Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Aceste cuvantari au fost rostite de Mitropolitul Antonie de Suroj cu prilejul acelor zile deosebite din timpul Postului Pastelui si al Craciunului, zile de retragere, de reculegere duhovniceasca.  Cei care doreau sa se retraga din iuresul vietii pentru a‑si pune ordine in ganduri, in cele ale sufletului, veneau sa petreaca o zi intreaga la catedrala rusa din Londra, sub indrumarea lui.

Vladica Antonie staruia asupra ne­­­cesitatii unui astfel de timp de reculegere, isihie si adunare in cele mai dinlauntru ale fiintei.  El socotea acest timp de linistire si de pregatire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinica, ce nu se poate realiza decat prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devine un binecuvantat prilej de cercetare a cugetului.

FrumuseÈ›ea desăvârÈ™ită ni se dezvăluie în Hristos, Dumnezeu întrupat. Din punctul de vedere al unui creÈ™tin, Hristos dezvăluie desăvârÈ™irea frumuseÈ›ii umane È™i revelaÈ›ia frumuseÈ›ii divine care îl umple. Pe de altă parte, creÈ™tinismul cere integritatea minÈ›ii È™i a inimii, cere o atitudine morală, adică nu doar respectarea regulilor, ci o abordare care exclude ceea ce Andre Malraux numeÈ™te pseudo-artă sau pseudo-frumuseÈ›e.

Adică fenomene distructive în sens moral, fiindcă frumuseÈ›ea trebuie să fie mai mult decât o formă captivantăÈ™i atrăgătoare. Privind în urmă, mi-aÈ™ aminti o definiÈ›ie grecească a omului desăvârÈ™it care exista cu mult înainte de Malraux: καλὸς κá¼€γαθÏŒς care înseamnă „om frumos, bun È™i curajos” – imaginea ideală a viziunii creÈ™tine asupra frumuseÈ›ii. Formele distructive din punct de vedere moral sunt inacceptabile pentru un creÈ™tin, deoarece sunt false în comparaÈ›ie cu o realitate mai profundăÈ™i mai autentică

CUPRINS:

PrefaÈ›ă. De ce Eliot?.
Convorbirea I: Despre frumusețe și sens.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a II-a: FrumuseÈ›ea È™i adevărul
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a III-a: Frumusețea și realitatea.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a IV-a: Sensul urâÈ›eniei
Răspunsuri la întrebări
Despre autor.

Bucuria noastra se naste din biruinta lui Hristos asupra mortii la care El ne face partasi pentru a-I cunoaşte vesnica si admirabila Sa iubire.  Noi ne bucuram de faptul ca El nu e doar telul spre care aspiram, catre care ne indreptam, ci El e usa care ni se deschide catre viata vesnica.  Ne bucuram ca El ne insoteste, asa cum i‑a insotit pe cei doi calatori de la Ierusalim catre Emaus: S-a apropiat de ei delicat, pe nesimtite, i-a insotit pas cu pas, apoi le-a talcuit taina existentei si rostul vieţii lor.

In chip vazut sau nevazut, fie ca nu suntem constienti, fie ca dintr‑odata devenim constienti de aceasta, El merge alaturi de noi, largindu‑ne inimile, duhul, sufletul, batand la usa care duce viata noastra spre viata Sa, asteptand, cerand, implorand ca ea sa Ii fie deschisa, sa I se incredinteze pentru a putea sa treaca prin ea vesnicia.  Dar El este si Calea, si la fiecare pas facut pe acest drum, in fiecare clipa suntem in Hristos si cu Hristos, avand o nadejde mai presus de orice nadejde, o certitudine a credintei ca arvuna si pregustare a iubirii dumnezeiesti.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

Sunt oameni pe care Domnul i-a recuperat din adâncurile deznădejdii, oameni de vârste diferite, cu moduri variate de viaţă, care nu L-au avut în viaţa lor pe Dumnezeu şi nici nu L-au întâlnit vreodată, dar care au înfruntat viaţa cu bogăţia, mizeria, suferinţa şi bucuria ei. Dar, cu toate acestea, nu au fost învinşi de rău, dar nici nu s-au mulţumit cu binele relativ pe care îl presupune viaţa fără Dumnezeu. Oamenii aceştia au ajuns la un moment dat la limita în care au realizat că nu mai pot continua să trăiască în felul acesta, dacă nu există un sens ultim şi veşnic al vieţii. Şi pe unii ca aceştia îi găseşte Domnul. Prin urmare, nu există o cale a sufletului omenesc, nicio cărare pe care poate merge omul şi să nu-L poată întâlni pe Dumnezeu. Voi spune chiar că nu există vreo cărare pe care ar fi putut să nu-L întâlnească. Îl putem întâlni şi cunoaşte pe Dumnezeu numai din adâncurile unui suflet însetat de multă vreme. Deşi pare un paradox, tocmai de aceasta ne temem. Ne este frică să constatăm foamea şi tânjirea noastră interioară, ne temem să privim în noi înşine şi să vedem: „Ce abis de pustietate!”.