Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Teza de doctorat a parintelui Ioannis Romanidis a reprezentat nu doar „o piatra de poticnire”, care a ravasit Facultatea de Teologie din Athena, ci si o „adevarata revolutie, unitatea de masura a celei mai curate ortodoxii bisericesti”, una dintre calauzele restabilirii vietii bisericesti si demersului teologic, hranite de intelegerea autentica a cuvantului patristic.

Cuvantul parintelui Romanidis, asemenea celui pa­tristic, are neindoielnic virtutea de a lumina si a in­cita totodata, trezind in spiritul noilor generatii ne­voia de a descoperi filonul patristic si teologia empirica a curatirii si luminarii inimii si a indumnezeirii, dincolo de stereotipurile si cliseele unei pseudo-teologii straine de invatatura Bisericii primare si de experienÈ›a aducatoare de viata si nestricaciune a Duhului.

ÎnsuÈ™eÈ™te‑ți gîn­direa È™i duhul SfinÈ›ilor PărinÈ›i prin citirea scrierilor lor. SfinÈ›ii PărinÈ›i au atins È›elul: mîntuirea. Și tu vei atinge acest È›el prin mer­sul firesc al lucru­ri­lor. Fiind într‑un cuget È™i într‑un suflet cu SfinÈ›ii PărinÈ›i, te vei mîntui. Cerul i‑a pri­mit pe SfinÈ›ii PărinÈ›i în fericitele sale sanuri. Prin acest fapt, el a dat măr­tu­rie că gandurile, simÈ›irile È™i faptele SfinÈ›ilor PărinÈ›i îi sînt plăcute. Sfin­­È›ii Pă­rinÈ›i È™i‑au zugrăvit gandurile, inima È™i lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile PărinÈ›ilor sunt călăuză nerătăcită către Cer, mărturisită de Cerul în­suÈ™i.

Toate scrierile SfinÈ›ilor PărinÈ›i sunt ­alcătu­­­ite sub insuflarea sau în­rau­rirea Sfan­­tului Duh. Minunată este împreună‑glăsuirea lor, minunată este ungerea lor de Sus! Cel care se călăuzeÈ™te după ele are drept călăuză, fără îndoială, Du­hul Sfant.

FraÈ›ilor, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul È™i Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreÈ› de gânduri È™i simÈ›ăminte sfinte, punându-ne în faÈ›ă cu multă limpezime nevoile noastre duhovniceÈ™ti.

De aceea, vom urmări intenÈ›ia Sfintei Biserici È™i folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuÈ›iilor noastre È™i vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în faÈ›a noastră vor apărea o serie întreagă de virtuÈ›i sfinte cu care trebuie să ne înfrumuseÈ›ăm sufletul, dar È™i o mulÈ›ime întunecată de păcate È™i de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.

Sfantul Ioan Gura de Aur (349-407) poate sa ni se para departe de noi – prin epoca in care a trait, prin situarea geografica (Siria, apoi Constantinopol), prin limba si cultura sa eline.  Si totusi, accentele din omiliile si din scrisorile sale ajung la inima oamenilor secolului al XXI-lea.

Constient de limitele fiintei umane, el pune sub semnul intrebarii nemasurata noastra incredere in propriile puteri in fata tainelor unui Dumnezeu Care nu va putea fi niciodata redus la un obiect al discutiilor intelectuale, ca si in fata absurditatii suferintelor omenesti.

De asemenea, ne clatina din temelii constiinta asa-zisei superioritati provenite din calitatile noastre morale.  Sfantul Ioan ne risipeste iluziile si ne alunga din confortabilele noastre esafodaje, dar totodata ne deschide orizontul nemarginit al unei nadejdi nebanuite in Hristos – Chipul suprem al iubirii smerite.

Dacă deschidem Biblia, aflăm în paginile ei diverse forme literare: poezie falnică, maxime scurte, acte legislative, relatări istorice, imnuri înălÈ›ătoare, predici amănunÈ›ite, tratate teologice, epistole personale, vedenii profetice È™i multe altele. Toate acestea i-au ajutat pe autorii biblici să aducă la cunoÈ™tinÈ›a cititorilor lor glasul lui Dumnezeu, Care le vorbea despre valorile veÈ™nice È™i imuabile. Iisus Hristos a comunicat È™i El cu oamenii în mod diferit. A propovăduit în sensul clasic al cuvântului, i-a învăÈ›at prin exemplul propriu, le-a răspuns la întrebări È™i le-a relatat povestiri pe care le numim parabole.

Când venim la biserică în fiecare duminică, auzim în cadrul Liturghiei pericopele evanghelice, o parte semnificativă a lor fiind constituită tocmai din astfel de texte expresive È™i memorabile. Ele ni se par simple È™i pe înÈ›eles, însă nu încetăm să descoperim noi È™i noi profunzimi de bogăÈ›ie duhovnicească, dacă pătrundem în tâlcul lor cu mai multă străduinÈ›ă. La baza acestei cărÈ›i se află predici, convorbiri catehetice È™i materiale apărute în urma întâlnirilor cu auditorii dintre cele mai diverse. Nu aveÈ›i în faÈ›ă un comentariu exegetic È™tiinÈ›ific, ci niÈ™te reflecÈ›ii referitoare la textele splendide È™i multilaterale care au avut un rol important în misiunea lui Iisus Hristos È™i îÈ™i păstrează actualitatea în viaÈ›a Bisericii Sale.