Creştinătatea este o taină, de vreme ce conţinutul credinţei creştine este Dumnezeul cel întruchipat, Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa că este cu neputinţă să fie prinsă de mintea omenească. Cum deci putem recunoaşte credinţa creştină ca singurul izvor a tot adevărul? Cum putem ştii că Iisus Hristos este Dumnezeul cel întruchipat? Cum ne putem încredinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi Dătătorul vieţii celei veşnice? 
Trăsăturile proprii Mântuitorului – descrise cu strălucitoare limpezime în această carte – sunt atât de multe şi de o asemenea vrednicie, că cititorul sincer cu anevoie nu va mărturisi cu însufleţire că Iisus Hristos este Mesia, Dumnezeul cel desăvârşit care s-a făcut om desăvârşit.

Sfântul Atanasie a fost unul dintre cei mai mari cârmuitori ai Bisericii străvechi. În veacul al IV-lea acest episcop mic de statură din Egipt s-a nevoit din răsputeri pentru a răspândi cuvântul lui Hristos. Într-o vreme când Biserica se confrunta cu cea mai vicleană erezie dintre toate, arianismul, un om s-a ridicat deasupra celorlalţi pentru a o combate – şi a reuşit acest lucru cu prisosinţă. De câteva ori marea sa luptă pentru adevăr l-a adus în pragul muceniciei, dar aceasta nu avea să fie voia lui Dumnezeu. În schimb, avea să-È™i petreacă cei cincizeci de ani din viaţa adultă într-o mucenicie curajoasă şi nesângeroasă.

Pentru lupta sa în apărarea adevărului dumnezeirii lui Hristos, Sfântul Atanasie a fost numit „Părintele Ortodoxiei”. De-a lungul vieţii el a scris câteva cărţi. Lucrarea sa Despre întruparea Cuvântului, scrisă pe când avea numai nouăsprezece ani, este una dintre cele mai reuÈ™ite care au fost scrise vreodată despre acest subiect. Biografia Sfântului Antonie, marele nevoitor, a fost un best-seller al vremii. Această carte a contribuit mult la susÈ›inerea monahismului în Răsărit. Fiind unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, moştenirea Sfântului Atanasie a continuat să strălucească de-a lungul veacurilor ca un far luminos. Aceasta este povestea vieţii sale.

Batranul Antim avea multe daruri insa le ascundea cu bagare de seama.  Se deosebea prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, virtuti pe care le dobandise prin multe lupte si aspra nevointa.  Era chibzuit, intreg-cugetator, cu dreapta socotinta, iubitor de straini, Parinte plin de dragoste care se deserta pe sine ca sa implineasca sufletele celorlalti si ale fratilor lui din obste.

Cartea cuprinde ViaÈ›a, învăÈ›ăturile È™i minunile Cuviosului Antim, Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana Mică din Muntele Athonului. Omul marii iubiri dumnezeieÈ™ti, Cuviosul Antim face parte din acea generaÈ›ie de mari Bătrâni, alături de CuvioÈ™ii Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul È™i Paisie Aghioritul, care au luminat cu vieÈ›uirea È™i poveÈ›ele lor mulÈ›ime nenumărată de suflete aflate în căutarea mântuirii.

Cartea cuprinde, pe scurt, istoria religioasa, culturala si diplomatica a Misiunii Bisericii Ortodoxe Ruse in China, din secolul al XVII-lea si culminand cu Revolta Boxerilor de la inceputul secoulului al XX-lea, moment istoric cand cand au fost omorati pentru credinta 222 de ortodocsi chinezi.  Cartea include un cuvant rostit tinerilor in 1981 de catre Parintele Serafim Rose despre Mintea Chineza, precum si Sinaxarul si Slujba Noilor Mucenici Chinezi, insotite de o iconita de buzunar a Soborului lor.

Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Volumul Cuvântări de laudă la sfinÈ›i prezintă cuvântările encomiastice (de laudă, de cinstire) ale Sfântului Efrem Sirul la diferiÈ›i sfinÈ›i ai Bisericii Ortodoxe. Este cert că pentru autorul sirian, sfinÈ›ii nu sunt numai modele de vieÈ›uire, ci È™i ajutătorii È™i prietenii noÈ™tri în drumul nostru spre mântuire, în întâlnirea faÈ›ă către faÈ›ă cu Fiul lui Dumnezeu, Care ne-a chemat la desăvârÈ™ire È™i la veÈ™nica Sa comuniune în ÎmpărăÈ›ia cerurilor.

Dintre sfinÈ›ii elogiaÈ›i de Sfântul Efrem Sirul, amintim pe Sf. Iulian ascetul, SfinÈ›ii Petru, Pavel, Andrei, Toma, Luca, Ioan, SfinÈ›ii 40 de Mucenici, Sfântul Mare Mucenic Bonifatie, Sfântul Vasile cel Mare, fericiÈ›ii Avramie È™i Maria, nepoata sa. La finalul volumului găsim de asemenea o altă operă encomiastică, Testamentul Sfântului Efrem Sirul.

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama. 

Are Dumnezeu transmisionisti?
Parintele Paisie ne-a incredintat ca are!
Sunt monahii, care trimit prin rugaciunile lor mesaje la Dumnezeu, dar si mesaje de la Dumnezeu catre oameni.
Unul din acesti transmisionisti este si Parintele Paisie.

Viata lui plina de nevointe ascetice, iubire inflacarata de Dumnezeu si rugaciune neincetata pentru toti oamenii, inspira si calauzeste milioane de credinciosi din lumea intreaga, care vin in Grecia pentru a se inchina la locurile unde a trait. Sa-l cunoasca si micii cititori prin paginile acestei carti, care este dedicata tuturor copiilor lumii cu urarea sa-si pastreze nevinovatia lipsita de viclenie a inimii lor copilaresti, intocmai cum a facut si parintele Paisie Aghioritul.

Am scris acest volum gandindu-ma la tinerii de astazi care cauta sa-si defineasca identitatea intr-un ev al dezradacinarii religioase si culturale, la necesitatea omului contemporan de a avea un reper moral, intr-un timp al crizei de modele.

In acest sens, intorcandu-ma la un model desavarsit, am ales din buchetul experientelor mele duhovnicesti cateva mai reprezentative care sa exprime ganduri si trairi pe care le-am experiat in preajma unor corifei ai Ortodoxiei si am gandit sa le ofer spre publicare Editurii Filocalia a Arhiepiscopiei Romanulu si Bacaului, in anul comemorativ al marilor personalitati ecleziastice din eparhii.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.