Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Sint prezentate vietile catorva monahi si asceti athoniti: pr Hariton Duhovnicul, Gavriile Karuliotul, pr. Filaret Ascetul, Pr. Filaret Konstamonitul, Pr. Gherasim Menagias. 

Hristos este noua viaÈ›ă! Lumina, viaÈ›a È™i bucuria familiei. E totul! Să‑L iubim cu toată puterea sufletului È™i, când problemele cotidiene ne apasă È™i întristează, să ne în­drep­tăm omul cel lăuntric spre Dumnezeu È™i să‑L chemăm în rugăciune. Uite! Hristos ne aÈ™teaptă È™i, de îndată ce Îi facem cât de puÈ›in loc în inima noastră, intră numaidecât, È™i atunci le avem pe toate. Vine asemenea unei raze de soare È™i ne încălzeÈ™te.

În ce priveÈ™te problemele din familie, în­semnătate are nu îndepărtarea lor cu totul – lucru, de altfel, cu neputinÈ›ă, ci felul în care sunt înfruntate. Cel deznădăjduit se întristează, îÈ™i pierde dispoziÈ›ia È™i puterea. Pe când cel cu nădejde înaintează (…). Dum­nezeu Se îngrijeÈ™te până È™i de cele mai ne­în­semnate amănunte ale vieÈ›ii noastre. Nu este nepăsător faÈ›ă de noi, nu suntem singuri în lume. Ne iubeÈ™te mult, ne are în minte în fiecare clipă È™i ne ocroteÈ™te. Trebuie să pricepem acest lucru È™i să nu ne fie teamă de nimic.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Asemenea unui mare luceafăr de dimineaÈ›ă È™i purtător al unor harisme mai presus de fire, Cuviosul Porfirie rămâne farul duhovnicesc prealuminat È™i locaÈ™ul cel înmiresmat al Sfântului Duh care va îndruma peste timp nenumărate generaÈ›ii viitoare.

Călăuză, sfetnic, dascăl È™i păstor nerătăcit al miilor de suflete de oameni săraci È™i bogaÈ›i, celebri È™i neÈ™tiuÈ›i, educaÈ›i È™i neÈ™tiutori de carte, Sfântul Porfirie călătorea în timp È™i în spaÈ›iu, învingând toate legile fizicii.
Reducând la zero distanÈ›ele, ajungea la cealaltă margine a planetei, în adâncurile mării, în străfundurile pământului, în abisul celest, în nemărginirea spaÈ›iului cosmic… pretutindeni! Și vedea totul, fără să‑i rămână nimic ascuns… Sub insuflarea Sfântului Duh „alerga” în viitor È™i prezicea, conÈ™tient de răspunderea sa, cele ce aveau să vină, iar scopul său nu era altul decât zidirea sufletelor în Hristos.

Ca un bun păstor preschimba sufletele omeneÈ™ti È™i le aducea la pocăinÈ›ă, spre a le călăuzi la Hristos, atingea È™i vindeca, făcea de la distanÈ›ă semnul crucii È™i tămăduia, înălÈ›a o rugăciune È™i ea se împlinea. Cu puÈ›ine cuvinte, aprindea flacăra dumnezeiască în inimile oamenilor. Nu certa, ci îmboldea tainic, însufleÈ›ea, trezea dragostea de Dumnezeu.

Acest volum prezinta cititorilor o parte insemnata a minunilor, semnelor si vindecarilor daruite de Harul dumnezeiesc celor ce s‑au apropiat de Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul, cerandu‑i ajutorul.

Lectura acestora se dovedeste a fi o adevarata „rapire in Imparatia lui Dumnezeu”. Prin cele descrise ni se dezvaluie ca fiecare dintre noi poate avea parte de lucrarea harica, tamaduitoare a toata neputinta, pentru rugaciunile si cu binecuvantarea acestui Cuvios Parinte, care, vorbind despre toate cu delicatete si gingasie, invata ca nimeni altul cum sufletul omenesc poate trai bucuria vindecatoare a lui Hristos.

Aceasta e calea: iubirea lui Hristos! Cu dragostea Lui te vei smeri. Dacă vrei să sporească iubirea lui Hristos, trebuie să se domolească toate celelalte iubiri, de trup, de sine și, în general, de patimi... N-ai priceput? Să te lași absorbit de Hristos! Cu cât cineva caută a se îngriji de cele duhovnicești, cu atât îi sporește iubirea față de Hristos. Când urcă cele duhovnicești, coboară gândurile trupești, și când coboară cele duhovnicești, urcă pofta trupească și patimile. Cele duhovnicești sunt iubire de Hristos...!!

"Să munciți repede și bine și să rostiți rugăciunea...! Când nu voi mai fi, să mă strigați și vă voi veni numaidecât în ajutor! Voi fi lângă voi..."

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul

De ce Dumnezeu ne sfatuieste sa ne rugam neincetat?  Pentru ca vrea sa avem parte de folos.  Stie ca atunci cand Il slavim necontenit, zi si noapte, calauziti de voia noastra libera, asemenea ingerilor, sufletul nostru isi afla cu adevarat odihna.

Rugaciunea este convorbirea cu Insusi Dum­nezeu, Ziditorul, Creatorul universului.  El primeste intotdeauna sa vorbeasca cu noi, oricand si de cate ori dorim, ajunge sa I-o cerem.  Nu ne va spune niciodata «nu».  Dimpotriva, e mereu gata sa ne asculte cu luare-aminte si iubire.  Cel mai mare dar este acela ca Dumnezeu ne-a dat dreptul de a-I vorbi in fiecare ceas si clipa, in orice loc ne-am afla!  Aceasta e deosebita cinste de care ne bucuram.

Asa sa va luptati in viata ­duhovniceasca, ­simplu, delicat, fara silire.  Simplitatea si de­li­catetea sunt un chip preasfant de viata du­­hov­niceasca, dar invatarea lui nu este cu pu­tinta asa, pe de rost.  Trebuie sa patrunda mistic inlauntrul tau, astfel incat sufletul sa si-l insuseasca prin harul lui Dumnezeu.

Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul