Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Doamna Păresimilor vine dintr‑o veche tradiÈ›ie bizantină, întâlnită pretutindeni în Grecia È™i Asia Mică. Ea ne învaÈ›ă de ce postim È™i ce sărbătorim în fiecare duminică a Postului Mare.

Secretul pantofilor ei? Doamna Păresimilor aleargă atâta în arena virtuÈ›ilor, că i se tocesc pantofii È™i în fiecare săptămână pierde câte unul. Când rămâne cu totul desculÈ›ă, iată că È™i Învierea bate la uÈ™ă. Să‑i urmăm È™i noi pilda È™i să ne ostenim după putere!

Să nu vă mire această povestire! Nu este decât un calendar hazliu al Postului Mare pentru cei mici.

Post uÈ™or È™i binecuvântat!

Aceasta este cea dea patra si ultima din seria de carti tratand diverse teme de psihologie duhovniceasca la Parintii Desertului, care au aparut in traducere romana.  Celelalte trei volume au fost dedicate temelor smereniei, ascultarii si pocaintei in traditia patristica ortodoxa.

Sper ca acest set complet de volume, cuprinzand observatiile mele asupra psihologiei Parintilor Desertului, va contribui la o intelegere mai completa a sensibilitatilor si principiilor duhovnicesti care ii unesc pe toti crestinii in mostenirea comuna a sfinteniei si iubirii, care transcende micile noastre separari si diviziuni spre o mostenire care depaseste Ortodoxia, cuprinzandu-i pe toti cei care doresc sa se apropie de idealul crestin al vechiului desert.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

Opera sfantului este impresionanta, atat prin dimensiuni, cat si prin continut si cuprinde in noua editie critica cinci volume mari (al saselea contine indici pentru intreaga opera), fiecare volum insumand peste 400 de pagini.  Cercetatorii actuali il considera pe Sfantul Neofit drept cel mai prolific autor bizantin din secolul al XII-lea dupa canonistul Teodor Valsamon.  Primul volum cuprinde doua opere importante: o talcuire la poruncile Domnului Hristos din Predica de pe Munte, intitulata Zece cuvinte despre poruncile lui Hristos, prima sa scriere, in ordine cronologica, si o a doua lucrare intitulata Cincizeci de capete (Pentikontakefalon), unde abordeaza teme biblice si teologice, precum rabdarea lui Iov, caderea protoparintilor, pacatul lui Cain, avem aici si o exegeza la Cantarea Cantarilor in viziune eschatologica, meditatii asupra mortii, etc.

Chipul este catapeteasma sufletului.  Dincolo de el, se junghie pe altarul inimii Cuvantul-Paine la flacara cuvintelor imnice.  Taina chipului este una dintre cele mai paradoxale pe care omul le intalneste.  Chipul arata si ascunde, des-valuie si in-valuie, descopera si acopera.  Cele dinauntru si cele din afara se intalnesc pe chip, miscandu-l.  De aici si fascinatia chipului.  Cat de frumos, cat de adevarat, cat de apropiat este un chip linistit pe care se preling lacrimi, ranit fiind de milostiva sagetarea Duhului!  Nu pentru noi ne este dat chipul, ci pentru intalnirea cu ceilalti.  Pentru noi sunt chipurile celorlalti.  Ne este presarata viata cu chipuri dragi.  Chipul bunicilor, chipul parintilor, chipul prietenilor de tot felul...  Chipuri peste tot.  O lume de chipuri.  Chipuri pe pamant, chipuri in cer. 

AdmiraÈ›ia pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat È™i smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiÈ›ei", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea reÈ›etelor, prin costurile reduse de a obÈ›ine respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuÈ›ie scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândeÈ™te arome, care-È™i colorează proximităÈ›ile cu pastelul combinaÈ›iilor sale culinare È™i care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii È™i cu lumea, în care îÈ›i doreÈ™ti să (îÈ›i) revii. Da, împăcarea se poate face È™i prin masa de obÈ™te, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o È›âră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogăÈ›eÈ™te sufleteÈ™te, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovniceÈ™ti!
Răzvan Bucuroiu