Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Ritualul inmormantarii si toate slujbele liturgice ortodoxe, pline de sensuri sfinte si de indemnuri sfintitoare, sunt de o diversitate fascinanta si de o unitate paradoxala.  Traditia Sfantului Duh devine, asadar, sarbatoare a fiintei si liturghie a sufletului pentru omul care pleaca de pe pamant spre cer si pentru cei ce-l insotesc cu durere si cu bucurie pana la mormant.  Pomenirea mortilor este o expresie a iubirii de oameni a lui Dumnezeu si a fiilor Sai dupa har, a crestinilor.  Este taina impartasirii din milostivirea Creatorului si taina milostivirii intre frati, daruirea de sine si daruirea creatiei intregi lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor.

Daca nu s-ar fi calugarit si nu s-ar fi pustnicit, autorul acestei carti ar fi ajuns cu siguranta un scriitor apreciat.  Este uimitor cum un om crescut la scoala violenta a artelor martiale, a muzicii rock, a springarilor are o sensibilitate dostoievskiana a inimii, care il ajuta sa ii portretizeze memorabil, cu har, pe "umilitii si obiditii" , pe "oamenii sarmani" violentati de mentalitatea capitalista si consumerista a Occidentului.  De neuitat raman in memoria cititorului chipul bunicii care a sadit in sufletelul nepotelului grauntele credintei, ramasitele satului tihnit de altadata, marile figuri ale duhovnicilor pe care i-a nascut monahismul romanesc, chipurile iconice ale sihastrilor nestiuti ai Romaniei.

De la prima la ultima ei pagina este o carte animata de duhul pocaintei necurmate.  Citind-o, mi-am reamintit un lucru simplu, dar care prea des cade in uitare: a fi crestin ortodox inseamna a lupta pana la moarte cu patimile tale.  Nu e suficient, ba chiar este primejdios sa te conformezi unui standard exterior, sa iti contabilizezi faptele bune sau parutele tale fapte de lauda, sa iti adormi constiinta cu gandul ca ai indeplinit faptele credintei, ca ti-ai indeplinit datoria fata de Dumnezeu.  Formalismul si legalismul pandesc viata fiecaruia dintre noi.  Singurul reper in viata duhovniceasca ramane glasul constiintei proprii, sadite in noi de Ziditorul a toate.

Indraznim sa afirmam ca aceasta lucrare este mult graitoare pentru toÈ›i – clerici si laici, teologi si neteologi.  Ea nu este o carte de filosofie religioasa, ci are un continut izvorat din trairea inimii lui curate de preot si de profesor, inradacinata in credinta vie si lucratoare si luminata de har.  Cei care o vor citi cu mintea in inima credem ca isi vor restructura si reevalua concepÈ›ia asupra crestinismului, asupra Bisericii, asupra Sfintei Liturghii, dar mai ales asupra Sfintei Euharistii si vor patrunde astfel esenta si valoarea incomensurabila si universala a Euharistiei, ca Jertfa a Imparatiei, ca Viata vietii noastre.

In aceasta lucrare de acum clasica a teologiei liturgice, autorul cheama nu la reforme si modernizari ale vietii cultice, ci la o intoarcere catre viziunea si experienta pe care Euharistia le‑a adus chiar de la inceput in viata Bisericii.  Analizand pas cu pas Euharistia, parintele Schmemann isi initiaza cititorii, intr‑un mod elocvent si clar, in Cina Imparatiei.

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Atunci cand aflam intelepciunea lui Dumnezeu ne rascumparam timpul vietuirii noastre pe pamant.  SocotiÈ›i, drept aceea, cum sa umblati cu paza, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti./ Rascumparand vremea, ca zilele rele sunt, spune Sf. Pavel in Epistola sa catre Efeseni (Ef 5, 15-16).  Pentru cultura zilelor noastre timpul inseamna bani, dar pentru noi, crestinii, timpul inseamna rascumpararea vesniciei.  In fiecare zi noi incercam sa imputinam pacatul din viata noastra si sa sporim neincetat in inima noastra energia harului lui Dumnezeu, si astfel sa punem pe fiece zi a vietii noastre pecetea vesniciei.  In fiecare zi suntem chemati sa facem o sfanta negutatorie: sa schimbam viata noastra trecatoare cu viata cea vesnica de la Dumnezeu.  In fiece zi primim darul timpului si daca din cele 24 de ore ale zilei punem deoparte cateva minute, sau poate ore, pe care le dam rugaciunii, atunci acest timp pe care il daruim lui Dumnezeu din toata inima va pecetlui fiece zi a vietii noastre si in cele din urma toata viata noastra va fi adumbrita de vesnicie.  Rugaciunile noastre vor ramane vesnic inaintea lui Dumnezeu si ele vor fi mantuirea noastra.

In Biserica, timpul si spatiul transced conventionalitatea intelegerii lor, deoarece trupul ecleziastic al lui Hristos este anticamera intalnirii reale cu Dumnezeu, Cel care a creat universul si Care nu Se confunda cu el.  In Biserica, prin Sfintele Taine, omul transfigurat pregusta comuniunea cu iubirea de Dumnezeu Cel in Treime laudat, devenind faptura noua, fiu al lui Dumnezeu dupa har, templul al prezentei dinamice a harului Duhului Sfant.

Paginile acestei lucrari evidentiaza aspecte ascetico-mistice ale prezentei transfiguratoare a lui Dumnezeu in inima omului contemporan care intelege sa acorde timp reflectiei religioase introspective si care, intre preocuparile sale cotidiene efemere, gaseste loc si pentru cea care ii poate metamorfoza intreaga fiinta.