De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

Vieţuirea minunată a Stareţului Gherman, care a fost contemporan cu noi, dovedeşte în mod incontestabil încă o dată că Biserica Ortodoxă este, într-adevăr, vie şi autentică, punând înainte întotdeauna roadele frumoase ale Raiului. Dar şi întâmpinarea şi primirea din partea poporului binecredincios a primei ediţii a acestei cărţi, care s-a epuizat într-un interval de timp relativ scurt, demonstrează fără putinţă de tăgadă iubirea foarte mare a credincioşilor pentru adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu, exprimă setea de a cunoaşte personalităţi cuvioase contemporane, arată nevoia aflării unui sprijin şi a mângâierii dumnezeieşti în lupta vieţii şi, în cele din urmă, subliniază dorul nepotolit al sufletelor evlavioase după „lumina lină şi tainică în negura zilelor noastre”.

Arhim. Athanasie Stavrovuniotul

„Te plângi că cei care locuiesc împreună cu tine nu se comportă frumos? Ascultă-mi sfatul: Dacă cineva nu se comportă frumos cu tine, comportă-te tu frumos cu el. În toată treaba asta este nevoie de smerenie. Să dăm un exemplu: Cineva îţi spune că treaba pe care ai făcut-o nu este bună. Tu să-i spui: „Mulţumesc că mă sfătuieşti! Ajută-mă să devin mai bun. Arată-mi greşelile ca să mi le corectez”. Să primeşti sfaturile tuturor, însă din smerenie, nu din laşitate. Astfel vei păstra în sufletul tău bucuria cerească şi pacea.

Când oamenii te mâhnesc sau când te jignesc, atunci să-ţi aduci aminte de pătimirile Domnului nostru. Când L-au înjurat, El nu a înjurat, când L-au luat peste picior, El nu a răspuns la fel, când L-au lovit, El nu a întors lovitura, când L-au vorbit de rău, El nu i-a vorbit de rău, ci tuturor acestora le răspundea paşnic: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău (In 18, 23). Şi, pe deasupra, Se şi ruga pentru cei care Îl răstigneau. Să trăim cum a trait Hristos, adică cu smerenie, cu ascultare, cu nerăutate. Să ne străduim să-L imităm, pe cât se poate, întru toate. Cu bucurie să păşim pe calea cea strâmtă şi îngustă şi să urâm calea cea largă şi nechibzuită.”

Starețul Gherman Stavrovuniotul

Dintre toate lucrurile pe care le face omul, cel mai important pentru fericirea sa este întemeierea familiei. Majoritatea trăirilor noastre, atât cele plăcute, cât È™i cele neplăcute sunt legate tocmai de familie. Familia este locul în care trăieÈ™te iubirea. Calea vieÈ›ii de familie este acea cale pe care creÈ™te iubirea. Ce este oare pentru om mai important decât iubirea?

Această carte este preÈ›ioasă deoarece nu prezintă părerea unui autor anume despre cum trebuie să trăieÈ™ti în familie. Ea analizează numeroase destine concrete È™i situaÈ›iile unor diverse familii. PoveÈ™tile din viaÈ›a unor familii relatate cu sinceritate È™i sfaturile oferite vă vor ajuta să priviÈ›i propria situaÈ›ie dintr-un alt unghi, să vedeÈ›i rezolvarea problemelor proprii, iar pe unele chiar să le evitaÈ›i. DiscuÈ›iile cu specialiÈ™tii au un caracter practic, fiind accesibile ca È™i conÈ›inut È™i profunde prin esenÈ›ă. Chiar È™i persoanele care sunt în căsnicie de 10 sau 20 de ani vor găsi în aceste discuÈ›ii multe lucruri noi È™i preÈ›ioase.

Aceasta lucrare isi propune sa ofere un sprijin omului cuprins in vartejul confuziei din jur, sa-l ajute sa cunoasca adevarul de credinta marturisit de Biserica Ortodoxa.

Printre numerosii noi mucenici ai Rusiei, din secolul douazeci – pe langa monahi sau membri ai preotimii – au fost si numerosi cucernici laici.  Un astfel de om a fost Alexei Ivanovici Vorosin.  In incercarea de a trai un mod de viata exemplar, crestinesc si fara compromisuri, el s-a remarcat prin dificila straduinta de a fi nebun in dragostea lui Hristos, atitudine considerata a fi riscanta, dat fiind faptul ca a trait in anii ‘30, perioada in care cruzimea sovietica era de neegalat.  Totodata, si-a pastrat credinta si a fost incoronat print-un sfarsit mucenicesc in anul 1937.  In timp ce persecutorii sai au fost de mult uitati, un insemnat val de pelerini viziteaza, in prezent, cinstitele moaste ale celui binecuvantat, in orasul Ivanovo. 

„Apocalipsa este o carte ce inspiră speranţă, dar şi spirit de luptă, împreună expresii ale adevăratei înduhovniciri. Imaginile triste nu ne provoacă teama, ci dorinţa arzătoare de a limita răul în nenumăratele sale forme, precum şi setea pentru dreptate şi impulsul spre eliberarea de sub stăpânirea forţelor potrivnice, cu feluritele lor nume.”

La Editura Doxologia a apărut lucrarea Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Cele dintâi şi cele de pe urmă în dialog, autor Pr. Ioannis Skiadaresis, traducere din limba greacă de Nicolae Burăş.

Lucrare profetică şi, în acelaşi timp, apocaliptică, cartea se oferă unor lecturări diferite, dăruindu-ne multe lucruri. Noi am lecturat-o din punct de vedere ecleziologic, savurându-i plenitudinea arhitecturală, structura filologică şi tehnica de redactare şi închinându-ne cu evlavie în faţa nenumăratelor imagini şi simboluri şi a realităţilor la care acestea fac trimitere. Identificăm, în această carte, imaginea Bisericii, aşa cum aceasta se proiecta la sfârşitul secolului I d.Hr., precum şi imaginea viitorului ei plin de glorie, eshatologic. Aflăm, aşadar, despre fronturile pe care luptă Biserica, precum şi despre biruinţa finală. Viziunile finale ale cărţii ne fac să ne fie dor de cele ce vor urma, aşa cum acestea vor să fie, iar tropismul liturgic al acesteia se constituie într-un indiciu spre descoperirea şi preţuirea Sfintei Euharistii, dimensiune şi mod diferit şi unic de a fi ale creştinilor.

Datorită bogăţiei rare pe care o ascunde în paginile sale, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, această carte într-adevăr greu de pătruns a Noului Testament, atrage necontenit atenţia şi dragostea oamenilor.

Cele douăsprezece capitole cuprinse în volumul de faţă constituie rodul studiului îndelungat al cărţii Apocalipsei care, pe de o parte, încheie Canonul Sfintei Scripturi, însă pe de altă parte ne face să ne îndreptăm privirile spre orizontul larg, eshatologic, strălucitor şi tot mai apropiat nouă...