Aceasta carte face parte din colectia de carte duhovniceasca pentru copii Povesti cu Sfintii Parinti pentru copii cuminti.  Aceasta colectie se adreseaza atat copiilor mici, cat si celor mari, in paginile sale prinzand viata sfinti romani, dar si sfinti de pe alte meleaguri. 

Povesti cu Sfinti Parinti pentru copii cuminti este o colectie duhovniceasca pentru copii, care isi propune sa-i familiarizeze pe cei mici cu vietile unor sfinti mai putini cunoscuti, insa mai apropiati de noi ca timp sau ca spatiu.

Prima carte din serie este dedicata Cuviosului Siluan Athonitul, care a trait intre 1866 si 1938, petrecand cea mai mare parte a vietii sale in Grecia, la Muntele Athos.

O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Cititorul ve regasi in aceasta carte duhul autentic al Parintilor, duhul Patericului, care este o carte de capetenie a oricarui truditor ortodox. Parintele Andrei a ales cateva cuvinte ale Parintilor din Pustia Nitriei, pe care le-a talcuit intr-un mod pecat de simplu si usor de cuprins, pe atat de bogat si de inaltator duhovniceste.

Cuvintele din aceasta carte sunt simple, dar bogate prin smerenia lor. Speram ca fiecare cintre cei care vor citi aceasta carte sa o primeasca asa cum a dorit Parintele Andrei, ca pe un dar de la Dumnezeu.

In numeroasa ceata a Sfintilor rusi, Cuviosul Theodosie, incepatorul vestitei Lavre a Pesterilor din Kiev, ocupa un loc cu totul aparte. Fiind socotit impreuna cu parintele sau duhovnicesc, Cuviosul Antonie, intemeietorul monahismului rusesc, el este, datorita atat sfinteniei sale personale, cat si extraordinarei puteri de iradiere duhovniceasca a manastirii intemeiate de catre el, una dintre figurile cele mai reprezentative ale acestuia.  Orice pelerin care ajunge in mareata Lavra din Kiev, orice credincios care se inchina la zecile de moaste intregi si la sfintele capete izvoratoare de mir din pesterile acesteia trebuie sa stie unde este inceputul si izvorul din care a pornit acest fenomen unic al Ortodoxiei.  Aceasta carte, care cuprinde Viata si invataturile Sfantului theodosie, talmacite pentru prima data in limba romana din originalul vechi rusesc, cuprinde intre scoartele sale toata lumina si caldura de har care de o mie de ani, din generatie in generatie, tin aprinsa flacara sfinteniei intr-unul din cele mai venerate locuri ale lumii crestine.

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa im­periala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dim­pre­­­una‑vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in pre­zenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul aces­tor puteri!"

Bucura-te, salasluirea lui Dumnezeu, ce ai cuprins in pantece pe Cel necuprins intru toate, in mana Caruia sunt toate si insati tu esti in mainile Lui.  Si graiul este de necuprins cu mintea, si gandul, de neinteles.

Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, singura roaba a Fiului sau si indoita in fire, pentru ca nu se afla maica fecioara, caci fericita feciorie a intrecut nestricaciunea de odinioara din rai.  Bucura-te, Primitoare de Dumnezeu, stea luminoasa a dumnezeiestii vesnicii, a carei vesnicie este cuprinsa in mic pantece si incape intru sine desavarsirile.

Bucura-te, dupa cuviinta si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, oamenilor infricosata unire cu Dumnezeu, prin care cerurile cu cele de pe pamant s-au unit, cele omenesti cu cele dumnezeiesti se impreuna si cele dumnezeiesti cu cele omenesti.