Calea spre fericire

Format: 10x15 cm
ISBN: 978-973-87424-2-0
Status: in stoc

Calea spre fericire

4 recenzii (nota 5.0)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agaton
Numar de pagini: 64

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Pret: 5.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul
Mesaje: (4) - Pagina 1 din 1
:
5.0
2023-04-13 13:15:56
Aveti cele mai bune carti

:
5.0
2023-04-10 08:50:31
Re: Buna ziua, Oferta de carte o gasiti in sectiunea Contact - Oferta de carte.
-------------------------------
in data de 2023-04-09 16:03:17, Egri Diana Roxana a scris:
"DORESC SA MI SE TRIMITA OFERTELE DE CARTI"

:
5.0
2023-04-09 16:03:17
DORESC SA MI SE TRIMITA OFERTELE DE CARTI

:
5.0
2022-12-06 00:48:52
Aș dori 3carti ale lui Gafencu mulțumesc din suflet

--Pagina 1 din 1--

Carti similare

    • Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
      Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

      Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

      Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

      Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

      Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • ppspanSunt foarte bucuros de marturiile aduse de cei convertiti la Ortodoxie. Cred ca va fi o carte care-i poate ajuta pe multi ortodocsi sa-si redescopere propria credinta. - IPS Serafim/spanbr /spanCartea Redescoperirea mostenirii ortodoxe a Occidentului este structurata sub forma de triptic si construita asemenea unui mozaic din alaturarea inspirata si maiestrita a mai multor convorbiri cu convertiti la Ortodoxie./spanbr /spanOn prima sectiune, dialogurile duhovnicesti ii au drept interlocutori pe parintii ortodocsi Michel Evdokimov din Franta, Andrew Phillips si Gregory Hallam din Marea Britanie, Serge Model din Belgia, sau arhimandritul Johannes Johansen de la o manastire norvegiana inchinata Sfantului Mare Mucenic Trifon (din Hurdal). Pornind de la propria lor experienta de viata si pastorala, acestia zugravesc imaginea Bisericilor ortodoxe din tarile lor (adica a Bisericilor locale din care fac parte), cu diferitele particularitati si provocari din partea lumii occidentale, secularizate, in care s-au inchegat./spanbr /spanCea de-a doua sectiune, si cea mai ampla a cartii, este consacrata „indragostitilor de Ortodoxie” si „experientelor” lor de cautare a Adevarului lui Hristos si de descoperire a lui in Biserica Ortodoxa. Fiecare dintre aceste povesti de viata, ce istorisesc intrarea in Ortodoxie a protagonistilor lor, impulsionate proniator de Datatorul vietii prin diferite intalniri – cu ortodocsi din tari traditional ortodoxe, cu Domnul Onsusi la contacul cu o prima slujba ortodoxa, cu parinti duhovnicesti inspirati de Duhul Sfant sau cu autori de spiritualite ortodoxa descoperiti prin lectura – impresioneaza prin emotia si fiorul marturisii, prin vigoarea si fermitatea optiunii pentru Ortodoxie. Sunt prezenti in carte prin marturiile lor clerici si mireni, monahi si monahii, barbati si femei, din diferite spatii geografice si culturale ale Occidentului inteles in sens larg, prin raportare la rasaritul nostru traditional ortodox./spanbr /spanCartea se incheie cu trei marturii despre trei mari figuri ortodoxe din Occident, incadrate de autor in categoria Personalitatilor cu majuscula: marele teolog francez Olivier ClOment, parintele roman Roman Braga, marturisitor pe taramuri americane, si parintele arhimandrit Placide Deseille, cel mai mare parinte duhovnic francez contemporan./spanbr /spanNe bucura din toata inima aparitia acestei lucrari pasionante, impresionanta prin prospetimea si vigoarea marturisilor de credinta insumate si datatoare de nadejde in privinta viitorului crestinismului si al Ortodoxiei in lumea contemporana, in pofida tuturor vitregiilor timpului istoric si a provocarilor modernitatii (si postmodernitatii). - Felicia Dumas/spanbr /br /span„Ortodoxia in Occident nu reprezinta nici ceva nou si nici ceva strain, adus din afara. De altminteri, Biserica Ortodoxa nu poate fi considerata straina nicaieri, fiindca ea are constiinta ca este Biserica lui Hristos, universala prin excelenta si nu o simpla adunare de oameni ce au in comun o aceeasi cultura sau un acelasi folclor. On plus, ortodocsii din Franta si din Occident in general au profundul sentiment de a continua o legatura rupta candva cu originile tarilor lor si ale propriei lor civilizatii. [Parintele Jonathan Hemmings o spune raspicat in cartea de fata: „Credinta ortodoxa a fost adusa in Britania de Sfantul Iosif din Arimateea. Asa ca nu am cautat ceva strain, ci am revenit la Biserica infiintata aici”] - Parintele arhimandrit Placide Deseille./spanbr /br //p/p
    • Dintre toate artele existente, muzica este cea mai apropiată sufletului omenesc. Cartea de față se dorește a fi un ghid cultural și spiritual menit să aducă lumină în mințile și în inimile cititorilor.

      Prin frumusețea expunerii literare și prin justețea argumentației, Andrei Drăgulinescu invită și îndeamnă pe cititor la aprofundarea fenomenului muzical în general, și mai ales la o mai mare apropiere de Dumnezeu prin intermediul sonorităților muzicii. Autorul abordează diferite genuri muzicale, pornind de la imnografia și muzica bisericească ortodoxă cu reprezentanții ei mai însemnați și continuând cu muzica cultă (din preclasicism până în secolul al XX-lea cu pseudomorfozele sale), cu folclorul muzical și cu muzica folk, apoi cu genurile muzicale moderne, precum muzica pop-rock și ajungând până la fenomenul deplorabil și dezumanizant al manelelor din zilele noastre.

      Răsfoind paginile acestei cărți valoroase, cititorul poate descoperi că muzica contribuie considerabil atât la înnobilarea omului, cât și la sănătatea sa mentală și afectivă. Autorul ne înfățișează exemple de mari compozitori străini și români, dintre care unii au avut o viață creștină exemplară și L-au preaslăvit pe Dumnezeu prin muzica lor, iar alții L-au descoperit în împrejurările concrete ale vieții lor muzical-artistice, dar și mărturiile unor personalități ale lumii eclesiastice care prin muzică s-au apropiat de Dumnezeu.

      Purtându-ne prin arealul cultural românesc, autorul subliniază importanța folclorului autentic și a altor genuri muzicale practicate la noi în culturalizarea și educarea poporului nostru, dar totodată respinge „așa-zisele muzici” triviale și obscene cărora au căzut și cad pradă mulți dintre conaționalii noștri. Nu în cele din urmă, însă, accentuează valoarea inestimabilă a muzicii bisericești ortodoxe, prin care omul nu doar că se lasă străbătut de fiorii muzicii, ci este pătruns și se bucură de lucrarea harică divină, devenind el însuși un instrument de laudă și de preaslăvire a lui Dumnezeu. - Preot lector dr. Zaharia MATEI

watch series