Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cand omul arunca samanta in pamant, ea face de la sine radacina, tulpina si boabe, pe cand omul se deosebeste prin constiinta si libertate, si viata lui nu este un sir de fenomene care decurg unul din celalalt in mod necesar, ci un sir de actiuni intreprinse in mod constient si savarsite din proprie initiativa.  El isi traseaza dinainte un fel de viata, dupa care il pune in practica.  Si numai in acest mod viata lui este viata cu adevarat omeneasca, rational‑libera.  Crestinul, care este urmator al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie sa‑si oboseasca mintea trasandu‑si singur felul de viata.  El are inaintea sa pilda vietii Domnului Hristos.  La aceasta sa se uite fiecare si sa traiasca dupa ea.  Pictorul se uita la original si transpune trasatura dupa trasatura pe panza pregatita dinainte: si crestinul trebuie sa se uite la trasaturile vietii Domnului si sa le transpuna in viata sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Format 13x20 cm
240 pagini

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas
Anul aparitiei 2011

Cele mai frumoase rugăciuniale Sfântului Efrem Sirul, alcătuite de Sfântul Teofan Zăvorâtul după asemănarea Psaltirii

După cum Sfântul David este cu deosebire psalmist între Proroci, şi Sfântul Efrem este cu deosebire rugător între Sfinţii Părinţi. Acest Sfânt Părinte poate fi numit, pe bună dreptate, Psalmistul creştinătăţii. În Psalmi, pe lângă rugăciuni avem dogme, avem istorie, avem morală. Toate lucrurile acestea le găsim şi în cartea de faţă, care cuprinde rugăciuni alese din scrierile Sfântului Efrem, după numărul Psalmilor. Am urmărit ca fiecare rugăciune să cuprindă ceva deosebit. Cel care citeşte cu luare‑aminte va băga de seamă lucrul acesta, cu toată aparenta monotonie a stilului – însă chiar şi cel căruia unele rugăciuni i se vor părea monotone trebuie să le citească fără plictis, aşa cum nici cel căruia îi place să se roage nu se plictiseşte să repete de nenumărate ori: „Doamne, miluieşte!” sau „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătosul!”
Dorim din toată inima ca oricine va deschide această Psaltire să afle mereu în ea lucrurile de care are nevoie potrivit stării duhului său: fie povaţă, fie umilinţă duhovnicească, fie însufleţire, fie mângâiere şi îmbărbătare. Pentru rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Efrem Sirul să ne dăruiască tuturor lucrul acesta Domnul. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Culegerea de faţă a fost alcătuită din propriile scrisori chiar de către Sfântul Teofan Zăvorâtul ca o combinaţie optimă de învăţături ascetice adresate atât monahilor, cât şi mirenilor, şi lămuriri dogmatice de mare actualitate legate mai ales de învăţătura despre Biserică în contextul combaterii învăţăturilor sectare, dar şi de cea despre mântuire, rai şi iad. Printre temele tratate în ea se numără: lupta împotriva enervării, a mândriei, a împrăştierii, oboselii şi plictiselii la rugăciune, a slăbirii voinţei, a răcelii sufleteşti, a iubirii de stăpânire, a osândirii şi vorbirii de rău, a nesimţirii, a autocompătimirii; împărtăşirea cu vrednicie; săvârşirea corectă a pravilei de rugăciune; discernământul duhovnicesc; păzirea de înşelare; păstrarea liniştii sufleteşti în neplăceri; postirea; rugăciunea minţii. 
Abordând un spectru larg de probleme fundamentale, atât teoretice, cât şi practice, ale vieţii duhovniceşti, această carte îşi are locul în biblioteca oricărui creştin ortodox. 

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu‑Vlas 

Cum invatam sa ne rugam?  Cum inradacinam in suflet duhul rugaciunii?  Cum dobandim dispozitia pentru rugaciune?  Cum trebuie sa savarsim rugaciunea?  Cum ne deprindem sa ne concentram atentia asupra cuvintelor rugaciunii?  Cum sa ne rugam in marea aglomeratie de treburi?  Care este in rugaciune principalul, fara de care ea nu ar fi rugaciune?  Ce impiedica savarsirea corecta a rugaciunii?  Ce este rugaciunea lui Iisus si daca tuturor la este cu putinta sa se apuce de ea?  Ce este inselarea duhovniceasca si cum sa nu cadem in ea?  La acestea si la alte intrebari gasim raspunsuri in corespondenta Sfantului Teofan Zavoratul, care a raspuns in decursul a mai mult de douazeci de ani din chilia lui retrasa la multimea scrisorilor ce i le trimeteau din abundenta oamenii iubitori de Dumnezeu din diferite colturi ale tarii cu rugamintea de a le rezolva problemele ce se iveau.  Si dintre situatiile complicate ale vietii duhovnicesti a tuturor acestor oameni nu a existat niciuna, pe care el sa nu o fi putut rezolva.

Traducere: Preot Victor Manolache 

Inceputul vindecarii si al izbavirii sufletului de orice slabiciune duhovniceasca este Taina Marturisirii. Vinddecarea se continua dupa Marturisire prin lupta duhovniceasca. Si cand se va incheia? Cand patima va deveni scarboasa si va inceta sa atraga sufletul. 
Cat timp procesul vindecarii se afla in desfasurare, harul si mila lui Dumnezeu il acopera protecttr pe crestinul nevoitor, cu toate ca acesta primeste rani de la vrajmas, cade si se ridica. Doar cand cade si nu se inalta, adica atunci cand se pravaleste in pacat, mila dumnezeiasca cedeaza. 
Deci ati cazut si v-ati ridicat, ati apucat din nou armele si ati continuat confruntarea cu vrajmasul? Nu deznadajduiti! Domnul este langa voi! 
(Sfantul Teofan Zavoratul)

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“