A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

Accente ale teologiei Părintelui Arsenie Boca privind căsătoria şi viaţa de familie * Mărturie în grădina de la Hăţăgel * Noi mărturii ale Părintelui Pantelimon * Relaţia duhovnicească dintre Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Arsenie Boca * Familia creştină şi căsătoria în scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae

Omul nu deriva precum un obiect, ci este chemat sa existe prin Cuvantul.  Prima infatisare a omului este in lume, sa spunem, o fapta dialogala, un raspuns al omului la apelul Cuvantului.  Vorbind Sinelui sau, precum catre un „tu”, Cuvantul cedeaza existenta reala acestui „tu”.  De vreme ce a construit cel mai inalt organism biologic, Cuvantul, vorbind Sinelui Sau, imprima in acelasi timp pecetea ipostasului Sau asupra acestuia si, drept raspuns, omul devine persoana.

Pr. Dumitru Staniloae

Mesajul esenţial al acestei cărţii: „nu aveţi de ce să vă învinovăţiţi, vă veţi descurca şi deja vă descurcaţi, nu este mai puţin valoros decât informaţiile şi sfaturile importante şi folositoare.

Ar fi foarte bine ca această carte să fie citită nu numai de către părinţi, ci şi de profesori, rude şi de oricare alte persoane care au contact cu astfel de familii şi copii.

Această carte vă poate fi o sursă de consolare şi de inspiraţie. Autoarea ei, Irina Lukyanova, este scriitoare şi profesoară, mamă a unui adult, cândva a unui copil „hiperactiv”.

În carte veţi citi despre cauzele medicale ale comportamentului problematic şi despre strategiile educaţionale, despre modul cum să stabiliţi un dialog cu şcoala şi cum să vă organizaţi viaţa de familie cu un copil „dezorganizat”. Un capitol separat este dedicat liniştii sufleteşti a mamei şi modalităţilor de a face faţă stresului de zi cu zi.

Iubirea schimba omul, abia trecandu-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimba totul in jur, il cuprinde pe om in intregime, il face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori insa cucerim prin iubirea noastra lumea si iubirea ne dezvaluie inaltimea duhului!

Patima este cea care il transforma pe om in rob al iubirii. Patima este umilitoare si distrugatoare. Patima aduce intuneric si chinuri, insufla frica si pricinuieste suferinta. Multi poeti scriu despre aceste „Suferinte zadarnice ale iubirii” (A. S. Puskin).

Acelasi poet recunoaste despre patima: „Sufletul este vatamat de tine”. Patima chiar este o vatamare, ranire, inrobire si, in cele din urma, o boala a sufletului.

Nu exista o patima mai cunoscuta decat patima iubirii. In Biblie ea este recunoscuta drept „tare”, fiind elogiata de pictori si poeti, descrisa in povesti, romane, poezii. Ea este patima cea mai de pret pentru om. De dragul ei el este gata sa sacrifice totul. Totodata, patima iubirii nu se identifica cu obiectul dorintei arzatoare, caci toti inseteaza dupa iubire, nu dupa suferinte. Toti oamenii vor sa iubeasca si sa fie iubiti, aceasta fiind una dintre nevoile de baza ale personalitatii. Cum se intampla sa ravneasca dupa dragoste si sa ajunga in capcana patimii? In loc de bucurie si fericire sa primeasca suferinta, frica, dezamagire, tristete si deprimare? Vom incerca sa gasim raspunsul la aceste intrebari deloc facile.

Calendarul este ilustrat cu fotografii
ale Sfintilor Romani canonizati in anul 2024