Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

„Intelegi, oare, ce citesti?", intreaba FIlip pe dregatorul Candachiei care citea din Proorocul Isaia. „Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?" rapunde acesta, aratand cat de necesara este indrumarea in lectura cartilor biblice. Functia comentariilor biblice este tocmai aceasta: de a ajuta pe cititor cu explicatii si informatii suplimentare in lectura Sfintei Scripturi.

Editura BIzantina a inaugurat, cu ani in urma, o serie intitulata Comentari la Noul Testament, in care publica acum Comentariu la Evanghelia dupa Marcu, semnar de unul dintre cei mai mari biblisti ortodocsi ai momentului, Profesorul Ioannis Karavidopoulos, de la Universitatea din Tesalonic, Grecia.

Cartea este folositoare tuturor celor care, citind Sfanta Scriptura, doresc sa si inteleaga ceea ce citesc. Se vor folosi de acest comentariu in mod special preotii, care vor avea un instrument foarte pretios pentru adancirea textului Evangheliei dupa Marcu, in vederea unei bune si documentate pregatiri a predicii.

Nu cred ca mai este cazul sa subliniem utilitatea lucrarii de fata pentru profesorii de teologie, profesorii de religie, studentii teologi si elevii seminaristi, dat fiind faptul ca aceasta vine sa umple un gol in bibliografia de specialitate romaneasca, fiind singurul comentariu orthodox la Evanghelia dupa Marcu publicat la noi.

Biserica noastra cinsteste si promoveaza evenimentul sfinteniei.  Sfantul este un eveniment istoric, este darul si rodul Sfantului Duh, este acela care-si ridica de buna voie crucea sa umplandu-se de harul Preasfantului Dumnezeu.

In Biserica noastra sfant nu este socotit cel nepacatos sau cel desavarsit moral, ci acela care a dobandit o legatura cu Dumnezeu, care L-a iubit pe Dumnezeu, s-a legat de El, si Dumnezeu a devenit centrul vietii lui.

Biserica nu exista ca sa-l mangaie pe om pentru problemele lui cotidiene.  Biserica nu exista ca spatiu al certificarii virtutii noastre.  Biserica nu exista ca sa satisfaca promovarea si recunoasterea noastra sociala, ci exista ca spatiu al vietii, ca spatiu al libertatii, ca spatiu al dragostei, ca spatiu al relatiei cu Dumnezeu, si prin Dumnezeu cu fiecare om.

Cele 20 de cantece reunite in prezentul volum deconspira, pentru cititori, o alta latura total necunoscuta a stilului poetic al lui Radu Gyr.  Concepute dupa nasterea unicei sale fiice si dedicate ei, ciclul Stele pentru leagan face loc aparitiei unei alte identitati poetice, mai putin cunoscuta, dar puternic contrastanta in raport cu eticheta lirica recunoscuta a poeziei de detentie care l-a consacrat.  Astfel vom descoperi incet, la Radu Gyr, o alta zona a sensibilitatii sale, izvorata din ipostaza de parinte, din care se nasc bijuterii lirice splendide, reliefate de o blandete si o delicatete nebanuite, de o gingasie moale, de o puritate  sonora limpede si senina, toate reunite sub bolta dragostei pentru fetita lui.

De ce "ora 25"? ne vom intreba.  Pentru ca este cea care vine dupa ultima ora, cea in care - citez textual - chiar venirea unui Mesia nu ar mai putea rezolva ceva, "fiindca o societate tehnologizata nu poate crea Spirit si este in consecinta abandonata monstrilor".  Desigur, ne este usor sa gasim un asemenea pesimism, excesiv; fac parte cei care cred ca miracolul este posibil atata timp cat exista fiinte capabile sa gandeasca si sa se roage, dar cand stim ce se intampla in tara natala a domnului Gheorghiu, cand vedem conditiile din ce in ce mai inumane carora le sunt supuse milioane si milioane de oameni, este imposibil sa nu recunoastem ca exista perspective ca acest pesimism radical sa nu poata fi evitat.  Ar trebui sa preferam atitudinea celor care se refugiaza in speranta rezolvarii situatiei prin razboi, ca si cum, dupa experienta ultimei treimi de secol, ar mai fi posibil sa credem ca razboiul poate produce vreun bine?

Gabriel Marcel, 1949

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.

„În Rusia există multe mănăstiri, dar o singură Optina.” Mănăstirea Optina s-a arătat – mai ales în secolul al XIX-lea – drept leagăn al renaÈ™terii tradiÈ›iei creÈ™tine pravoslav­nice a Rusiei, tărâm neostoit al minunilor È™i maică a nenumăraÈ›i nevoitori È™i părinÈ›i îmbunătăÈ›iÈ›i, rămânând până astăzi călăuza purtătoare a speranÈ›ei reînvierii duhovniceÈ™ti, făclia din sfeÈ™nic care luminează spre slava lui Dumnezeu.
Sfaturile marilor stareÈ›i de la Optina, ce au biruit nu doar timpul, ci È™i pe toÈ›i potrivnicii văzuÈ›i È™i nevăzuÈ›i, se află adunate în acest volum, organizat alfabetic È™i tematic, pentru a picura în sufletele cititorilor harismele, spre tămăduire, ocrotire, luminare È™i mântuire, din cămara cea fără de preÈ› a isihiei agonisite întru „Domnul păcii” (II Cor. 13, 11), „pe calea păcii” (Rm. 3, 17) È™i pentru „Evanghelia păcii” (Ef. 4, 3).