sperăm să fie una nu doar interesantă, ci, mai cu seamă, folositoare pentru mulÈ›i creÈ™tini. Poate că pe unii îi va ajuta să afle o soluÈ›ie problemelor care îi frământă, iar altora le va da curaj să întrebe pentru prima oară care e calea către Acela Care a făgăduit: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el... Şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 56, 40).

Sfântul SfinÈ›it Mucenic Pangratie Viata acatist canonPărinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prea luminate pe care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, şi auzind învăţătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Şi au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvârşit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune şi pricepere, în cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.
 După Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin.
 Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând:
 „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”. Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului
 Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, apostole al lui Hristos”