Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

Aceasta carte a lui Olivier Clement este una profetica.  Dupa ce mai intai cerceteaza cauzele si consecintele secularizarii, precum si starea actuala a Bisericii, celebrul teolog ortodox de la Paris incearca sa desluseasca parcursul viitor al Bisericii precum si rolul crestinilor in Biserica viitorului.

ObosiÈ›i de atata vorbarie, plictisiti de un limbaj caruia nu-i mai corespunde nimic din viata reala, sau dezgustati pur si simplu de un discurs pretins crestin, dar care nu este decat expresia "unei ideologii bavarde si moraliste", "o formă sentimentala de umanitarism contemporan", crestinii ar mai putea fi sensibilizati, insufletiti, spune Olivier Clement, prin arta, prin frumusete.

Arta pe care o propune Olivier Clement este, desigur, arta liturgica, iar frumusetea despre care vorbeste este aceea a chipului transfigurat, a lumii indumnezeite.  Intr-un cuvant, este frumusetea care straluceste pe chipul "desavarsit prin suferinta" al Mantuitorului Iisus Hristos.

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.

A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.

Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Crestinismul este o conceptie de viata, este stilul de viata al lui Iisus, conceptie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut impotriva crestinismului, vreme de 2000 de ani.  Toate celelalte intelegeri ale lumii s-au invechit si s-au stins. Singur crestinismul este mereu nou, mereu divin.

Crestinismul nu e numai o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele, de toata viata, de a ajunge stilul de viata si conceptie pe care ni le-a dat Iisus.

Caci ce va folosi omului daca castiga lumea intreaga, dar isi va pierde sufletul sau?  Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?

Din cuprins :

Daniel in groapa cu lei
Asa nu! Asa da!
Dreapta educatie
Copilul bine crescut
Dumnezeu e in orice casa!
Cei doi vecini
Ajunul Craciunului
Fetita care iubea pe saraci: Sfanta Filofteia
Adevarata comoara
Adevar sau minciuna
Greutatea pacatelor
Cele doua graunte

Ei bine, dragi prieteni, nu am vrut sa scriu istorie, ci am vrut sa fac istorie.  Aici e taria cuvantului!  Oare am reusit?  Iar daca n-am reusit, ma trag incetisor spre Eden, ca macar sa fiu pe harta pe care Dumnezeu a facut istoria, sa fiu acolo un semn al laudei lui Dumnezeu.  Ce-mi mai trebuie istorie?  Daca esti mantuit prin actiune si har, lasi altora obligatia de a nota istoria, iar tu esti fericit, ca cetatean al Raiului.
Asa ca, prietene, drumul acesta, al meu, nu este al celor invinsi, ci al celor ce s-au invins mai intai pe ei insisi si mai apoi au biruit lumea.
Mare lucru am spus!  Dar parca eu l-am spus intai?  Au fost altii inaintea mea care au trait asa si au murit frumos.  Acestia intai au trit asa, iar felul traiului lor s-a vazut din scriitura lor, iar altii vor merge pe urmele noastre pana ne vom ancora in infinitul mare.

Pr. Dimitrie Bejan

Născut în 1960 la Avignon, Jean-François Colosimo este o per­so­nalitate complexă. Scriitor şi editor, cu studii în filosofie şi teologie, în Franţa, Grecia, SUA şi cu stadii de cercetare la Muntele Athos şi Muntele Sinai, Colosimo este autorul a numeroase cărţi şi filme, dar şi editorul Filocaliei în franceză.
Creştin ortodox convertit, Jean-François Colosimo este specialist în patrologie şi un jurnalist apreciat în FranÈ›a, implicat în politică. Ca profesor la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris i-a avut studenÈ›i pe mai mulÈ›i ierarhi români, între care mitropoliÈ›ii Teofan al Moldovei, Serafim al Germaniei, Iosif al Parisului, Siluan al Italiei ş.a.
Din 12 mai 2010 este preşedinte al Centre National du Livre, fiind numit în acest post de fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. În această postură l-a cunoscut pe ieromonahul Savatie BaÈ™tovoi, care a fost unul din cei 27 de scriitori care au reprezentat România la Salon du Livre la Paris în 2013 È™i despre care ­Colosimo a declarat: „Ceea ce m-a frapat este acest melanj între religie şi cultură, precum la Savatie Baştovoi. Asta înalţă România spre universalitate, spre unitate. România depăşeşte România. Iată o veste bună! [...] Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah, sper că va mai scrie. E un poet năpăstuit în tinereţe. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX-lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. Va face legătura dintre verticalitate şi orizontalitate, între transcendenţă şi imanenţă. România e o ţară mistică şi trebuie să rămînă aşa, pentru binele Europei” (Radio France Internationale).
Aceasta carte a pornit de la masa rotundă ce a avut loc cu participarea celor doi la standul României, intitulată România îngerilor, fiind prelungită într-o discuÈ›ie sinceră la Institutul Ortodox Saint-Serge, alături de reputatul iconolog È™i decan al Institutului, Nikolai Ozolin, precum È™i alÈ›i profesori È™i studenÈ›i.