Creştinătatea este o taină, de vreme ce conţinutul credinţei creştine este Dumnezeul cel întruchipat, Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa că este cu neputinţă să fie prinsă de mintea omenească. Cum deci putem recunoaşte credinţa creştină ca singurul izvor a tot adevărul? Cum putem ştii că Iisus Hristos este Dumnezeul cel întruchipat? Cum ne putem încredinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi Dătătorul vieţii celei veşnice? 
Trăsăturile proprii Mântuitorului – descrise cu strălucitoare limpezime în această carte – sunt atât de multe şi de o asemenea vrednicie, că cititorul sincer cu anevoie nu va mărturisi cu însufleţire că Iisus Hristos este Mesia, Dumnezeul cel desăvârşit care s-a făcut om desăvârşit.

Sfântul Atanasie a fost unul dintre cei mai mari cârmuitori ai Bisericii străvechi. În veacul al IV-lea acest episcop mic de statură din Egipt s-a nevoit din răsputeri pentru a răspândi cuvântul lui Hristos. Într-o vreme când Biserica se confrunta cu cea mai vicleană erezie dintre toate, arianismul, un om s-a ridicat deasupra celorlalţi pentru a o combate – şi a reuşit acest lucru cu prisosinţă. De câteva ori marea sa luptă pentru adevăr l-a adus în pragul muceniciei, dar aceasta nu avea să fie voia lui Dumnezeu. În schimb, avea să-È™i petreacă cei cincizeci de ani din viaţa adultă într-o mucenicie curajoasă şi nesângeroasă.

Pentru lupta sa în apărarea adevărului dumnezeirii lui Hristos, Sfântul Atanasie a fost numit „Părintele Ortodoxiei”. De-a lungul vieţii el a scris câteva cărţi. Lucrarea sa Despre întruparea Cuvântului, scrisă pe când avea numai nouăsprezece ani, este una dintre cele mai reuÈ™ite care au fost scrise vreodată despre acest subiect. Biografia Sfântului Antonie, marele nevoitor, a fost un best-seller al vremii. Această carte a contribuit mult la susÈ›inerea monahismului în Răsărit. Fiind unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, moştenirea Sfântului Atanasie a continuat să strălucească de-a lungul veacurilor ca un far luminos. Aceasta este povestea vieţii sale.

Batranul Antim avea multe daruri insa le ascundea cu bagare de seama.  Se deosebea prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, virtuti pe care le dobandise prin multe lupte si aspra nevointa.  Era chibzuit, intreg-cugetator, cu dreapta socotinta, iubitor de straini, Parinte plin de dragoste care se deserta pe sine ca sa implineasca sufletele celorlalti si ale fratilor lui din obste.

Cartea cuprinde ViaÈ›a, învăÈ›ăturile È™i minunile Cuviosului Antim, Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana Mică din Muntele Athonului. Omul marii iubiri dumnezeieÈ™ti, Cuviosul Antim face parte din acea generaÈ›ie de mari Bătrâni, alături de CuvioÈ™ii Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul È™i Paisie Aghioritul, care au luminat cu vieÈ›uirea È™i poveÈ›ele lor mulÈ›ime nenumărată de suflete aflate în căutarea mântuirii.

Cartea cuprinde, pe scurt, istoria religioasa, culturala si diplomatica a Misiunii Bisericii Ortodoxe Ruse in China, din secolul al XVII-lea si culminand cu Revolta Boxerilor de la inceputul secoulului al XX-lea, moment istoric cand cand au fost omorati pentru credinta 222 de ortodocsi chinezi.  Cartea include un cuvant rostit tinerilor in 1981 de catre Parintele Serafim Rose despre Mintea Chineza, precum si Sinaxarul si Slujba Noilor Mucenici Chinezi, insotite de o iconita de buzunar a Soborului lor.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Daca invataturile Mantuitorului sunt intelese de toti oamenii si de copii, aceasta se datoreaza pildelor si asemanarilor pe care le intrebuinta El cand vorbea.  Cand vestea o invatatura noua, El spunea si cate o pilda luata din viata fapturilor sau din lumea inconjuratoare.  Pildele si asemanarile in invataturile Domnului Iisus Hristos sunt ca si ferestrele la casa: lumineaza, lasa lumina sa patrunda in camere si sa alunge intunericul...

PetruÈ™, un copil de la È›ară, familiarizat cu traiul în natură È™i cu lecturarea multor cărÈ›i, este introdus de o zână, Fantezia, în spaÈ›iul mirific al poveÈ™tilor pe care el le citeÈ™te. Urmând firul povestirii, cei doi călătoresc, în vis, spre vârful unui munte unde locuiesc trei uriaÈ™i, care îi vor înlesni eroului contactul È™i împrietenirea cu copii din toată lumea, aduÈ™i È™i ei, prin lectură, de Fanteziile lor. Războiul izbucnit în lumea reală face ca unii copii să nu mai poată veni la minunatele întâlniri, unde cuvintele de ordine sunt prietenia È™i pacea, fiind depăÈ™ite toate barierele legate de comunicare sau distanÈ›e. Singura soluÈ›ie pentru continuarea prieteniei este oprirea războiului. Acest lucru va deveni realitate doar atunci când copiii se vor aduna în număr de 100 È™i vor forma ”un strugure viu cu 100 de boabe”. 

Se va putea realiza oare acest vis al lui PetruÈ™, care ar avea urmări directe în evoluÈ›ia omenirii?  La finalul lecturii, cititorul este lăsat să decidă singur dacă strugurele lui PetruÈ™ a influenÈ›at sau nu cursul istoriei.

O carte premiată în Grecia È™i la nivel internaÈ›ional, creaÈ›ie a unei mari scriitoare contemporane, Maria Goumenopoulou.

Aceasta lucrare se sprijina pe experienta vie a ajutorarii omului care are de infruntat o problema cu anevoie de rezolvat, si se poate dovedi utila chiar si celor care au o viata in Biserica, oferind o cunoastere mai adanca a esentei acelor probleme care il impiedica sa propaseasca in anumite aspecte ale vietii duhovnicesti.  De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu cea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor.  Aceste doua abordari nu se substituie una celeilalte, ci se completeaza.  Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea care i‑a fost incredintata: rezultatul este cu totul uimitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care sta inaintea lor sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.  Lucrarea de fata este tocmai rezultatul unei asemenea impreuna‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.

"Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite de suferinte, si numai la atatea daruri ajungem, prin cata suferinta putem razbi cu bucurie.  Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el.  Numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem bea in locul celor ce vrem sa-i mangaiem.  E bine de stiut si faptul ca darurile lui Dumnezeu, dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea darului, si, rabdand cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca."

Parintele Arsenie Boca

Daca cineva si-ar indrepta putin atentia spre aceasta cumpana a placerii- durerii cercetand, lucrurile pentru a vedea cum stau, ii vor rasari in minte cu putere cateva intebari, care cer un raspuns imediat.
Iata cateva dintre ele:
Ce este placerea si ce este durerea?
Care sunt radacinile lor?
Care este semnificata lor pentru existenta?
De ce lucrurile stau asa si nu altfel?
Cum se explica aparitia lor simultana, dar contradictorie, in desfasurarea existentei?
De ce nu poate prima (placerea) sa o desfiintezepe cea de-a doua (durearea), incat trecerea vremelnica a omului prin lumea aceasta sa nu fie definita in primul rand de "durere intristare si suspin"?

Cine va putea da un raspuns responsabil la toate astea, in asa fel incat sa fie si acceptat si capabil de a fi trait?

Mortii Tai vor trai, si trupurile lor vor invia! Desteptati-va, cantati de bucurie, voi cei ce salasluiti in pulbere. (Isaia 26, 19)