A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. AcaparaÈ›i de iureÈ™ul petrecerilor luxoase È™i al multelor îndatoriri sociale, părinÈ›ii o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiÈ›i toate neplacerile legate de creÈ™terea şi educaţia micuÈ›ei nedorite. Fără iubirea È™i căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant È™i răutăcios.

Rămasă singura supravieÈ›uitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetiÈ›a este trimisă în Anglia, la reÈ™edinÈ›a izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală faÈ›ă de toÈ›i È™i toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra È™i inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha È™i Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a È™tiut cu înÈ›elepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei seminÈ›ele virtuÈ›ii. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat È™i pe Mary, a cărei viaÈ›ă la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

DorinÈ›a de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorÈ›ită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar È™i puterea de a-È™i smulge veriÈ™orul din temniÈ›a unei boli închipuite È™i de a-l face È™i pe el să-È™i dorească să se bucure de viaţă. Mary È™i Colin învaÈ›ă să lucreze pământul È™i să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii È™i bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundaÈ›i de o putere nebănuită È™i necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea È™i pustiul lăuntric în bogată È™i rodnică grădină.

Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate È™i iubită din adâncul inimii de generaÈ›ii întregi de cititori, care È™i-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspiraÈ›ii către lumină. CitiÈ›i-o împreună cu copiii È™i veÈ›i dori cu siguranÈ›ă voi înÈ™ivă să lucraÈ›i în grădina secretă a inimilor voastre!

Iubirea este o cale a suferinÈ›ei È™i, pentru a nu fi respinsă înainte de a-i simÈ›i gustul, Eminescu a descris-o ca pe o poveste de iubire între un Luceafăr È™i o copilă. Dar, departe de a fi doar o închipuire imaginară, lipsită de simÈ›ul realităÈ›ii, această poveste ascunde taina iubirii aproapelui, iubire care implică acelaÈ™i grad de dificultate ca È™i iubirea dintre o fecioară È™i un Luceafăr. Și tocmai pentru că nimeni nu se poate ridica la înălÈ›imea descoperirii unei asemenea taine fără o pregătire pe măsură, Eminescu ne-a lăsat nouă o asemenea comparaÈ›ie, cu speranÈ›a că nu va dispărea iubirea de aproapele.

Sfantul Munte Athos este o peninsula legata de Grecia continentala dinspre est, si este inconjurata de Marea Egee.  Sfanta Traditie a Bisericii spune ca pronia divina a randuit ca Maica Domnului sa mearga la Muntele Athos, unde erau multe temple pagane.  Cand s-a apropiat cu corabia de tarm, s-a intamplat o minune: idolii au cazut si s-au sfaramat.  Poporul a crezut in Dumnezeu Cel adevarat, s-a crestinat si a parasit acel loc, aici venind barbati de pretutindeni ca sa vietuiasca in curatie, dupa modelul ingerilor.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Are Dumnezeu transmisionisti?
Parintele Paisie ne-a incredintat ca are!
Sunt monahii, care trimit prin rugaciunile lor mesaje la Dumnezeu, dar si mesaje de la Dumnezeu catre oameni.
Unul din acesti transmisionisti este si Parintele Paisie.

Viata lui plina de nevointe ascetice, iubire inflacarata de Dumnezeu si rugaciune neincetata pentru toti oamenii, inspira si calauzeste milioane de credinciosi din lumea intreaga, care vin in Grecia pentru a se inchina la locurile unde a trait. Sa-l cunoasca si micii cititori prin paginile acestei carti, care este dedicata tuturor copiilor lumii cu urarea sa-si pastreze nevinovatia lipsita de viclenie a inimii lor copilaresti, intocmai cum a facut si parintele Paisie Aghioritul.