Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Iubite cititorule!

Cartea pe care o ai in fata sta gata sa iti puna inainte saptezeci si cinci de picuri de intelepciune. Culesi din experienta multor ge­ne­ratii (si in primul rand din cea a sfintilor Bisericii lui Hristos), acesti picuri bineinmiresmati te vor putea insenina cand esti po­­somorat, imbarbata cand esti des­­curajat, indruma cand te simti pier­dut, iti vor scurta cu folos apasatoarele rastimpuri de plic­tiseala si la vreme de rascruce poate ca tocmai ei iti vor aduce gandul bun care te va face sa iei hotararea bine­cuvantata de Dumnezeu, ca viata ta sa mearga pe fagasul dorit de El.

Lucrarea subliniază diversitatea de expresie a Tainei Sfântului Maslu în toate Bisericile Ortodoxe din întreaga lume. Intenţia principală a autorului a fost de a scoate în evidenţă faptul că viaţa sacramentală a Bisericii Ortodoxe nu este o colecţie de ritualuri „magice“ sau „mecanice“, ci şi o celebrare doxologică a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Iisus Hristos. În aceste pagini sunt unite teoria cu praxisul pentru o mai bună înţelegere a Tainei Vindecării ca „semn exterior instituit de Hristos la care a fost adăugată o făgăduinţă divină a harului cu scopul de a sprijini şi confirma credinţa cuiva în această făgăduinţă“.

Datorita cuviosului staret Amfilohie multe suflete care l-au cunoscut au gasit drumul mantuirii.  Intelepciunea, smerenia, iubirea fata de oameni, adevarata dragoste pentru Dumnezeu, tamaduirea trupeasca si sufleteasca a celor ce aveau nevoie i-au insotit in permanenta viata de-a lungul intregii sale cai de urmator al lui Hristos.

Prin credinta, dragoste si mila fata de cei aflati in suferinta, a daruit celorlalti o buna pilda de vietuire, si-a atras dragostea lor, si-a lasat in sufletele credinciosilor o amintire de nesters, fapt pe care a dobandit in timpul vietii, dar si dupa moarte, darul tamaduirii imediate, fiind un grabnic si milostiv ajutator.  Chiar si dupa trecerea sa la Domnul, nu a incetat sa mangaie, sa vindece sa edifice pe ceilalti pe calea Domnului.  Oamenii inca mai simt dragostea sa.

Aceasta carte este o carte simpla care se adreseaza publicului larg.  Petru ca traim intr-un spatiu al culturii si civilizatiei crestine, urmatoarele pagini expun igiena alimentatiei conforma cu versetele din Noul Testament.

Cartea pledeaza pentru o revenire la o alimentatie ancestrala.

Dr. Pavel Chirila

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

Se cuvine ca în toate zilele, iar mai cu deosebire în Duminici, proiestoÈ™ii bisericilor să‑i înveÈ›e pe toÈ›i clericii È™i pe norod cuvintele bunei‑credinÈ›e, culegînd din dumnezeiasca Scriptură înÈ›elesurile È™i judecăÈ›ile adevărului. Și să nu calce hotarele cele acum puse sau predania PărinÈ›ilor purtători de Dumnezeu. Ci, È™i cuvînt scripturistic de s‑ar porni, pe acesta să nu‑l tîlcuiască altfel decît cum au aÈ™ezat luminătorii È™i învăÈ›ătorii Bisericii prin cărÈ›ile lor. Și mai mult întru acestea să sporească, decît alcătuind cuvinte ale lor, ca nu cîndva, poate, nefiind îndestulaÈ›i la aceasta, să cadă din cuviinÈ›ă. Căci, prin învăÈ›ătura mai‑înainte ziÈ™ilor PărinÈ›i învăÈ›îndu‑se, noroadele cele alese È™i bune È™i cele nefolositoare È™i vrednice de lepădat îÈ™i vor îndrepta viaÈ›a spre mai bine È™i nu vor fi vînate de patima necunoÈ™tinÈ›ei; ci, luînd aminte la învăÈ›ătură, se vor ascuÈ›i spre a nu pătimi rău È™i, de frica muncilor celor ce se gătesc, îÈ™i vor lucra mîntuirea.

(Canonul al 19‑lea al celui de al 6‑lea Sfînt Sinod a toată lumea)