De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume: că toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13). Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi (2 Corinteni 5, 1) pământeşti. De la Dumnezeu ieşim (1 Ioan 5, 19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea. 
Unii însă nu se mai întorc… 
Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău (Isaia 5, 20) şi răului bine şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge… şi aşa îi prinde noaptea (Ioan 9, 4) - moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă. 
Aci e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se pogora din Ierusalim la Ierihon (Luca 10, 30), adică a lui Adam cu toţi urmaşii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne-ntinde momeli?… Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. 

Cartea "Cuvinte vii" a Parintelui Arsenie Boca reuneste 137 de predici duminicale si la sfintele sarbatori, meditatii evanghelice si cuvinte duhovnicesti in spirit filocalic, rostite de binecunoscutului parinte.

Toate cele 137 de cuvinte duhovnicesti, de diferite dimensiuni, au fost redactate in linistea chiliei de la Manastirea Sambata de Sus , si au fost scrise intre 25 noiembrie 1946 si 27 martie 1950, purtand amprenta comentariilor patristice ale Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Ambrozie al Mediolanumului si al Sfantului Chiril al Alexandriei.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume: că toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13). Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi (2 Corinteni 5, 1) pământeşti. De la Dumnezeu ieşim (1 Ioan 5, 19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea. 
Unii însă nu se mai întorc… 
Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău (Isaia 5, 20) şi răului bine şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge… şi aşa îi prinde noaptea (Ioan 9, 4) - moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă. 
Aci e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se pogora din Ierusalim la Ierihon (Luca 10, 30), adică a lui Adam cu toţi urmaşii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne-ntinde momeli?… Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. 

Cartea "Cuvinte vii" a Parintelui Arsenie Boca reuneste 137 de predici duminicale si la sfintele sarbatori, meditatii evanghelice si cuvinte duhovnicesti in spirit filocalic, rostite de binecunoscutului parinte.

Toate cele 137 de cuvinte duhovnicesti, de diferite dimensiuni, au fost redactate in linistea chiliei de la Manastirea Sambata de Sus , si au fost scrise intre 25 noiembrie 1946 si 27 martie 1950, purtand amprenta comentariilor patristice ale Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfantului Ambrozie al Mediolanumului si al Sfantului Chiril al Alexandriei.

Parintele Arsenie Boca isi continua misiunea in lume chiar daca a plecat la Domnul de mai bine de 25 de ani. Avalansa de pelerini care se porneste, saptamana de saptamana, la mormantul Sfantului de la Prislop este una dintre dovezile care atesta faptul ca Parintele Arsenie a ajuns in casele si mai ales in inimile a tot mai multi romani, multi dintre acestia simtind nevoia sa-i multumeasca personal, venind la “mormantul cald“ din Tara Hategului pentru a-i cere Parintelui sa mijloceasca la Domnul pentru necazurile lor. Asa se face ca zeci de mii de oameni asteapta la coada in fiecare sfarsit de saptamana, indiferent de vremea de afara, lucru care nu face decat sa implineasca vorbele Parintelui din timpul vietii: “Va lua tara foc de la Prislop“.

La biserica din Draganescu, Parintele nostru Arsenie, ca un adevarat parinte neoisihast si teolog neopatristic, ne-a revelat fundamentele teologiei ortodoxe: constiinta atotprezentei lui Dumnezeu, Cel in Treime laudat, dupa pilda proorocului, psalmistului si imparatului David(Psalmul 15, 8),constiinta contemporaneitatii noastre cu Hristos cel inviat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, Care sade de-a dreapta Tatalui si este impreuna cu noi "in toate zille, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20) si constiinta celui dintai dintre pacatosi, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel (1 Timotei 1, 15). 

Bucură-te, Pantocrator al lui Hristos-Dumnezeu, 
Bucură-te, Icoană a Învierii Domnului, 
Bucură-te, Liturghie arhierească, veşnică şi nevăzută, 
Bucură-te, Iconostas care ne reverşi limbile de foc ale Duhului, 
Bucură-te, Evanghelie a lui Hristos, zugrăvită în lumini cereşti, 
Bucură-te, sfântă Masă a Nunţii Fiului de Împărat, 
Bucură-te, Cruce a călugărului răstignit, 
Bucură-te, colibă a lui Iona de la margine de Ninive, 
Bucură-te, capelă sixtină a Ortodoxiei româneşti, 
Bucură-te, Voroneţ al Munteniei şi podoabă a Bucureştilor, 
Bucură-te, nouă corabie a lui Noe, care pluteşti peste valurile tuturor vremurilor, 
Bucură-te, raclă şi chivot al nevăzutei Catedrale a Mântuirii Neamului, 
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost aleasă şi rânduită pentru a fi pictată de către Părintele nostru Arsenie, 
Bucură-te, smerită şi sfântă biserică de la Drăgănescu !