(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

CredinÈ›a deÈ™artă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu È™i Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărÈ›ile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
SuperstiÈ›ia numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiÈ›ii strecurate în cultul È™i ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

De-a lungul veacurilor, pildele de vietuire a Sfintilor au fost cele mai stralucite si mai rodnice marturii ale implinirii poruncilor Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos.  Si in vremurile de acum, intr-o lume ostenita de tulburari si rautati, vietile Sfintilor au puterea de a ne mangaia pe cei doborati de pacate sau de griji si de a ne imbarbata sa purcedem pe cale cea stramta ce duce la intalnirea cea nemincinoasa cu Domnul si Dumnezeul nostru.  Intru cetele cele prea minunate ale Sfintilor, celor ce se afla de-a pururi rugatori inaintea Tronului Sfintei Treimi, salasluieste si Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, roman de neam, care a adormit intru Domnul in anul 1960 si a fost proslavit de Dumnezeu prin sfinte moaste. 

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

Sfantul Rafail ne dezvaluie calea imparateasca spre mantuire.  El nu a cautat cinste pentru sine.  Indiferent de cost, indiferent de pret, el I-a urmat lui Hristos.  Oricat de grea Crucea, oricat de putina rasplata, el I-a urmat.

Pe parcursul celor douazeci de ani de slujire in Lumea Noua, atat ca arhimandrit cat si ca episcop.  Sfantul Rafail nu a incetat niciodata sa viziteze credinciosii imprastiati in tot cuprinsul tarii.  Aceasta a fost o constanta a slujirii sale: dorinta de a indura greutatile presupuse de aducerea Evangheliei si a tainelor sale mai aproape de oameni.  Oferindu-i-se numeroase pozitii de putere si confort in tara sa natala, Sfantul Rafail nu s-a abatut niciodata de la drumul sau.  I se daduse o misiune in America si pana la sfarsitul zilelor sale a implinit-o cu credinta si dragoste.  In grija sa, Biserica a inflorit si a dat roade bune.  El intotdeauna a fost un pastor si invatator bun al turmei sale.  Aceasta recunostea autoritatea vocii sale.  Fii sai cunosteau iubirea, compasiunea si blandetea sa.  A fost mai mult un tata decat un conducator si mai mult un slujitor decat un stapan.

Intr-o vreme in care tradarea de tara si cedarea suveranitatii a devenit politica de stat, in care Romania a votat la ONU impotriva familiei si a pastrarii valorilor traditionale si in care homosexualitatea a devenit o virtute care te face eligibil, cantecele si poeziile aduc aminte romanilor ca fara radacini, fara istorie, fara credinta, fara trecut, nu vom avea nici viitor.

Jertfele, credinta si dragostea poporului roman ne sunt izvor de intarire, din care ne putem adapa oricand.  Un mod de a sorbi din acest izvor sunt si cantecele si poeziile patriotice, care ne pun in legatura cu toti cei care le-au cantat de-a lungul veacurilor, facandu-ne adevarate transfuzii de dragoste, putere si curaj.