Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

În faţa chipurilor sfinţilor credinţei noastre stăm cu admiraţie şi uimire. Fiecare din aceştia sunt o minune. O minune unică, care ne emoţionează, ne sprijină, ne entuziasmează, dar ne şi cercetează! Povestirile despre vieţile sfinţilor pot avea între ele multe puncte comune. Însă fiecare din ele are harul şi originalitatea sa. Mai ales istorisirea vieţii Sfântului Tarsizie este rară, aş spune deosebită!
Atât de tânăr! Avea abia doisprezece ani. Şi totuşi! Atât de hotărât, atât de matur, atât de credincios, atât de viteaz! Iar mucenicia lui a fost un caz unic: a căzut apărând Sfânta Euharistie, Trupul şi Sângele lui Hristos! Într-o vreme în care, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele, care să ne sprijine, să ne inspire, să ne arate "celălalt" drum, drumul credinţei, al iubirii, al jertfei, al eroismului, al vieţii întru Hristos, preoteasa Ecaterina Diamantopoulou-Tsimouri, cu talentul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, descrie prin această povestire a ei personalitatea, mucenicia şi biruinţa tânărului mucenic. Ne ajută astfel să-l simţim lângă noi, ne transmite ceva din credinţa şi iubirea lui faţă de Dumnezeu şi de semenii săi.
Cu bucurie şi emoţie profundă scriu prologul acestei cărţi mici, dar frumoase, amintindu-mi entuziasmul şi râvna cu care tinerii şi copiii din parohia Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Karava, Pireu, au lucrat, cu câţiva ani în urmă, pentru a transforma un spaţiu subteran al bisericii în catacombă. Pentru a ne duce cu gândul la anii eroici ai Bisericii mucenicilor. Pentru a-l cinsti pe tânărul mucenic Tarsizie, sfântul lor, "prietenul şi fratele", după cum l-a numit poetul. Pentru a-l avea ca îndrumător, călăuzitor şi ocrotitor în viaţa lor. E vorba de catacomba despre care se vorbeşte într-un mod original şi măiestru în a doua parte a acestei cărţi.
Fie ca rugăciunile Sfântului Mucenic Tarsizie să-i însoţească pe autor şi pe cititorii acestei cărţi, care au deosebită evlavie la mucenicii creştini.

Arhim. Metodie Cretanul,
Sfânta sihăstrie a Învierii lui Hrist

Candva, demult, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam si Eva, si ei au locuit in gradina Raiului printre pomi minunati si verdeata.  Alaturi de ei au locuit si animale salbatice.  Oamenii si animalele salbatice traiau prieteneste, se intelegeau.  Dar oamenii nu L-au ascultat pe Dumnezeu si s-a rupt aceasta prietenie.  Nu mai era pace in sufletul omului si animalele salbatice au incetat sa-l mai iubeasca si sa-l asculte.  Ele au fugit de om.  Animalele cele puternice sunt in vrajmasie cu el, iar cele slabe fug si se ascund.  Numai animalele domestice, ca si inainte, se supun omului.

De fiecare dată înainte ca Hristos să vindece pe cineva, îl întreba pe omul respectiv dacă crede. Şi doar dacă acela credea făcea minunea Lui. Evanghelia spune că în locurile Sale natale, la Nazaret, Hristos nu putea face minuni, fiindcă locuitorii de acolo Îl cunoşteau de mic copil şi nu credeau în El. Şi se mira de necredinţa lor (Marcu 6, 6). Vedeţi deci că condiţia necesară pentru ca omul să primească harul şi să scape de boală este credinţa. De ce? Pentru că de fiecare dată când se întâmplă o minune lucrează Sfântul Duh şi pentru ca omul să primească Duhul Sfânt e nevoie de inimă deschisă, şi inima este deschisă de credinţă. După cum pentru captarea undelor radio e nevoie neapărat de antenă, la fel şi pentru primirea harului dumnezeiesc este nevoie de o inimă curată şi plină de credinţă. Domnul nu impune nimănui harul Său. Domnul cere credinţă, nădejde şi dragoste, şi doar atunci dă harul Lui, când inima omului, prin credinţă, se deschide în faţa Sa. Acest lucru este mare taină şi această taină se petrecea de fiecare dată când Hristos făcea minuni. Domnul le spunea ucenicilor Lui: Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 16). Acest lucru este foarte important. Vedeţi, doar cel ce crede se va mântui, pe când cel ce nu crede va fi osândit.

Voia lui Dumnezeu ... este una singura: mantuirea tuturor oamenilor. De aceea a si venit pe pamant ca Dumnezeu- om, pentru a ne arata modul de realizare al acestei voi izbavitoare, prin iubirea jertfitoare pe care ne-a invatat-o prin jertfa si cuvantul Sau. Pe temelia acestei iubiri predate de Dumnezeu se sprijina si dialogurile care fac foarte atragatoare aceasta carte. Sunt dialoguri de viata si iubire ortodoxa, care s-au purtat intre cuviosi asceti si vizitatorii lor mireni, pe care le-a redat cu atentie si exactitate cunoscutul autor si literat iubitor de Hristos, Panagiotis M. Sotirhos a carui pana a scris si Convorbiri cu ascetii. Raspunsurile parintilor asceti care apar in aceasta carte se bazeaza mereu pe invatatura cristalina a Bisericii Ortodoxe, care este farul si calauzitorul Neamului nostru Ortodox. De aceea nu este exagerat sa spunem ca aceasta carte constituie un fel de indrumator pentru crestinii care traiesc in lume.

Doamne, da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua care incepe.  Da-mi sa ma predau cu totul voii Tale sfinte.  In fiecare ceas al acestei zile povatuieste-ma in toate si ajuta-ma.  Chiar daca as primi necazuri si nenorociri in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, ca in toate este voia Ta cea sfanta.

In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi gandurile si simtamintele.  In toate intamplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine.  Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu toti fratii mei, pe nimeni amarand, pe nimeni intristand.

Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei.  Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert.

Amin

Sfântul Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinÈ›i ai Ortodoxiei, a trăit în Rusia înainte cu aproape două sute de ani. Inima sa fierbinte, cu care cuprindea întreaga lume, a fost un locÈ™or dulce pentru copii! Sfântul a fost prietenul È™i ocrotitorul lor în orice împrejurare, dar È™i medic făcător de minuni pentru bolile lor. El a fost cel care i-a învăÈ›at că omul, cu ajutorul rugăciunii È™i al încrederii totale în Dumnezeu, poate să treacă peste orice greutate. Era modest, deÈ™i avea parte de multe laude. Era bucuros, deÈ™i veneau peste el multe necazuri È™i ispite. Cu toate acestea, obiÈ™nuia să salute pe oricine-i ieÈ™ea în cale cu: „Hristos a înviat, dragul meu!”.

Titlul seriei TransmisioniÈ™tii lui Dumnezeu este inspirat de la vrednicul de pomenire StareÈ›ul nostru Paisie Aghioritul, care îi numea astfel pe monahi, fiindcă prin rugăciunile lor ei trimit lui Dumnezeu mesajele oamenilor, dar È™i transmit oamenilor mesajele lui Dumnezeu.