Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Antologia care constituie cea mai mare parte a acestui volum cuprinde texte din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi sau ale marilor monahi din lumea ortodoxă, din toate epocile, care ne luminează spre a înţelege cum era, în desăvârşirea din rai, legătura dintre om şi celelalte vieţuitoare, pentru ce această legătură s-a degradat în timp, ce putem învăţa de la animale – domestice sau sălbatice – despre natură, despre noi înşine şi despre Dumnezeu, şi cum sfinţii – a căror vieţuire şi duhovnicie sunt pentru noi pilde vrednice de urmat – au izbutit să restatornicescă o legătură nu doar paşnică, ci şi prietenoasă cu animalele, având faţă de ele – fără urmă de idolatrie – purtări cinstitoare şi iubitoare, redobândind starea din rai, în care legătura omului cu creaţia era în deplină armonie, potrivit voii dintru început a Creatorului.

Jean‑Claude Larchet

Nimic nu este mai edificator pentru vie­tuirea crestineasca decat ­marturia unei credinte ­traite, modelul viu al celor care mai inainte de noi au intruchipat idealul vietii in Hristos.  Aceasta carte reprezinta un dar nepretuit si o intarire duhovniceasca, intrucat ne aduce aproa­pe figura stralucita si sfanta a staretului aghiorit Gavriil Dionisiatul (1886-1983).  ­Supranumit „staretul secolului al XX-lea”, parintele Gavriil a fost o personalitate deosebit de complexa: monah desavarsit, staret intelept, duhovnic luminat, pa­tri­ot inflacarat, scriitor inspirat.
Constient ca ­bo­gata virtute a acestui barbat sfant este imposibil de cuprins in cuvinte, ucenicul sau, monahul Teoclit ­Dionisiatul, incearca, folosindu-si talentul scriitoricesc si experienta dobandita la picioarele marelui duhovnic, sa-i zugraveasca in mod cat mai cuprinzator chipul si vietuirea sfanta, puse in slujba lui Dumnezeu si a semenilor.  Cititorul va gasi astfel in paginile cartii o adevarata hrana duhovniceasca, purtat pe nesimtite in istoria zbuciumata a Greciei veacului trecut, dar si in problemele Ortodoxiei din acea epoca – toate trecute prin filtrul unei viziuni autentic ortodoxe si marcate de sfatul si actiunile intelepte ale staretului ­Gavriil Dionisiatul din Sfantul Munte Athos.

Bucura-te, salasluirea lui Dumnezeu, ce ai cuprins in pantece pe Cel necuprins intru toate, in mana Caruia sunt toate si insati tu esti in mainile Lui.  Si graiul este de necuprins cu mintea, si gandul, de neinteles.

Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, singura roaba a Fiului sau si indoita in fire, pentru ca nu se afla maica fecioara, caci fericita feciorie a intrecut nestricaciunea de odinioara din rai.  Bucura-te, Primitoare de Dumnezeu, stea luminoasa a dumnezeiestii vesnicii, a carei vesnicie este cuprinsa in mic pantece si incape intru sine desavarsirile.

Bucura-te, dupa cuviinta si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, oamenilor infricosata unire cu Dumnezeu, prin care cerurile cu cele de pe pamant s-au unit, cele omenesti cu cele dumnezeiesti se impreuna si cele dumnezeiesti cu cele omenesti.

Doxastar, ce cuprinde in sine Slavele tuturor Duminicilor Triodului si ale Penticostarului, unele ale lui Iacov Protopsaltul si altele ale lui Hurmuz Hartofilaxul, traduse de parintele Nectarie, protopsaltul Sfantului Munte, si s-au transcris dupa original de ieromonahul Teofilact Prodromitul.

Cand va este greu din pricina lucrurilor pe care le fac copiii vostri, atunci plangeti, atunci va rugati la Dumnezeu ca El sa va ajute.  Rugaciunea voastra ramane insa neroditoare.  Si pentru ce ramane neroditoare?  Pentru ca nu-I putem impune lui Dumnezeu pro­priile conditii, pentru ca voi insiva trebuia sa va ingrijiti de copiii vostri si de educatia lor – nu sa asteptati, in nepurtarea voastra de grija, sa implineasca aceasta Dumnezeu.

Orice mama crestina ar trebui sa stie toate aceste lucruri: cum sa se poarte cu copiii ei in primii ani de viata, in adolescenta, cum sa-i inteleaga si cum sa-i indrume pentru a depasi perioadele dificile prin care trec.  Deloc usor, insa bucuriile vor fi pe masura ostenelilor, atat in aceasta viata trecatoare, cat si in viata vesnica…

In vecii vecilor fie binecuvantarea lui Dumnezeu cu mamele care isi cresc copiii intru evlavie!