Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Romaniei de astazi si Bisericii noastre nu le lipseste vocatia, nu le lipseste chemarea lui Dumnezeu, nu le lipseste posibilitatea de a darui, prin Dumnezeu, celorlalti bucurie.  Ce le lipseste este capacitatea de a iesi cu fruntea sus din toate incercarile nevocationale la care ne supun cei care ne spun ca vocatia noastra nu are sens.

E clar ca pentru un crestin solutia si raspunsul la incercarea lui de a izbavi mediocritatea din el sunt in intalnirea cu Mantuitorul Hristos.  Exista o capacitate a Mantuitorului de a te seduce si a ridica de fiecare data nivelul capacitatii tale de a stoarce informatii, de desavarsire a comunicarii.  Mediocritatea nu se poate vindeca doar prin informare, ci de fiecare data trebuie, de fapt, sa asumi altceva decat ce-ai facut pana atunci: sa asumi un mod de viata pe care Hristos ti-l propune si in care Mantuitorul Hristos este parte integranta.  Mantuitorul nu locuieÈ™te la limita exterioara a mediocritatilor noastre, ci, daca vrem sa le vindecam, trebuie sa-L asezam in limita interioara a mediocritatii noastre, sa-I dam de lucru in aceasta limita.  Sa-I oferim posibilitatea, ca Domn si Dumnezeu, de a fi cu adevarat rodnic in inima noastra.

Pr. Constantin Necula

…Bradul se afla deja de mult pe podea. Bătrâna-doică desfăcea pachetele, scoţând din ele franzele gustoase, covrigei împletiţi, brânză, carne, ouă. Apoi a împodobit bradul cu lumănâri şi dulciuri. Copiii tot nu puteau a crede ochilor. Ei admirau „îngerul”. Şi tăceau fără a se mişca.
„Îngerul Crăciunului” a sosit, le-a adus copiilor brad, dulciuri, bucurie şi a dispărut ca o vedenie strălucitoare…
Câte minuni se petrec în noaptea de Crăciun! Serioja auzea acest lucru şi se minuna ori de câte ori mama îi citea poveşti de Crăciun. Toate începeau cu tristeţe, dar se sfârşeau astfel încât ai fi vrut să plângi de bucurie.

Viaţa e plină de încercări, de căderi, de ridicări... În cartea de faţă sunt strânse mărturii impresionante despre oameni care au trecut prin tot felul de ispite – „droguri, desfrâu, yoga şi alte rătăciri”... Sunt dovezi ale faptului că, oricât de mari ar fi cursele diavolului în aceste vremuri de pierzanie, Dumnezeu este viu. Dumnezeu lucrează. Dumnezeu ajunge la inimile oamenilor. Oameni care, venind la biserică, se simt Acasă. Aşa cum nu se simţeau când stăteau departe de Dumnezeu.

Aceas­tă carte este primul volum din colecÈ›ia „Vita Monastica”, intitulat „Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu sta­reÈ›ii È™i stareÈ›ele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului”. Volumul a fost realizat de jurnaliştii Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău. 

Toată literatura patericală a luat naÈ™tere practic în urma întrebării ucenicului şi a răspunsului Avvei sau al părintelui duhovnicesc. De aceea, volumul acesta este o continuare a călătoriei cu întrebarea a PărinÈ›ilor de odinioară ai Bisericii, ce respiră din paginile lui mireasma iubitorilor de frumuseÈ›e duhovnicească, de tainică rugăciune È™i smerenie. Prin răspunsurile lor, stareÈ›ii de astăzi ai mănăstirilor vâlcene ne arată că înÈ›elepciunea patericală încă este vie, iar candela rugăciunii pe care aceÈ™tia o È›in aprinsă necontenit ne È›ine È™i nouă trează conÈ™tiinÈ›a că fără Dumnezeu călătorim în lumea aceasta spre o destinaÈ›ie greÈ™ită. 

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală È™i specialistă în teologia patristică ortodoxă, soÈ›ia marelui medievist francez Ferdinand Lot – îÈ™i caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esenÈ›ă experienÈ›a unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoaÈ™terea aprofundată a scrie­rilor PărinÈ›ilor răsăriteni È™i a marilor mistici ai Ortodoxiei, È™i ­valorificarea acestei TradiÈ›ii, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„ExcepÈ›ionala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur È™i simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine È™i a È™tiut să o transmită mai departe. Astăzi, când credinÈ›a atâtor creÈ™tini este È™ovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric È™i risipesc îndoielile È™i penumbrele. Întreaga sa operă se miÈ™că în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omeneÈ™ti de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

Credinta este cararea sigura care ne conduce catre Dumnezeu, este o mare virtute.  Cu siguranta, credinta nu este o simpla virtute, ci este fundamentul, temelia, usa tuturor virtutilor.  Avand ca fundament virtutea credintei, vom dobandi si celelalte virtuti.  Prin urmare, valoarea credintei are o insemnatate foarte mare in viata noastra.  In masura in care omul crede sau nu in Dumnezeu, in masura in care constientizeaza carui Dumnezeu slujeste, in functie de cum si cat crede in Acesta, isi croieste propria viata.