A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Patriarhul Pavle al Serbiei a dobandit prin virtutile sale o mare popularitate in intreaga lume ortodoxa si dincolo de hotarele ei.  Inca din timpul vietii sale a fost cinstit ca sfant, iar astazi este infatisat in acest chip in tot mai multe fresce bisericeşti.

Cartea de fata, intemeiata pe felurite documente si marturii, prezinta biografia si personalitatea acestui om, mic de statura si firav, care a ramas toata viata un simplu monah, implinitor in tot timpul, in orice imprejurare, al unei aspre nevointe, smerit si iubitor de oameni, apro­piat de popor, avand Evanghelia ca singur dreptar al slujirii sale episcopale si patriarhale.

Acest portret duhovnicesc, firesc si viu creionat, este insufletit prin numeroase istorisiri pline de farmec si culoare, precum si prin cuvintele de duh si intelepciune ale patriarhului, care amintesc adesea de apoftegmele Parintilor pustiei.

Prin intreaga sa stiinta terapeutica, Biserica nu urmareste sa-i asigure omului un simplu echilibru moral si social.  Scopul ei este insasi innoirea legaturii omului cu Dumnezeu si cu semenii, iar aceasta se plineste prin tamaduirea ranilor sufletesti si a patimilor, ca rod al unei vieti ascetice si in impartasire de Tainele Bisericii.

Omul fara Dumnezeu este plin de suferinte, dezamagiri, se afla intr-o stare de salbaticie sufleteasca si are inima impietrita.  Cand ajunge sa cunoasca, insa, Harul lui Dumnezeu, toate aceste stari de nesiguranta si intregul sau gol existential se risipesc.  Isi afla atunci tamaduirea sufleteasca si trupeasca.  Nu „homeostazia”, nu un echilibru al starilor psihologice si sociale, o asa-numita fericire individuala, ci transfigurarea omului intreg si indumnezeirea lui, aceasta este tinta psihoterapiei ortodoxe.  Nu suntem ziditi pentru cele mici, ci pentru a deveni dumnezei dupa Har.

Preasfintitul Ieremia Zavoratul a fost cel mai bun prieten al Sfantului ­Inochentie al Hersonului.  A fost cel care i-a tuns in calugarie pe Sfantul ­Teofan Zavoratul si pe Mitropolitul Macarie Bulgakov, ­ renumitul istoric bisericesc.  S-a bucurat de ­deplina dragoste si incredere a Sfintilor Filaret al Moscovei si Filaret al Kievului.  Rugaciunile alcatuite de el au ­intrat in pravila zilnica a Cuviosului Ioan ­Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane.  In fine, a fost unul dintre acei ierarhi invatati care au stralucit nu doar prin lumina rece a eruditiei, ci prin caldura simplitatii si a smereniei, aratandu-se nu numai „indreptator credintei”, ci si „chip blandetelor”.

Smerenia l-a impiedicat sa-si publice numeroasele volume de predici si invataturi, care abia acum incep sa vada lumina tiparului in Rusia.  Pentru prima data in limba romana, va oferim si noi, din mostenirea ascetica a acestei personalitati de exceptie, un „retetar” duhovnicesc care respira nu pedanterie si uscaciune academica, ci adevarata seninatate si bucurie a trairii in Duhul Sfant.

In paginile acestei carti, cei mici vor descoperi invataturile de credinta ortodoxa intr-o forma accesibila si atractiva pentru ei.  Volumul contine numeroase jocuri atractive, rebusuri, labirinturi, cuvinte incalcite, ghicitori, trasee cu obstacole, litere amestecate si multe alte compozitii poznase ii invita pe cititori sa-si puna la lucru atentia si perspicacitatea.

Avem in fata o lucrare originala, intr-o excelenta prezentare, intr-un limbaj clar si precis, cu o bibliografie bogata, atat din traditia ortodoxa, cat si din lucrarile contemporane.  In ceea ce priveste partea propriu-zis iconologica a lucrarii, aceasta este pasionanta.  Este bine prezentata evolutia atitudinii celor trei ucenici, mai intai naturala, calma, iar mai tarziu, tragica.  Poblema influentei isihasmului asupra tematicii icoanei este foarte interesanta.

Prin izbanda martiriului Sfantului Efrem, moartea a fost din nou biruita cu puterea lui Hristos, iar aceasta s-a savarsit in inima monahului-mucenic dintru implinirea dragostei pentru vrajmasi.  Invesmantandu-se intru lumina lui Dumnezeu si varsandu-si sangele in cumplite cazne pe Colina Neprihanitilor, azi Sfantul Efrem surade tuturor nedreptatitilor lumii, adeverind deplin nadejdea adusa de Invierea Domnului.  Bratele dragostei sale ne cuprind pe toti cei impovarati de nedreptatile altora sau de ale noastre, topind in imbratisarea sa tot amarul si mahnirea cea din lume.  Indreptandu-ne cugetul inimii catre Sfantul Efrem, primim alinare, mangaiere, dar mai ales intarire si rabdare intru a suferi cele ingaduite de Dumnezeu asupra noastra.