Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Cuvantul paraclis desemneaza o alcatuire de slujba sub forma de poezie imnografica, compusa din lecturi biblice, tropare, stihiri si condace unite in structura liturgica a unui canon complet.  Ca forma de rugaciune pentru cei vii, paraclisul, dateaza din secolul al VIII-lea si se aseamana cu acatistul , dar spre deosebire de acesta el se adreseaza lui Dumnezeu prin rugaciunile de mijlocire ale Maicii Domnului.  Doua sunt paraclisele cele mai vechi si, totodata, cele mai cunoscute: Primul Paraclis, numit si Paraclisul Mic, care a fost alcatuit in secolul al VIII-lea de cuviosul Teostirict Monahul sau, dupa altii, de Teofan Marturisitorul si care, in vechea randuiala a Ceaslovului, incheie capitolul bogorodicinelor, adica al troparelor Nascatoarei de Dumnezeu, si Al doilea Praclis, numit si Paraclisul Mare, care a fost alcatuit abia in secolul al XIII-lea de imparatul bizantin Theodoros II Dukas Laskaris (1254-1258) si care incheie Psaltirea cultica

In zilele noastre rele, s-au inmultit pacatele oamenilor, hulele, necredinta, lipsa de evlavie, desfranarile, nedreptatile, calomniile, pornografia, nerusinarea barbatilor si a femeilor, transformarea barbatilor in femei si a femeilor in barbati, prefacerea barbatilor si a femeilor in demoni, imoralitatea, putoarea si imputiciunea, si toata scarba.  Pentru aceste multe pacate vine de obicei mania lui Dumnezeu asupra fiilor necredinţei.  De aceea, trebuie sa fim mereu pregatiti prin pocaintă si spovedanie.  Un lucru aduce indreptarea: pocainta sincera si adevarata.  Prin pocainta se iarta toate si omul se apropie de Dumnezeu.  Ea este mijlocul prin care se mantuiesc oamenii, dar astazi nu mai exista, este floare rara.  Preabunul Dumnezeu sa ne fie milostiv si sa nu ne rasplateasca dupa faptele noastre.  Sa fim pregatiti si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne acopere si sa ne pazeasca.  Va las sub ocrotirea lui Dumnezeu si a Sfintei Sale Maici, si a tuturor sfintilor.  Iubiti-L pe Dumnezeu, aveti rabdare si tineti poruncile Lui, pentru ca si El sa va iubeasca si sa va mantuiasca.

Parintele vostru duhovnic,
Arhimandritul Filotei Zervakos

(lipsa text)

Prigoana impotriva credintei se va inmulţi mereu.  Nenorociri nemaiauzite pana acum si intuneric vor cuprinde tot si toate, iar bisericile vor fi inchise.  Insa chiar cand va fi peste putinta de rabdat, atunci va veni izbavirea.  Si toate vor inflori.  Se va reincepe constructia de biserici.  Dar aceasta va fi inflorirea de dinainte de sfarsit.

Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si placerile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor omori mai multe suflete decat in timpul prigoanei ateiste.  Pe de o parte, vor fi ridicate cruci si vor fi aurite cupole, iar pe de alta, va incepe im­paratia minciunii si a raului.  Biserica adevarata in­totdeauna va fi prigonita.  Prigoana va avea cel mai subtil si imprevizibil caracter.

Din prorocirile preacuviosului Varnava de la Schitul Ghetsimani, anul 1905

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.