(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Acatiste alcatuite de Pr. Ilie Cleopa si Pr. Paisie Olaru.

Negraite si necuprinse de limba sunt darurile si binefacerile de care ne impartaseste intotdeauna Maica Domnului, dar alergam la ajutorul ei cu credinta in toate zilele noastre. De aceea, toti cei ce voiti sa va mantuiti cereti mila Maicii Domnului si nu va leneviti, rugati-va si nu dorimiti, cantati Domnului si nu-l injurati, binecuvantati si nu blestemati, pe saraci miluiti-i si nu va scumpiti, pe bolnavi cercetati-i i nu va ingretosati, pe calatori odihniti-i si nu va impotriviti, la sfanta biserica veniti si nu va trandaviti.

Avem in fata o lucrare originala, intr-o excelenta prezentare, intr-un limbaj clar si precis, cu o bibliografie bogata, atat din traditia ortodoxa, cat si din lucrarile contemporane.  In ceea ce priveste partea propriu-zis iconologica a lucrarii, aceasta este pasionanta.  Este bine prezentata evolutia atitudinii celor trei ucenici, mai intai naturala, calma, iar mai tarziu, tragica.  Poblema influentei isihasmului asupra tematicii icoanei este foarte interesanta.

Aceasta carte despre viaÈ›a fericitului Părinte Porfirie a fost scrisă cu binecuvântarea stareÈ›ei Porfiria, prima egumenă a mănăstirii de maici „Schimbarea la faÈ›ă a Mântuitorului Iisus Hristos” È™i soră de sânge a Părintelui Porfirie.
O persoană dintre cele care au trăit multe clipe de neuitat lângă Bătrânul Porfirie È™i au auzit multe lucruri minunate de la acesta, cu toate că nu reuÈ™ise să consemneze multe despre el, s-a oferit ,din pronie dumnezeiască să-mi pună la dispoziÈ›ie spre cunoÈ™tinÈ›a publicului larg câteva elemente necunoscute despre viaÈ›a fericitului Bătrân, cu scopul de a le folosi pentru materializarea lucrării amintite, pentru care aveam binecuvântarea È™i îndemnul stareÈ›ei.
Toate câte vă spun în paginile acestei cărÈ›i sunt autentice È™i vrednice de crezare pentru că „pe acestea le-am auzit povestite de limba lui sfântă”.
Da, le-am auzit istorisite pe casete de Părintele Porfirie însuÈ™i, în momentele de nostalgie ale trecutului său, relatate unor persoane foarte apropiate în ceasurile sale de tihnă.

A fost o data un ciobanas, care se insura cu o ciobanita. Traiau amandoi fericiti undeva in mu nti in tovarasia oitelor lor. Dumnezeu le darui un baietel si astfel sebucurau si mai mult de viata lor, chiar daca salasluiau departe de restul lumii. Vara, iarna, traiau toti trei in munte. Casa lor era o pestera mare, asternuta iarna cu piei de oaia, care tineau de cald. Vara, in schimb, dormeau afara, sub un adapost facut din crengi, printre care se vedeau cerul cu luna si stelele. Incet, incet, acesti oameni uitara multe din lucrurile lumesti, dar niciodata nu uitara sa-si faca seara rugaciunea, inainte de culcare. Si cuvintele rugaciunii lor erau intotdeauna aceleasi: "Dumnezeul meu, nu ma milui".

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

Suntem atrasi de duhul lumii acesteia. Ne intereseaza aproape numai ce se intampla in lumea politica, in lumea modei, in lumea sportului, in lumea show-biz-ului. Suntem atat de aglomerati, din pricina serviciului sau a studiilor sau a distractiilor, incat nu mai avem timp sa ne gandim la viata de dupa moarte, la vesnicie.

Aceasta carte arata ca un crestin trebuie sa incerce sa afle raspunsuri la intrebarile sale in paginile Scripturii, in invataturile Sfintilor Parinti si, nu in ultimul rand, din gura duhovnicului. Este adevarat insa ca numarul duhovnicilor iscusiti scade pe zi ce trece, pe masura ce se apropie sfarsitul vremurilor.

Cartea de fata, nefiind un compendiu care sa epuizeze problemele de ordin spiritual - asa ceva nici nu exista -, lasa loc multor intrebari. Dar, cu toate acestea, are marele merit de a ne arata unde trebuie sa cautam jaloane, unde putem afla repere. Suntem chemati la o lupta eroica: aceea de a adapta vremurilor noastre raspunsurile date de sfinti cu secole in urma. Sa incercam sa descoperim in ce mod ar fi prezentat sfintii insisi invataturile lor daca ar fi trait astazi. Cuvintele ar fi fost cu siguranta altele, dar puterea lor ar fi fost aceeasi...