Prezentarea cărÈ›ii

Trei bobocei de raÈ›ă
Plăpânzi È™i mărunÈ›ei,
Să-noate într-o baltă
Au învăÈ›at È™i ei.

Cu chiot şi curaj
Săreau în apa lină,
Iar malu-nalt era
O bună trambulină.

Un pui de vulpe lacom,
Zărindu-i zi de zi,
Dorind mult să îi prindă
Un plan bun ticlui.

Şi într-o dimineaţă
Când i-a zărit trecând,
A mers şi el agale,
Ca un pescar de rând.
..............................

Ajunseră. În apă,
Bobocii se-avântară
Şi luându-se cu joaca
De orice griji uitară.

Draga copile, am scris aceasta carte cu sufletul sfasiat de durere.  De ce am scris-o?  Ca sa arat cat de crunt a fost regimul totalitar?  Nu numai.  Am vrut sa-i vezi pe compatriotii in alta lumina.  Ei au ramas Oameni in cele mai strasnice imprejurari.

Adu-ti aminte de fierarul care a ales moartea, dar a desferecat fereastra ca sa nu se inabuse copiii in vagon.

Adu-ti aminte de matusa Vasilica: ea a cerut sa i se dea un termen dublu de inchisoare, numai sa nu ramana Olguta fara mama.

Dar tatal Olgutei?  El a riscat sa apere un om in lagar si ce moarte groaznica a avut.

Adevarati eroi tacuti ai neamului...

De la ei, pana si de la copiii lor, avem a invata vrednicia si sa nu ne tradam aproapele, cum nu l-au tradat ei, sa nu ne jucam cu idealul de neam si sa nu-L tradam pe Dumnezeu.

Spiridon Vangheli

O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

„Nu există păcat mare sau mic. Dacă zăpada cade pe o suprafaţă umedă, se topeşte degrabă. Astfel este şi cu păcatul, dacă este umezit cu lacrimi, îndată se topeşte. Dumnezeu ne iartă întotdeauna dacă arătăm o pocăinţă sinceră.

„Să nu vă descurajeze problemele mari şi greutatea drumului pe care trebuie să-l străbateţi în lupta cu patimile voastre. Luptaţi-vă neosteniţi până la biruinţa finală”.

Părintelui Lazăr, Stareţul Mănăstirii Ostrog

(lipsa text)

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 

Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 

Omul este o fiinţă foarte contradictorie. Pe de o parte, noi suntem predispuşi spre tihnă, echilibru: un om flămând vrea să mănânce şi să se sature, unul obosit – să se odihnească şi să se refacă. Pe de altă parte, tindem, dimpotrivă, spre pierderea echilibrului, spre creaţie, spre experimentare. Omul se naşte în această lume cu aptitudini şi talente proprii. El simte bucurie atunci când este suficient de sensibil pentru a le descoperi, dar şi destul de curajos pentru a le dezvolta şi exprima. În acest sens, noi ne realizăm asemănarea cu Dumnezeu. Conform teologiei ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea din dragoste. Probabil că şi noi, asemenea Creatorului, avem un surplus de putere, de energie. Această putere lucrează în copii sub forma curiozităţii nestăpânite pentru felul în care este alcătuită lumea.

Aceeaşi putere îi alimentează pe oamenii ştiinţei în cercetările lor a lumii pământeşti. Există oameni care o realizează prin slujire şi artă. Dacă ne obişnuim să ne oprim în năzuinţa noastră spre cunoaştere, creaţie sau slujire, energia neconsumată nu dispare, ci poate să înceapă să lucreze împotriva noastră, bunăoară, prin depresie sau dependenţe. 

„Atunci cand Sfintii Parinti vorbesc despre cugete, nu se refera doar la ganduri, ci si la imagini si infatisari, sub care se afla si cugetele corespunzatoare. Imaginile impreuna cu gandurile se numesc cugete”
Din pacate, de multe ori nu dam importanta si atentia cuvenita cugetelor noastre. In viata noastra duhovniceasca ne preocupam mai mult de pacatele pe care le savarsim, de obicei de natura morala, decat de cercetarea si razboirea cugetelor rusinoase si murdare. Insa nu trebuie sa uitam ca, inainte de savarsirea pacatului, se afla cugetele rele, pe care noi le primim.
E mult mai usor si intelept sa dam importanta si atentie prevenirii bolilor trupesti, dar si diagnosticarii si terapiei facute la timp, la inceputul lor, decat atunci cand se agraveaza si se cronicizeaza, infectand si atacand, de multe ori mortal, trupul nostru. Acelasi lucru este valabil si pentru bolile sufletesti, care sunt pacatele si patimile noastre. E mai intelept sa ne straduim sa infruntam cugetele noastre, decat sa le nesocotim si sa alergam in zadar dupa ce pacatul a avut loc si ne-a ranit mortal sufletul. Astfel, fara niciun pic de exagerare, e o chestiune de viata si de moarte discernerea si infruntarea cugetelor vatamatoare si ucigatoare de suflet, si spovedania la parintele nostru duhovnic.

Ascultă glasul conÈ™tiinÈ›ei

Când noaptea începe, deÈ™i e lumină,
Când plouă-n torente, deÈ™i-i zi senină,
Când lumea-i atee, deÈ™i se închină,
Când totu-i haotic, deÈ™i-i disciplină,
Când pacea umană nu-i pace divină,
ȘtiinÈ›a lumească e anticreÈ™tină,
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos,
Devii chip urât, de fiu păcătos!?