Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduinÈ›e depuse în această direcÈ›ie. Brâncoveanu a pus temei Academiei domneÈ™ti în 1693 È™i tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învăÈ›ătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa È™i prin actele sale a dezvăluit că È™i cultura, ca È™i arta, reprezenta o componentă de seamă a existenÈ›ei sale. AÈ™ vrea să mă mai opresc asupra străduinÈ›ei domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin È›ării È™i neamului său. El a fost neîndoielnic conÈ™tient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privinÈ›a urmaÈ™ilor săi demonstrează cu prisosinÈ›ă aspiraÈ›iile sale È™i spre Moldova, iar atenÈ›ia dată Transilvaniei, unde È™i‑a achiziÈ›ionat proprietăÈ›i È™i a ctitorit este È™i ea edificatoare. El gândea româneÈ™te, ca È™i contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învăÈ›ătoare este È™i activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie È™i relaÈ›ii externe, inclusiv translatorii, trimiÈ™ii È™i emisarii săi dincolo de hotare, corespondenÈ›a sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar È™i o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat È™i a nădejdiilor sale. Este însă È™i o învăÈ›ătură transmisă dincolo de veac a însemnătăÈ›ii pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt È™i domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui È™i a ne dojeni, a ne da învăÈ›ăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem È™i mai ales ceea ce datorăm neamului nostru È™i nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor È™i a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Chipul duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt a uimit si nu inceteaza sa uimeasca generatii intregi, atat prin masura daruirii sale slujiri lui Dumnezeu si aproapelui, cat si prin puterea extraordinara cu care harul s-a manifestat prin acest vas ales al Duhului Sfant.  Sfintenia are atatea chipuri, cati oameni se straduiesc sa o dobandeasca.  De cele mai multe ori, valul smereniei o ascunde de ochii nostri - insa parintele Ioan a fost un preot care a savarsit minuni nenumarate si evidente in mijlocul unor multimi de oameni. 

Aceasta carte readuce inaintea constiintei noastre  exemplul iesit din comun al acestui slujitor al lui Hristos, adunand puzderie de marturii ale celor care s-au bucurat de ajutorul grabnic si minunat al parintelui Ioan pentru dobandirea sanatatii trupesti si sufletesti.  Cat de binefacatoare si incurajatoare, dar si de edificatoare si plina de invataminte este lectura ei va putea descoperi fiecare cititor in parte.

Aceasta carte, cu apoftegmele unor Parinti din veacul XX, pe cat e de simpla, pe atat e de profunda.  Universitatile Pustiei in care s-au format acesti parinti le-au oferit o intelegere superioara a lucrurilor.

IPS Andrei 

Cuvantul, Carele este cinstit intocmai cu Tatal si cu Duhul Sfant, Cel ce a stralucit in vremile cele de apoi pe pamant ca un soare mare din Fecioara, din dumnezeiasca fiica, Acela ca pe niste raze v-a trimis pe voi, maritilor apostoli, care luminati cu lumina credintei pe toti oamenii cei din intunericul inselaciunii, si pe aceia cu dumnezeiestile invataturi catre Dansul ii aduceti!

pAceasta carticica este facuta anume pentru copii si de dragul copiilor.  Primiti-o cu drag caci este un dar pe care vi-l face Editura din toata inima pentru folosul sufletesc al celor mici./p pAceasta carte a fost compusa imaginar, in amintirea cartii de rugaciuni pentru copii, carte pe care parintele Nicodim mandita a vrut sa o tipareasca in 1947 si a fost respinsa de cenzura, pe motiv ca nu scria in ea nimic despre politica vremii./p

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.