Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

Dragi copii,va intrebati cine ar putea ascunde o comoara in Rai?  Vom afla in urmatoarea povestire din viata Sfantului Filaret cel Milostiv!

Razele soarelui patrund prin fereastra, mangaindu-mi pleoapele cu caldura lor.  Este dimineata.  Deschid ochii si privesc la blandul glob galben – stralucitor cum imi zambeste si imi invaluie corpul cu o caldura minunata.

Aceasta minune din viata mea se intampla zilnic.  Asa incep eu ziua, primind sarutul si binecuvantarea soarelui.

Dumnezeu ne zambeste prin aceste raze, aratandu-ne ca bunatatea, bucuria, speranta, zambetul, toate sunt esenta vietii si vin din simplitatea fiecaruia dintre noi.

Dumnezeu ne ofera din darurile Sale, pentru ca noi, la randul nostru, sa le oferim aproapelui.  Este ca atunci cand zambesti intr-o oglinda si, inapoi, primesti acelasi zambet.

Este minunea din viata mea, pe care vreau sa o daruiesc tuturor.  Ea poate sa fie si minunea voastra.  Inca o zi, inca un zambet! Trebuie doar sa pretuiesti ceea ce primesti si apoi sa daruiesti.

Giulia S.,10 ani, Miercurea Ciuc, Harghita

Povestiri ortodoxe pentru copii mici si mari.

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

Aceasta carte ofera cititorului modelul adevaratului calugar care a ajuns la nevinovatia pruncilor. Staretul Iona a fost un calugar simplu, dar plin de harul lui Dumnezeu.

A trait aproape de zilele noastre , dar a ajuns la inaltimea parintilor din vechime.  Opt ani a fost ucenic al Sfantului Serafim de Sarov, care i-au ramas ca temelie pentru tot restul vietii.

Dupa trecerea la cele vesnice, trupul i-a ramas nestricat si se pastreaza in Biserica Sfintei Treimi, daruind vindecari la toti cei care alearga cu credinta la sfintele moaste.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă.

Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. 

De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii. De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, şi ca urmare te simţeai foarte confortabil împreună cu ea, aşa cum te simţi cu tine.

Maica nu era zâmbitoare, dar ochii îi zâmbeau. Cuvântul ei era mereu frumos, avea multă bucurie în inimă. Simţeai ceea ce au spus ucenicii la Schimbarea la Faţă: Bine este să fim noi aici. Nu voiam să mai plecăm de lângă ea. Când se liniştea, stătea deseori la soare, pe balcon, şi-ţi dădeai seama că se roagă. Asta se vedea intens pe faţa ei, sentimentul că este un om care a plecat prin rugăciune.

Noi, oamenii, suntem fiinţe nefericite. Scormonim, căutăm, vrem, suferim, cădem, şi îngerii nevăzuţi care ne însoţesc, având-o ca şi prietenă pe maica Gavrilia, ne curăţesc, ne răcoresc şi ne zâmbesc. Ridicaţi-vă, spun ei. Chiar dacă aţi căzut, nu contează, ridicaţi-vă iarăşi şi iarăşi. La capăt ne aşteaptă Bucuria lumii. Să mergem, să înaintăm, Hristos ne aşteaptă.

Doxastar, ce cuprinde in sine Slavele tuturor Duminicilor Triodului si ale Penticostarului, unele ale lui Iacov Protopsaltul si altele ale lui Hurmuz Hartofilaxul, traduse de parintele Nectarie, protopsaltul Sfantului Munte, si s-au transcris dupa original de ieromonahul Teofilact Prodromitul.

Pentru folosul duhovnicesc al creştinilor, Sfinţii Părinţi au adunat într-un volum o parte din minunile săvârşite de Maica Domnului în decursul timpului. Aceste pagini de tradiţie creştină s-au publicat iniţial în 1847 la tipografia Mănăstirii Neamţ. Traducerea s-a făcut după un text grecesc de către ieromonahul Rafail Protosinghelul, în 1820, la Mănăstirea românească Prodromu (Muntele Athos )