O intalnire cu Parintele Craciun era un fel de revelatie, pentru dragostea pe care o putea radia acest slujitor al lui Dumnezeu, de o verticalitate rara, dar si cu multa exigenta, demn si plin de credinta.

PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei

Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

(lipsa text)

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Cuvantul despre iubire este intotdeauna actual.  In special, in epoca noastra egocentrica, in care inimile s-au impietrit si si-au pierdut sentimentele sincere, in care multele cuvinte, fara acoperire in viata, ideologiile sterpe si sentimentele bolnave revendica locul iubirii.  Catre acest bine suprem al iubirii pot sa ne indrume cu siguranta Sfintii Bisericii noastre, pentru ca acestia prin viata si cuvantul lor, arata iubirea intrupata, care este Dumnezeu Insusi – „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16).

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Intr-o familie numeroasa din Silivria, in Turcia de astazi, se naste in anul 1846 micul Anastasie.  Inzestrat de Dumnezeu cu o dorinta neobosita de cunoastere, merge la studii in Constantinopol, unde devine profesor de religie, iar mai tarziu calugar intr-o manastire din insula Chios.  La numai trei ani dupa ce este hirotonit preot cu numele de Nectarie, va fi randuit mitropolit al grecilor din Egipt.  Insa multele sale daruri dumnezeiesti starnesc invidia unor preoti, care vor unelti pentru ca Sfantul sa fie indepartat din scaunul arhieresc.  Intors in Atena, Sfantul Nectarie este numit director al unui seminar teologic, unde va pregati o multime de tineri pentru slujirea de preot.  Spre sfarsitul vietii, el intemeiaza o manastire in insula Eghina, aproape de Atena.  Aici isi va da sufletul in mainile lui Dumnezeu dupa o indelungata boala.

Pentru marea sa smerenie si rabdare in prigoniri, Sfantul Nectarie va primi de la Dumnezeu, inca din viata, darul tamaduirii bolilor si al mangaierii celor aflati in felurite suferinte.

Unde este Georgia pe harta?  E o tara crestina?  Ce sfinti au trait acolo?  De ce pana acum nu am auzit aproape nimic despre ei?"  Acestea sunt cateva din intrebarile pe care si le vor pune, probabil, unii dintre cei care vor lua in maini aceasta carte...

Trebuie sa ne dam seama ca in acest secol in care presiunea globalizarii provoaca Ortodoxia la un raspuns ferm, de mare folos ne va fi sa dam un raspuns duhovnicesc "luptand" cot la cot si umar la umar cu fratii din celelalte neamuri crestine, fie ca sunt sarbi sau greci, bulgari, rusi sau georgieni.  Da, trebuie sa ne cunoastem unii pe altii, sa invatam uni de la altii.

Marturisesc ca vietile sfintilor georgieni m-au impresionat intr-un chip deosebit.  In inima mea si-au facut loc alaturi de sfintii din pustia egipteana, de cei din Sfantul Munte al Athosului si de cei din minunata gradina stareteasca a Optinei.  Nadajduiesc ca cititorii vor intelege marturisirea mea ca o invitatie la a-i cunoaste pe acesti eroi ai lui Hristos...

Editorul

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Cartea aceasta îÈ™i propune, printre altele, să demonstreze la o scară modestă de ce Ortodoxia este firea omului, arătând cum omul care rătăceÈ™te în credinÈ›e străine firii sale este tras de Dumnezeu către casă, regăsindu-È™i firea È™i, deci, echilibrul È™i armonia în Dumnezeu prin revenirea la firea cea dintâi a lui Adam, după cum spunea Părintele Rafail Noica: „Adam a fost ortodox”. ExperienÈ›ele pe care aceste persoane au avut dragostea să le împărtăÈ™ească cu noi demonstrează faptul că Ortodoxia este firescul lucrurilor. Dar nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44).

Omul revine în casa Tatălui căzând pe grumazul Lui cu toată povara sa, aÈ™a cum Fiul risipitor, care rătăcise în pământ străin, revine în sânurile Tatălui. Atunci omul înÈ›elege că acesta este tot sensul existenÈ›ei sale: viaÈ›a în Hristos È™i prin Hristos în comuniune cu ceilalÈ›i.