Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Său" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul ca Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(lipsa text)

(lipsa text)

"... Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechime o grija deosebita, tocmai pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropiat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Duhul Sfant la sarbatoarea Cincizecimii a sfintit limbile neamurilor facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui..."

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Daca cineva si-ar indrepta putin atentia spre aceasta cumpana a placerii- durerii cercetand, lucrurile pentru a vedea cum stau, ii vor rasari in minte cu putere cateva intebari, care cer un raspuns imediat.
Iata cateva dintre ele:
Ce este placerea si ce este durerea?
Care sunt radacinile lor?
Care este semnificata lor pentru existenta?
De ce lucrurile stau asa si nu altfel?
Cum se explica aparitia lor simultana, dar contradictorie, in desfasurarea existentei?
De ce nu poate prima (placerea) sa o desfiintezepe cea de-a doua (durearea), incat trecerea vremelnica a omului prin lumea aceasta sa nu fie definita in primul rand de "durere intristare si suspin"?

Cine va putea da un raspuns responsabil la toate astea, in asa fel incat sa fie si acceptat si capabil de a fi trait?

Sfanta Xenia din Sankt Petersburg este una dintre cele mai iubite Sfinte ale Rusiei si este considerata protectoarea familiei, fiind invocata pentru orice ajutor in legatura cu familia sau intemeierea unei familii, dar nu numai.  Multimea celor ce i-au simtit ajutorul creste in fiecare zi, iar o parte dintre cele mai recente marturii despre ajutorul sau sunt cuprinse in paginile acestei carti.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

(lipsa text)

Sfantul Chiril al Turovului, nascut la inceputul veacului al XII-lea in Bielorusia de astazi, din neam bogat si de vaza, a primit de la Dumnezeu pentru lepadarea sa de bogatia si slava pamanteasca darul si cinstea de a fi nu numai cel dintai stalpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Rasarit, ci si Hrisostomul ei – cel mai mare propovaduitor al Rusiei Kievene.  Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovaduitor si talcuitor al cuvantului lui Hristos, s-a bucurat de o uriasa cinstire si pretuire din partea contemporanilor intr-o vreme si intr-un spatiu deloc lipsite de etaloane ale sfinteniei, si de-a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alaturi de scrierile vechilor Parinti ai Bisericii.

Minunatele rugaciuni ale Sfantului Chiril va vor aduce, nadajduim, pacea sufleteasca, smerenia, nadejdea si apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinta intotdeauna, atat la bucurie, cat si la greu.

Una dintre cele mai de seamă È™i apreciate personalităÈ›i ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos. Refuzând promovarea È™i ridicarea în scaunul episcopal, s-a dedicat activităÈ›ii pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic. Autor a nenumărate articole È™i a peste 20 de cărÈ›i, unele dintre ele cunoscând destule reeditări, a rămas în conÈ™tiinÈ›a bisericească a contemporanilor cu precădere mulÈ›umită dialogurilor È™i discuÈ›iilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dumnezeieÈ™tii Liturghii, cu fiii săi duhovniceÈ™ti, dar È™i cu toÈ›i cei aflaÈ›i în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.
Urmând cu modestie È™i sârguinÈ›ă, cu sensibilitate duhovnicească È™i acuitate sporite calea de mijloc, între modernism È™i secularizare, între zelotism È™i fanatism, prin cunoaÈ™terea, temeinică È™i aducătoare de sfinÈ›ire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învaÈ›ă ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic È™i spiritul creÈ™tinesc integru.