Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Nu numai noi, ci intreaga lume ortodoxa isi marturiseste in zilele noastre aceeasi credinta si aceeasi evlavie fata de Sfanta intregii Ortodoxii si asteapta de la ea puterea data candva celor adunati langa racla sa, in 1642: puterea de a face din Ortodoxie si din solidaritatea ortodoxa aluatul unei lumi pentru care ziua de maine sa nu mai apara la orizont ca o gaura neagra, capabila sa inghita totul.  In felul acesta incepatorul rautatii va fi inca o data invins de catre aceea care a primit de la Dumnezeu aceasta nemarginita putere si aceasta suprema misiune, precum si de catre cei ce cu credinta i se roaga ei si Maicii Domnului: Din valul ce ne bantuie, inalta-ne, ne mantuie.

Omul este o fiinţă foarte contradictorie. Pe de o parte, noi suntem predispuşi spre tihnă, echilibru: un om flămând vrea să mănânce şi să se sature, unul obosit – să se odihnească şi să se refacă. Pe de altă parte, tindem, dimpotrivă, spre pierderea echilibrului, spre creaţie, spre experimentare. Omul se naşte în această lume cu aptitudini şi talente proprii. El simte bucurie atunci când este suficient de sensibil pentru a le descoperi, dar şi destul de curajos pentru a le dezvolta şi exprima. În acest sens, noi ne realizăm asemănarea cu Dumnezeu. Conform teologiei ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea din dragoste. Probabil că şi noi, asemenea Creatorului, avem un surplus de putere, de energie. Această putere lucrează în copii sub forma curiozităţii nestăpânite pentru felul în care este alcătuită lumea.

Aceeaşi putere îi alimentează pe oamenii ştiinţei în cercetările lor a lumii pământeşti. Există oameni care o realizează prin slujire şi artă. Dacă ne obişnuim să ne oprim în năzuinţa noastră spre cunoaştere, creaţie sau slujire, energia neconsumată nu dispare, ci poate să înceapă să lucreze împotriva noastră, bunăoară, prin depresie sau dependenţe. 

Am devenit superficiali. Cine are dorinte
dumnezeiesti, universale, atemporale, neamagitoare?
Cine doreste sa se uneasca cu toti oamenii? Sa‑i simta
frati ai lui? Sa se uneasca cu Dumnezeu? Doar acela nu
va fi amagit, nu va risca sa se piarda in lucruri zadarnice.
Putini astazi, pe planeta noastra, au orizonturi atat de
deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la
radacina. Avem nevoie de o reinnoire in profunzime.
Am ratacit cu totii. Ne‑am legat de dorinte marunte
si am crezut ca in felul acesta vom afla fericirea.
Parintele Porfirie spunea: „Vom vedea haosul traind
in noi si vom spune: «Inapoi! Inapoi! Cu totii ne‑am
ratacit!», si ne vom intoarce la Hristos”. Doar cel ce
are dorinta arzatoare de unire cu toti nu va fi amagit
nicicand. Ganditi‑va la un electrician care detine toate
uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o
instalatie electrica intr‑o casa, dar ii lipsesc prizele
si intrerupatoarele. Prin urmare, toate acele unelte
nu il vor putea ajuta. Lumina electrica nu poate
lumina casa. Cam asa se intampla astazi in vremurile
noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui
Dumnezeu nu exista in viata noastra.
Si totusi exista solutii...

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci È™i un ucigaÈ™. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...

Romaniei de astazi si Bisericii noastre nu le lipseste vocatia, nu le lipseste chemarea lui Dumnezeu, nu le lipseste posibilitatea de a darui, prin Dumnezeu, celorlalti bucurie.  Ce le lipseste este capacitatea de a iesi cu fruntea sus din toate incercarile nevocationale la care ne supun cei care ne spun ca vocatia noastra nu are sens.

E clar ca pentru un crestin solutia si raspunsul la incercarea lui de a izbavi mediocritatea din el sunt in intalnirea cu Mantuitorul Hristos.  Exista o capacitate a Mantuitorului de a te seduce si a ridica de fiecare data nivelul capacitatii tale de a stoarce informatii, de desavarsire a comunicarii.  Mediocritatea nu se poate vindeca doar prin informare, ci de fiecare data trebuie, de fapt, sa asumi altceva decat ce-ai facut pana atunci: sa asumi un mod de viata pe care Hristos ti-l propune si in care Mantuitorul Hristos este parte integranta.  Mantuitorul nu locuieÈ™te la limita exterioara a mediocritatilor noastre, ci, daca vrem sa le vindecam, trebuie sa-L asezam in limita interioara a mediocritatii noastre, sa-I dam de lucru in aceasta limita.  Sa-I oferim posibilitatea, ca Domn si Dumnezeu, de a fi cu adevarat rodnic in inima noastra.

Pr. Constantin Necula