„Asa cum noul globalism este pasul urmator dupa comunismul ateu, tot asa si un nou evolutionism „spiritualizat” este pasul urmator dupa darwinismul vechii şcoli.  In acest punct stiinta se va combina cu religia spre a forma o sinteza universala evoluţionista.

Anticrestinismul comunismului marxist şi evolutionismul darvinist slujesc doar ca o pregatire pentru ceva mult mai rau: un crestinism antitraditionalist care sa amageasca, de va fi cu putinta si pe cei alesi”.

Serafim Rose

Îndeletnicire despre buna murire; întâmpinare sau răspuns.

Către cel ce a întrebat cum ar putea cineva aÈ™tepta moartea bărbăteÈ™te È™i cu bun suflet, ori venind asupra sa, ori asupra altor casnici È™i prieteni.

Aceasta culegere este propusa de catre duhovnicii manastirii Varzaresti tuturor credinciosilor pentru a-i indemna sa chibzuiasca inca si inca o data incotro merg fiecare dintre ei si sa inteleaga cat mai clar ce au de facut pentru a castiga marea mila a lui Dumnezeu si viata cea vesnica. "De-ti vei aduce aminte de ceasul mortii in veac nu vei gresi!" - ne invata Sfanta Scriptura.

IzbăviÈ›i-vă de foc, copiii mei. PuneÈ›i metanie unul altuia È™i îmbrăÈ›iÈ™aÈ›i-vă cu sărutare sfăntă. Copiii mei, nu aÈ›i pătimit voi ceva asemenea sfinÈ›ilor mucenici, dar veÈ›i pătimi È™i aceasta, căci cuvântul Domnului este nemincinos. Cum veÈ›i putea purta atunci cercetările ce vor veni pentru credinÈ›ă, dacă acum nu iubiÈ›i, da, bine am spus, dacă nu iubiÈ›i pătimirea, scârba aceasta. Dragii mei, vă rog din toată inima, iubiÈ›i pătimirea, căci mult curăÈ›este sufletul... Va veni È™i o altă pătimire, veÈ›i vedea.

În anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea È™i Ibrahim al Egiptului, Osman PaÈ™a, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaÈ™te, dupa ce jefuise Biserica, vrând a se răzbuna pe creÈ™tini.

Văzând însă trupul sfântului miÈ™cându-se în mijlocul flăcărilor ca È™i cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziÈ›i, lăsând odoarele Bisericii È™i povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră.

După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creÈ™tinii au împrăÈ™tiat cărbunii È™i cenuÈ™a È™i au găsit trupul sfântului întreg; nu păÈ›ise nimic, era tot mlădios È™i înmiresmat ca È™i mai înainte, i-a rămas numai o negreală de la jar È™i de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.

(lipsa text)

Fiecare imparatie isi are semnul ei, steagul sau drapelul ei.  Drapelul Romaniei este format din trei culori: rosu, galben si albastru, cu stema tarii.  Drapelului i se dau onoruri mari.  Acesta este obligatoriu pentru toti ostasii si cetatenii tarii respective.  De asemenea, fiecare ostas poarta mandru cu sine, pe chipiu, numele (initialele) imparatului sau regelui sau; iar servitorul semnul stapanului caruia ii slujeste.

Tot astfel imparatia Mesianica, crestina, isi are in cer si pe pamant semnul ei, steagul ei, adica Dumnezeiescul semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, careia ii este dator fiecare crestin a-i datora onorurile cuvenite.  Acesta este semnul Stapanului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, pe care datori suntem a-l purta toti crestinii, mari si mici, slujitori si robi ai Lui.  Biserica crestina, care de-a lungul veacurilor a adapostit in sanul ei multimi de gloate omenesti - precum marea ascunde in fundul ei comori de pietre scumpe si margaritare - a infruntat multimea furtunoaselor vijelii care s-au napustit asupra ei, cu puterea Dumnezeiescului semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci.  Ea intotdeauna s-a inarmat pe sine si pe fii sai, cu acest Dumnezeisc semn.  Fiecare dreptcredincios crestin, poarta cu sine in orice vreme si in orice loc, acest Dumnezeiesc semn si se foloseste cu succes de multimea darurilor ce izvorasc din el.

Protos. Nicodim Mandita 

Voia lui Dumnezeu ... este una singura: mantuirea tuturor oamenilor. De aceea a si venit pe pamant ca Dumnezeu- om, pentru a ne arata modul de realizare al acestei voi izbavitoare, prin iubirea jertfitoare pe care ne-a invatat-o prin jertfa si cuvantul Sau. Pe temelia acestei iubiri predate de Dumnezeu se sprijina si dialogurile care fac foarte atragatoare aceasta carte. Sunt dialoguri de viata si iubire ortodoxa, care s-au purtat intre cuviosi asceti si vizitatorii lor mireni, pe care le-a redat cu atentie si exactitate cunoscutul autor si literat iubitor de Hristos, Panagiotis M. Sotirhos a carui pana a scris si Convorbiri cu ascetii. Raspunsurile parintilor asceti care apar in aceasta carte se bazeaza mereu pe invatatura cristalina a Bisericii Ortodoxe, care este farul si calauzitorul Neamului nostru Ortodox. De aceea nu este exagerat sa spunem ca aceasta carte constituie un fel de indrumator pentru crestinii care traiesc in lume.

In cartea aceasta noua dintr‑o serie ce vine in intampinarea necesitatilor practice ale cres­­­­­­­­­­tinului sunt adunate lamuriri si povatuiri pe care ni le‑au lasat cu privire la pocainta mari stalpi si invatatori ai Bisericii.  Pocainta fiind, potrivit Sfintilor Parinti, o lucrare ce nu cunoaste sfarsit in aceasta viata, cartea de fata va fi, suntem incredintati, un ajutor pretios atat pentru ortodocsii incepatori, cat si pentru nevoitorii cu multa experienta ­duhovniceasca.

Acest volum cuprinde in linii mari trei parti.

Prima dintre ele se refera la mai multe Personalitati bisericesti din epoca patristica si pana in veacul nostru. Partea a doua a volumului abordeaza Realitati crestine si relatii interconfesionale. In ea iti atrag atentia unele pozitii noi ale istoriografiei ultimelor decenii. Ultima parte a cartii expune cateva Ipoteze stiintifice.

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părinții, Maria și Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu și în iubire creștină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Munților” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat și mi-a pus numele Olga, spunându-le părinților mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; și așa a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, și mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani și trebuia să țin taină; și am ținut… Cred că rugăciunile acestor sfinți părinți s-au auzit la ceruri și așa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invitație oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Așa am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici și mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, și am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfârșite, la umbra cărora Petru citea și iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a șoptit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune viața în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam și auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neamț dobândește îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.