Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Fiecare imparatie isi are semnul ei, steagul sau drapelul ei.  Drapelul Romaniei este format din trei culori: rosu, galben si albastru, cu stema tarii.  Drapelului i se dau onoruri mari.  Acesta este obligatoriu pentru toti ostasii si cetatenii tarii respective.  De asemenea, fiecare ostas poarta mandru cu sine, pe chipiu, numele (initialele) imparatului sau regelui sau; iar servitorul semnul stapanului caruia ii slujeste.

Tot astfel imparatia Mesianica, crestina, isi are in cer si pe pamant semnul ei, steagul ei, adica Dumnezeiescul semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, careia ii este dator fiecare crestin a-i datora onorurile cuvenite.  Acesta este semnul Stapanului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, pe care datori suntem a-l purta toti crestinii, mari si mici, slujitori si robi ai Lui.  Biserica crestina, care de-a lungul veacurilor a adapostit in sanul ei multimi de gloate omenesti - precum marea ascunde in fundul ei comori de pietre scumpe si margaritare - a infruntat multimea furtunoaselor vijelii care s-au napustit asupra ei, cu puterea Dumnezeiescului semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci.  Ea intotdeauna s-a inarmat pe sine si pe fii sai, cu acest Dumnezeisc semn.  Fiecare dreptcredincios crestin, poarta cu sine in orice vreme si in orice loc, acest Dumnezeiesc semn si se foloseste cu succes de multimea darurilor ce izvorasc din el.

Protos. Nicodim Mandita 

Au trecut aproape trei veacuri de la martiriul Sfintilor Brancoveni, care prin moartea muceniceasca s-au savarsit la Constantinopol in 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului.  Sase suflete stralucitoare - care prin sangele marturisirii au sters orice prihanire - au fost primite atunci in salasluirile Imparatiei Ceresti si li s-a dat a vietui de-a pururi intru masura de plinatate a dragostei pentru Dumnezeu si pentru intreaga faptura.

Aceasta carte, cu toate ca este mult imbogatita fata de prima editie, nu are pretentia de a fi socotita un martirologiu, in intelesul strict hagiografic al cuvantului.  Ea este o culegere de documente si marturii ale celor care au fost contemporani cu Sfintii Brancoveni, dar si o adunare de cuvinte cu inraurire sfintitoare.  Deoarece marturia istorica si documentara intrebuintata in alcatuirea acestui volum dezvaluie doar o mica parte a suisului launtric si a tainei sufletelor Sfintilor Mucenici Brancoveni, in aceasta editie sunt cuprinse si rugaciunile acatistului si slujbei Sfintilor Martiri.

El – evreu de neam umil din Galileea; ea – prinţesă şi soţie de domnitor, mlădiţă de neam mare, crescută în mijlocul puterii şi avuţiilor. El – apostol şi mucenic; ea – muceniţă fără sânge, prin răbdarea cea de zi cu zi în nevoinţe cuvioase. El – mire binecuvântat de Hristos Însuşi, Care şi de minune l‑a învrednicit la nunta lui; ea – soţie greu încercată cu povara nerodirii celei trupeşti, dar roditoare cu pri­so­sinţă în cele duhovniceşti. El – Simon, care se tâlcuieşte „ascultător”, precum a şi ascultat de chemarea Mântuitorului, lăsând casă şi mireasă ca să urmeze Lui; ea – Sofia, care se tâlcuieşte „înţelepciune”, nume pe care şi l‑a îndreptăţit şi între mireni, şi între monahi.

Rugăciunile îndreptate către aceşti doi sfinţi, precum şi pilda traiului lor cu adevărat iubitor de Dumnezeu, vor aduce folos şi celor ce se luptă cu ispitele în căsătorie, şi celor ce se pregătesc spre a intra cu vrednicie sub jugul ei binecuvântat.

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.
După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.
Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)