Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Acest volum cuprinde alte 30 de cuvantari rostite de Parintele Sofronie in biserica Sfantul Siluan de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, in perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992.  Si aici apar temele esentiale atinse de Parintele Sofronie in aproape toate cartile sale: chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, cum sa devii persoana si sa traiesti ca Dumnezeu, despre cele trei rastimpuri ale varstei duhovnicesti – harul chemarii de catre Dumnezeu, ridicarea harului si simtamantul parasirii de catre Dumnezeu si, in fine, redobandirea harului dupa ce nevoitorul a trecut prin primele doua etape si a dobandit rugaciunea pentru intregul Adam.

Lupta cu gandurile, ratacirea mintii si lupta mintii cu patimile sunt alte teme cuprinse in cadrul acestor cuvantari.  Toate acestea sunt, nimic altceva, decat mostenirea duhovniceasca transmisa de Parintele Sofronie de la Staretul Siluan.  Alte teme cuprinse in acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre inmultirea ravnei duhovnicesti, despre pocainta si despre Liturghie si impartasirea cu trupul si sangele Domnului ca mijloace de indumnezeire.

Numele arhimandritului Sofronie abia daca are nevoie de vreo introducere in vremea noastra.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune, Vom vedea pe Dumnezeu precum este - sunt deja binecunoscute cititorului pravoslavnic din lumea intreaga.  Multi, de asemenea, il cunosc si ca intemeietorul Manastirii Orthodoxe a Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul din Anglia.

In aceasta carte, ca si in celelalte carti, Staretul mult vorbeste despre theologie.  Tot adevaratul crestin trebuie sa fie un theolog, nu in sens academic, ci in intelesul adanc fiintial al cuvantului.  Pentru insusi Staretul theologia devenise starea lui launtrica. El traia predania dogmatica a Bisericii ca realitate a vietii lui de zi cu zi.

Cele mai multe din textele scrierii de fata sunt o adunare de fragmente pe care Staretul le-a lasat sub forma de insemnari si ciorne.  Impovarat de grijile pastoresti si de povara problemelor manastirii, el aproape niciodata nu a avut putinta de a-si pune in randuiala insemnarile.

Scrisa cu inima de ucenic, cartea cucereste prin sensibilitatea si bunul simt cu care sunt relatate si comentate intamplarile.  Simplitatea si limpezimea stilului lasa loc unei prezente vii a parintelui, cu atat mai mult cu cat o mare parte din relatari sunt amintiri povestite de insasi sfintia sa.  Cu echilibru si spirit obiectiv, autorul a cercetat si arhivele CNSAS, aducand la lumina multe aspecte inedite din viata parintelui, pe care sfintia sa, din smerenie si discretie, nu le-a adus niciodata in discutie.

Cautand mereu "litera vie", autorul a presarat cu pricepere in povestire sfaturi si vorbe de duh ale parintelui, incercand cu multa finete si aprape cu sfiala sa se apropie si sa dezvaluie cat mai mult din subtietatea sa duhovniceasca, dar lasand impresia uneori ca sunt lucruri nespuse, pe care poate parintele insusi le-a dorit tainuite...

Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele Boris a adunat scrisorile iubitului sau prieten spre a le da tiparului, ca parte din bogata sa misiune catre poporul sau.  El nu a avut fericirea de a trai sa-si vada aparuta aceasta lucrare atat de mult asteptata si dorita, ci, abia după iesirea sa, familia lui a putut scoate la lumina cele ce urmeaza.  Acum, prin traducerea de fata, misiunea lui se rasfrange si asupra poporului nostru.

Fie ca scrierile de fata, precum si rugaciunile acestor doi prieteni in duh, sa fie spre ajutor, si spre mangaiere, si spre luminare tuturor celor care inca doresc dupa mantuire, in aceste zile de "foamete preste pamant, nu foamete de paine, nici foamete de apa, ci foamete a auzi cuvantul Domnului". (Amos 8:11)

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

(lipsa text)

Volumul al doilea al traducerii romanesti a Operelor complete ale Sfantului Grigorie Palama cuprinde: Antiepigrafiile, cele trei Epistole catre Achindin si cele doua Epistole catre Varlaam.

Textul grecesc al acestora este luat din primul volum al editiei critice a Operelor complete ingrijite de profesorul Panaiotis Hristou; s-au folosit, de asemenea, introducerile si notele de subsol de acolo.

Notam si ca, potrivit terminologiei bizantine, in tot cuprinsul cartii de fata epitetul Latini ii desemneaza pe Romano-Catolici, iar Elini pe idolatri, adica pe politeisiti.

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Asemenea Sfantului Pavel pe drumul Damascului, Mitropolitul Antonie L-a in­talnit pe Hristos, Care i S-a aratat, de Care nu se va mai desparti niciodata si a Carui prezenta va fi mereu gata sa ne-o impartaseasca si noua.  Avea darul de a se adresa omului zilelor noastre intr-un limbaj limpede, usor de inteles si intotdeauna de o mare profunzime.  Prin cuvantul sau, credinta crestina, asemenea unui far in intuneric, devenea luminoasa, vie, scotand la iveala cai date prea adesea uitarii.

Mitropolitul Antonie ne arata cum poti fi aruncat incolo si incoace de furtunile existentei si totusi sa‑L pastrezi in sinea ta pe Dumnezeu Care Se afla la temeiul oricarei existente si Care nu te va parasi niciodata.  El ne infatiseaza chipul adevaratului pastor, bine ancorat in viata epocii sale, preocupat sa‑i invete pe oameni cum se poate trai credinta crestina in orice fel de situatie, in orice conditii de existenta.

Lepadatorii de Hristos care s-au pocait sunt mucenici autentici, si Biserica ii cinsteste, fiindca, dupa cum scrie Sfantul Nicodim Aghioritul: „Sa se lepede cineva de Hristos nu este atat de grav, cat sa ramana in aceasta lepadare... Iar mucenicia nu inseamna doar iertare de pacate, ci si sfintenie, slava si cinstire cereasca. De aceea credinciosii se inchina la moastele mucenicilor, socotindu-le sfinte”. Noii mucenici sunt cei umiliti, cei omorati, „care stralucesc ca soarele in noaptea sclaviei, ca niste ancore statornice pe vreme de furtuna”, si dupa cum mentioneaza I. Anastasiou: „Biserica si credinta noastra nu au legatura cu autoritatea si puterea si nu le cunosc. Se intampla contrariul. Se sprijina pe cei saraci, pe cei chinuiti, pe cei smeriti, pe cei omorati, pe cei care par sa fi fost biruiti. Moaste ale mucenicilor sunt puse in piciorul Sfintei Mese. Intreaga Biserica se intemeiaza pe cei smeriti, pe cei ucisi pe nedrept. De altfel, pe ce altceva sa se sprijine, de vreme ce-L avem ca Stapan si Mantuitor al nostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care oamenii din vremea Sa L-au rastignit ca pe un nelegiuit? Aceste lucruri simple nu le-am inteles, si de aceea unii cred ca si in Biserica vor primi autoritate si putere”.